Indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni, a crescut cu 1,75%, după ce în precedentele şase sesiuni a coborât cu aproape 4%.
Titlurile companiilor din sectorul energetic au dus indicele BET-NG cu aproape 2% peste închiderea de vineri. În ultimele şase şedinţe, indicele a încheiat pe verde doar joi, astfel că este cu 2,8% sub nivelul din 6 martie, când au început scăderile.
Indicele BET-FI, al titlurilor celor cinci SIF-uri şi al acţiunilor Fondului Proprietatea (FP), a crescut luni cu 2,09%, revenind după corecţia de 3,65% consemnată în precedentele trei şedinţe. Titlurile a patru dintre SIF-uri au încheiat ziua cu creşteri cuprinse între 2,79% şi 4,04%, titlurile SIF Oltenia au stagnat, iar acţiunile Fondului Proprietatea au avansat cu 1,54%.
Acţiunile SIF Transilvania (SIF3) au înregistrat cea mai importantă creştere din indicele BET-FI, de 4,04%. Creşterea vine, însă, după ce în precedentele şase şedinţe aceste titluri au coborât cu 12,31%, înregistrând cea mai severă corecţie dintre acţiunile SIF-urilor.
Indicele extins BET-XT a crescut cu 1,8%, iar indicele extins BET-BK a avansat cu 1,76%. BET-XT a încheiat în creştere doar una dintre precedentele şase şedinţe, iar BET-BK a scăzut constant în aceeaşi perioadă. La finalul şedinţei de vineri, BET-XT a fost cu 4,13% sub nivelul din 6 martie, iar BET-BK pe minus cu 4,6%. Indicele BET-XT reflectă evoluţia celor mai lichide 25 de acţiuni româneşti, inclusiv SIF-urile şi Fondul Proprietatea.
Indicele BET-BK cuprinde primele 25 de acţiuni în funcţie de lichiditate, printre care titlurile băncii austriece Erste (EBS), SIF-urile şi Fondul Proprietatea.
La fel ca în sesiunile anterioare, volumele de tranzacţionare au fost reduse pe piaţa principală în cazul celor mai multe acţiuni, rulaje de peste 500.000 de lei înregistrând titluri emise de doar 8 din cele 82 de companii listate pe primele trei categorii şi la secţiunea acţiunilor internaţionale.
Investitorii au tranzacţionat acţiuni de 37,1 milioane lei (8,2 milioane euro), cu de 2,4 ori sub rulajul de vineri, de 90 milioane lei (20 milioane euro). Lichiditatea de vineri a fost asigurată în principal de deal-uri cu 3,88% din acţiunile SIF Oltenia (aproape 44 milioane lei) şi 9,95% din titlurile Banca Comercială Carpatica (19,6 milioane lei). Titlurile Carpatica Carpatica au fost vândute de Corneliu Tănase, care acţionează concertat cu principalul acţionar al băncii, Ilie Carabulea.
Vânzarea a venit la două zile după ce Consiliul de Administraţie al Băncii Naţionale a României a decis miercuri să suspende dreptul de vot la Banca Comercială Carpatica pentru Carabulea, aflat în arest preventiv, dar şi pentru Tănase.
Mai mult de 40% din lichiditatea de luni a fost acoperită de un deal cu aproape 1% din acţiunile SIF Oltenia (11,1 milioane lei) şi două tranzacţii negociate cu pachete reprezentând 0,03% din titlurile Fondului Proprietatea (4 milioane lei).
Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 18.03.2014