ZF 24

Economia este mult mai îndatorată: Firmele locale au luat credite de 11 miliarde de euro direct de la bănci din străinătate

Aurelian Dochia, analist financiar: De regulă, aceste credite sunt contractate de firme cu capital străin. Este natural ca firmele-mamă să încerce să obţină costuri de finanţare mai bune pentru filialele locale. Finanţarea mai ieftină este principalul argument pentru o companie locală de a se finanţa din străinătate.

Autor: Ciprian Botea

17.04.2014, 00:08 888

Companiile româneşti aveau la sfârşitul anului trecut credite de 11 mld. euro contractate direct de la bănci din străinătate, cele mai multe din Germania şi Austria, potrivit unor date publicate de BNR. Acestea reprezintă aproape o treime din totalul împrumuturilor companiilor, care au şi credite contractate de la băncile locale de echivalentul a 25 mld. euro.

Creditele luate de la băncile locale au fost mult timp singurul indiciu privind gradul de îndatorare al companiilor, cifrele referitoare la finanţările contractate direct din străinătate fiind publicate pentru prima dată în ianuarie anul trecut (cu referire la stocul din luna septembrie 2012). Aceste date au relevat pentru prima dată cât de îndatorate sunt companiile româneşti.

„De regulă, aceste credite sunt contractate de firme cu capital străin. Este natural ca firmele-mamă să încerce să obţină costuri de finanţare mai bune pentru filialele locale. Finanţarea mai ieftină este principalul argument pentru o companie locală de a se finanţa din străinătate. Sunt însă puţine firme cu capital pur românesc care apelează la astfel de împrumuturi“, comentează analistul financiar Aurelian Dochia.

Datoria externă a companiilor s-a diminuat cu 700 mil. euro faţă de nivelul din luna septembrie 2012, data pentru care au fost raportate prima dată aceste cifre.

Aceste date sunt colectate de BNR pe baza unor memorandumuri încheiate cu băncile centrale din mai multe ţări europene cu scopul de a facilita accesul băncilor străine la informaţii despre debitorii români.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO