Constructii & Imobiliare

Spaţiile de birouri închiriate au ajuns în primul semestru la 132.000 de metri pătraţi, în creştere cu 27% faţă de perioada similiară din 2013

Spaţiile de birouri închiriate au ajuns în primul...

Autor: Cristina Cuncea

28.07.2014, 10:07 391

"Este al doilea an consecutiv în care piaţa de birouri din Capitală creşte în primul semestru, acesta fiind un semn că întreg anul se va dovedi mai bun ca precedentul, în ceea ce priveşte tranzacţiile de birouri. Motorul pieţei de birouri în semestrul unu a fost segmentul de relocare, care a fost în creştere cu 61%, spre deosebire de segmentul reînoirilor de contracte, aflat în scădere cu 33%. În prima jumătate din 2014, volumul spaţiilor tranzacţionate de către chiriaşi noi, cunoscute ca tranzacţii de relocare a întrecut volumul spaţiilor pentru care s-au reînoit contractele vechi de închiriere", arată datele firmei de consultanţă imobiliară Esop.

Astfel, relocările au totalizat 106.750 metri pătraţi şi au întrecut reînorile de contracte, care au totalizat doar 25.259 metri pătraţi şi au suferit un recul, cu 33%, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Relocările includ mutarea companiilor dintr-o clădire în alta, existentă sau în construcţie, precum şi extinderile de spaţii. Preînchirierile, contracte încheiate pentru imobile în construcţie, reprezintă peste jumătate din relocările din primul semestru (32.800 metri pătraţi).

Şi în acest an, cea mai mare parte a spaţiilor au fost închiriate în clădirile existente, respectiv 57.573 metri pătraţi (40% din total).

Prima jumătate a anului piaţa a adus o schimbare radicală de structură închirierii spaţiilor de birouri, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, ponderea cea mai mare revenindu-le tranzacţiilor cu spaţii de peste 3.000 mp, cu 44% din total, o pondere mai mult decât dublă faţă de anul trecut – când a fost 21%. Altfel spus, în S1 2014, segmentul tranzacţiilor mari a luat o felie mai lată de pizza, dintr-o pizza şi mai mare ca în 2013 – piaţa totală fiind la rândul ei în creştere cu 27%.

"Piaţa închirierilor de birouri îşi păstrează şi în S1 2014 dinamismul observat în ultimii doi ani, ceea ce ne susţine opinia că încrederea managerilor în economia românească înregistrează un trend ascendent. Sperăm că semestrul doi din 2014 să fie la fel de activ şi atât companiile mari cât şi companiile medii să accelereze procesul de relocare în sedii cu o calitate mai bună,, deoarece piaţa oferă soluţii competitive în acest moment", a declarat, într-un comunicat, Alexandru Petrescu, managing partner la Esop Consulting / Corfac International.

Anul trecut, primul semestru a fost dominat de tranzacţiile de relocare cu spaţii de până în 1.000 metri pătraţi, acestea ocupând o pondere de 40% din totalul pieţei.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO