Profesii

A fi sau a nu fi favoritul

04.10.2004, 00:00 41



Ati avut vreodata o slujba unde nu ati fost favoritul sefului? Altfel spus: cate slujbe ati avut unde erati angajatul favorit al sefului? Cred ca acest numar conteaza mai mult, cel putin pentru propriul dumneavoastra orgoliu...



De cele mai multe ori nu sunt multe de facut ca sa fii sau nu favoritul sefului. Oamenii, prin personalitatea lor, reusesc sau nu sa stabileasca o legatura. De cele mai multe ori, este greu sa-ti dai seama cum reuseste cineva sa interactioneze cu seful. Unora dintre angajati li se potriveste foarte bine rolul de lingai. Isi amintesc detalii complexe, au complimente mereu noi si ar face absolut orice sa fie preferatii. Altii reusesc sa armonizeze ceea ce este asteptat de la ei cu ceea ce fac. Acestia isi petrec timpul indeplinindu-si sarcinile si nu "gudurandu-se" pe langa sef.





Apreciere, dar si sarcini mai multe



Viata ca favorit pare deseori minunata. Preferatul reuseste sa obtina cele mai bune sarcini, are cea mai mare expunere si apreciere pentru munca facuta si posibilitatea de promovare. Primeste critici pozitive, care au drept consecinta salarii mai bune si obtine mai usor ajutorul si sfaturile colegilor in situatiile de criza.



Totusi, ceilalti nu par sa vada sarcinile suplimentare date spre indeplinire favoritului. Preferatul poate simti, de asemenea, povara nu numai a sarcinilor care i se dau in mod normal, dar si a celor suplimentare, date de catre sef, sarcini care includ intalniri suplimentare, munca in plus si cercetari care nu cad sub incidenta directa a postului pe care il ocupa.



Fiti draguti cu favoritul de la locul vostru de munca, pentru ca, asa cum spune Thomas Gray, "Un favorit nu are prieteni!"





Avantaje sunt chiar daca nu esti favorit



A nu fi printre preferatii sefului se poate dovedi dezavantajos, cele mai multe dintre dezavantaje fiind evidente. Pe de alta parte, pot aparea, in aceeasi masura, si avantaje. Poate ca nu este intr-adevar serviciul pe care ti-l doresti, dar poti invata lucruri care te vor ajuta in momentul in care te vei muta la o alta companie sau intr-o pozitie superioara.



Daca nu esti favoritul, nu te simti sa ramai, in momentul in care apare o posibilitate mai buna. Uita-te la lumina de la capatul tunelului. Pe de alta parte, sunt sanse sa fii o persoana optimista; cum altfel te-ai putea intoarce in fiecare zi la locul de munca?





Imaginea de ansamblu



Favoritismul apare, de obicei, la o scara mult mai mica decat este discutata aici, deoarece multi directori reusesc sa pastreze relatii decente cu angajatii. Totusi, unii sefi sunt dificil de abordat, motiv pentru care isi pierd multi angajati.



Situatiile dificile apar deseori la locul de munca si angajatii fac fata stresului in moduri diferite. Este important sa fii capabil sa treci peste faptul ca seful sau colegul de lucru a avut o atitudine ostila fata de tine intr-o anumita situatie stresanta. Pe de alta parte, este la fel de important sa-ti iei in considerare seful, sau colegul care te streseaza sau te intimideaza constant, care este condescendent cu tine, striga, urla, este lipsit de respect fata de tine si se foloseste de modalitati de intimidare pentru a-ti motiva activitatea.



Acest tip de management genereaza deseori atat niveluri ridicate ale cifrei de afaceri, dar creeaza si un mediu de stres si dispret in randul salariatilor.



Imaginea de ansamblu se refera la tine si la ce e cel mai bine pentru tine. Unele persoane prospera lucrand in companii mici si altii se descurca de minune in marile corporatii.





Nimeni nu se asteapta sa fim servitori



Te descurci mai bine fiind propriul sef sau preferi sa ai niste sarcini clare de indeplinit? Acelasi lucru este valabil si la locul de munca. Anumiti oameni reusesc daca sunt favoriti - au absoluta nevoie de a se situa in lumina reflectoarelor pentru a se simti bine. Altii, pur si simplu, nu au nevoie de asta si nici macar nu vor sa fie acolo. Suntem toti diferiti si asta face spatiul de munca atat de divers in ultima vreme. Nu se asteapta neaparat de la noi sa fim servitorii unei persoane.



Daca esti favoritul, asigura-te ca le acorzi credit celor care te ajuta "sa stralucesti". Daca nu esti tu printre cei preferati si nu te deranjeaza acesta situatie, poti avea posibilitatea sa inveti fara sa ai responsabilitati in exces sau sentimentul ca nu esti placut. Altfel spus, te simti bine in pozitia in care esti, cu ceea ce faci in fiecare zi.



Daca nu te afli printre favoriti si situatia nu te multumeste, poate ca e momentul sa-ti reevaluezi grupul de colegi si compania la care lucrezi si sa isi faci un plan nou.



Daca sau cand vei deveni sef, aminteste-ti experientele anterioare si gandeste-te la faptul ca oamenii care lucreaza pentru tine sunt oameni cu sentimente care observa pe cine ti-ai ales ca favorit, la fel ca si pe cine nu placi prea mult. In concluzie, asa cum spunea Lyndon B. Johnson, "nu exista favoriti in biroul meu. Ii tratez pe toti cu aceeasi lipsa de consideratie!"