Suplimente

Supliment Kazahstan. Primii 20 de ani

Kazahstan. Primii 20 de ani

Autor: Roxana Petrescu

16.12.2011, 00:06 283

În urmă cu 20 de ani, pe 16 decembrie, Kazah­stanul era ultima dintre re­publicile sovietice care-şi declarau inde­pendenţa. Pe­trolul şi gazele ţării au fost ca un fagure de miere care i-a atras atunci pe toţi giganţii interna­ţionali.

Zeci de miliarde de dolari au urmat în investiţii, PIB-ul Kazahstanului crescând de la 24,8 miliarde de dolari cât era în 1991 la circa 143 de miliarde de dolari anul trecut. Populaţia s-a menţinut aproa­pe constantă, la 16 milioane de oameni, iar nivelul de trai a crescut.

Datele Băncii Mondiale arată că de la PIB pe cap de locuitor de 1.500 de dolari în 1991, la finele anului trecut acesta ajunsese la aproape 9.000 de dolari.

În 2007, ţara face un pas extrem de curajos şi cumpără de la omul de afaceri Dinu Patriciu grupul Rompetrol, transfor­mând astfel România într-o poartă de intrare a petrolului kazah în Europa.

Investiţiile în acest obiectiv au ajuns la 4 miliarde de dolari, iar în 2012 mai toate proiectele pla­nificate vor fi finalizate, pre­siunea de a face profit la Rom­pe­trol fiind mai mare ca oricând. În acest moment însă, Kazahstanul se gândeşte la modalităţi de a-şi diversifica economia, ba­zân­du-se pe agri­cul­tură sau pe turism, dincolo de vastele re­surse minerale.

În afară de această pro­vo­care, ţara mai are de rezolvat o dilemă, aceea a găsirii unui urmaş pentru Nursultan Nazarbayev, omul care timp de 20 de ani a con­dus fără între­rupere Kazahstanul.