Călin Popescu-Tăriceanu: Am anumite îngrijorări privind plecarea Ford de la Craiova şi venirea Otosan. A fost o mişcare neaşteptată şi neelegantă. Una era prezenţa americană aici, cu totul altceva sunt turcii. Otosan va face ce vrea el

Autor: Sorin Pâslaru 05.05.2022

Călin Popescu-Tăriceanu, fostul premier, cu decenii de experienţă în industria auto şi omul care i-a adus pe americanii de la Ford în România, la Craiova, a declarat miercuri, la o masă rotundă a APIA, că a fost foarte surprins de vânzarea fabricii Ford de americani către concernul turc Otosan.

„Din câte ştiu, americanii nu au avut nici măcar eleganţa să îi anunţe pe cei din guvern că vând către turci. Una era prezenţa americană aici, cu totul altceva sunt turcii. Otosan va face ce vrea el“, a spus Tăriceanu, care este preşedinte de onoare al APIA – Asociaţia Produ­cătorilor şi Importatorilor de Autovehicule din România.

El spune că atunci când Ford a decis să plece din Belgia a fost o mare dezbatere şi guvernul a luat poziţie.