ZF 24

Comerţul modern şi-a triplat numărul de magazine în criză, dar numărul de angajaţi/1.000 mp a scăzut cu un sfert

Comerţul modern şi-a triplat numărul de magazine în...

Autor: Cristina Roşca

12.06.2014, 13:02 156

Jucătorii din comerţul modern, o piaţă de peste 8 miliarde de euro anual, au reuşit să îşi eficientizeze businessurile în criză reducând cu un sfert numărul de angajaţi la 1.000 de metri pătraţi.

Astfel, cele mai multe companii au continuat să deschidă magazine fără a angaja oameni noi, în timp ce altele, cum este cazul gru­pului francez Carrefour, şi-au redus numărul de angajaţi deşi şi-au majorat numărul de magazine de patru ori.

În perioada 2008-2013 jucătorii din comerţul modern şi-au triplat numărul de magazine, până la peste 1.200, focali­zarea fiind pe magazine cu suprafaţă mică, respectiv supermarketuri, maga­zine de proximitate sau discount. Astfel, suprafaţa de comerţ modern a crescut cu circa 77%, în timp ce numă­rul de angajaţi a avansat cu doar 37%.

„În lupta pentru profit, în anii de criză lanţurile din comerţul modern a trebuit să îşi eficientizeze costurile în contextul în care consumul nu a dat semne de revenire. Numărul de angajaţi la 1.000 mp este un parametru elocvent pentru a analiza modul cum reţelele de magazine au lucrat la costuri“, spune Marcelo Mihai, senior consultant în cadrul companiei de con­sultanţă în management Geva & Com­pany. El explică astfel că unităţile de mici dimensiuni, de tipul maga­zi­nelor de proximitate deschise în număr mare în ultimii ani, au şi personal pe măsură. Astfel, fiecare angajat este multica­li­ficat şi lucrează atât la preluare marfă, cât şi la casă sau la poziţionarea pro­du­selor pe rafturi. „Ei sunt uneori mai bine plătiţi decât un angajat care are doar o singură atribuţie, însă în final există o reducere de costuri.“ Mai mult, unii retaileri au contracte cu produ­cătorii, contracte care prevăd că aceştia din urmă aduc propriii lor angajaţi în ma­gazine pentru a le aşeza marfa la raft. „Îi poţi vedea în magazine, în hai­nele unor companii producătoare. Aceste persoane sunt colaboratori, an­ga­jaţi temporar şi în regim part-time.“

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro