România este al zecelea mare exportator de grâu din economia mondială cu livrări de 4 milioane de tone în acest sezon, dar nu are nicio influenţă asupra preţurilor pentru că volumele locale sunt de cel puţin şase ori mai mici decât ale jucătorilor mari de la Marea Neagră (Rusia şi Ucraina), vestul Europei (Germania şi Franţa) sau America de Nord (SUA şi Canada).
Grâul local este şi cel mai vulnerabil la mişcările din piaţa internaţională în condiţiile în care 52,6% din producţia de grâu se exportă. Aceasta este a treia cea mai mare expunere internaţională între marii jucători dar în acelaşi timp volumul de grâu românesc vândut în străinătate este cel mai mic în topul celor mai mari zece exportatori.
Spre exemplu, Rusia va exporta 19,5 milioane de tone de grâu în sezonul 2014/2015, de cinci ori mai mult decât România, iar Ucraina va livra către destinaţii finale alte 9 milioane de tone.
Grâul românesc concurează astfel pe pieţele de export cu economii care îşi construiesc planurile de afaceri în funcţie de volume de cinci-şase ori mai mari.
„Lucrăm într-o piaţă globală, iar mişcările din piaţa internaţională a cerealelor influenţează toate economiile indiferent dacă este vorba despre o ţară de deficit sau una de excedent“, a declarat pentru ZF Jaime Nolan Miralles, analist al companiei de servicii financiare INTL FCStone. El a explicat că producţia de grâu de la Marea Neagră (Rusia, Ucraina, România, Bulgaria) are printre cele mai mari influenţe asupra preţurilor de export, dar tonul este dat de Rusia şi Ucraina, pentru că doar cele două ţări îşi păstrează ritmurile de export pe parcursul unui întreg sezon.
„România are influenţă doar la începutul sezonului, atunci când are un ritm de export mare. Competitivitatea este dată şi de costul mai mic de producţie, dar scade pe măsură ce ritmul de export se reduce. Rusia şi Ucraina sunt lideri pe piaţa grâului, iar ţările din vestul Europei influenţează piaţa în a doua jumătate a sezonului“, a spus Miralles.
Supraexpunerea pe export, dar cu cantităţi relativ mici şi apropierea geografică de coloşii grâului Rusia şi Ucraina fac ca România să nu aibă aproape niciun cuvânt de spus pe piaţa internaţională a grâului.
Situaţia este una paradoxală în condiţiile în care producţia locală de grâu este între primele 20 din lume, iar exporturile sunt între cele mai mari zece.
Preţul grâului românesc ajunge astfel să fie influenţat de evenimente asupra cărora producătorii nu au nicio influenţă. Spre exemplu, cotaţia primită de agricultori la poarta fermelor poate ajunge să crească sau să scadă dacă porturile ucrainene sunt supraaglomerate, dacă stocurile din Rusia sunt pe terminate sau dacă fermierii americani se luptă cu seceta. Situaţia este posibilă pentru că afacerile de export cu grâu sunt la nivel mondial şi cele care dau tonul preţurilor deşi volumele vândute internaţional nu înseamnă mai mult de 20% din producţia mondială totală. Astfel, evoluţia producţiei, cea a stocurillor sau cea a consumului celor mai mari exportatori de grâu au roluri importante în mişcarea preţurilor pentru acest produs.
Concentrarea României pe piaţa de export a grâului este dată de specificul pieţei locale a comerţului cu cereale în care traderii de materii prime au infrastructura, logistica şi cea mai mare capacitate de a genera lichiditate în această piaţă.
Comercianţii, în cea mai mare parte grupuri multinaţionale, se concentrează în exclusivitate pe export în condiţiile în care de cele mai multe ori preţurile oferite de importatorii străini sunt peste cele ale industriei locale. Diferenţa de competitivitate se vede şi în rezultatele financiare ale companiilor, având în vedere că primii zece traderi au făcut anul trecut afaceri de 3 miliarde de euro, iar cei mai mari zece procesatori din industria de morărit şi panificaţie au ajuns la numai 550 milioane de euro, de cinci ori mai puţin.
