Bănci și Asigurări

Cursul BNR. Cursul valutar euro al zilei de vineri, 18 aprilie 2014

Cursul BNR. Cursul valutar euro al zilei de vineri, 18...
18.04.2014, 13:14 1234

Cursul BNR de vineri:

Euro4.4607-0.0077-0.17 %
Dolar american3.2281+0.0048+0.15%


 

 
 

Cursul de referinţă anunţat vineri de Banca Naţională a României (BNR) a scăzut uşor, cu 0,77 bani (0,17%), la 4,4607 lei/euro, într-o piaţă liniştită, unde cotaţiile au fluctuat uşor în jurul nivelului de 4,46 lei/euro, în cadrul unor tranzacţii cu volume reduse.

Rata de referinţă fişată joi de banca centrală a coborât la 4,4684 lei/euro, după ce miercuri a atins cel mai ridicat nivel din ultimele trei săptămâni, euro fiind cotat la 4,4762 lei.

Leul s-a întărit mai vizibil vineri faţă de francul elveţian, cursul de referinţă coborând cu 1,16 bani (0,31%), de la 3,6694 lei/franc la 3,6578 lei/franc.

Pe de altă parte, paritatea de referinţă leu/dolar american a crescut uşor, cu 0,48 bani (0,15%), la 3,2281 unităţi, după ce joi a scăzut cu 1,07 bani (0,33%), la 3,2233 lei/dolar.

Cursurile de schimb leu/dolar şi leu/franc elveţian sunt calculate de BNR în funcţie de paritatea leu/euro şi cotaţiile de schimb euro/dolar şi euro/franc elveţian.

La deschiderea şedinţei interbancare, euro a fost cotat la 4,4600 - 4,4620 lei, în imediata apropiere a nivelurilor de joi din jurul orei 16:30, de 4,4600 - 4,4630 lei/euro.

Ulterior, rata de schimb a fluctuat uşor în jurul nivelului de 4,46 lei/euro, iar în prima parte a şedinţei au fost realizate doar 28 tranzacţii, potrivit dealerilor.

Cel mai redus nivel tranzacţionat a fost de 4,4570 lei/euro, iar maximul de 4,4630 lei/euro.

Cu puţin înaintea orei 13:00, când BNR anunţă cursul de referinţă, pe piaţa interbancară euro era cotat la 4,4590 - 4,4620 lei, cu 0,1 bani (0,02%) sub nivelurile de la finalul sesiunii anterioare.

Pieţele din regiune sunt închise cu ocazia sărbătorii Paştelui.

Ratele medii ale dobânzilor afişate vineri dimineaţă de băncile comerciale pentru depozitele atrase (ROBID) şi plasate (ROBOR) în lei pe termen de o zi au crescut uşor, de la 1,36% - 1,86% pe an la 1,76% - 2,26% pe an. Dobânzile sunt sub rata dobânzii de politică monetară a BNR, de 3,5% pe an, dar peste rata dobânzii la facilitatea de depozit practicată de banca centrală, de 0,5% pe an.

Ratele medii ale dobânzilor pentru plasamentele pe termen de o săptămână au crescut la 2,03% - 2,53% pe an, de la nivelurile de joi, de 1,78% - 2,28% pe an.

Dobânda ROBOR pentru plasamente cu scadenţă la 3 luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile pentru creditele în lei acordate de bănci pe termen scurt şi mediu, a stagnat la 2,96% pe an.

 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO