Bursa de la Bucureşti a scăzut foarte uşor şi miercuri, cu 0,1%, într-o piaţă unde majoritatea investitorilor s-au întors pe poziţii de aşteptare, astfel că lichiditatea abia a ajuns la 15,6 milioane lei, unul dintre cele mai mici rulaje din ultimele luni.
Piaţa a oscilat uşor în prima oră de tranzacţionare, iar după ora 11:30 a rămas pe roşu, deşi bursele vest-europene au fost pe verde încă de la deschidere, revenind după două zile de scădere.
Acţiunile SIF Transilvania (SIF3) au consemnat cele mai vizibile mişcări dintre SIF-uri, urcând în primele minute cu 1,32%, pentru ca în jurul orei 12:00 să fie pe minus cu 3,11%. Aceste acţiuni au încheiat şedinţa la 0,484 lei, cu 1,49% sub şedinţa de marţi.
Cu titlurile SIF Transilvania au fost realizate 535 de tranzacţii, în valoare cumulată de aproape 1,3 milioane lei.
Acţiunile SIF Transilvania au intrat în acest an pe un trend descendent şi au înregistrat cea mai vizibilă corecţie din acest sector, de 27,92%, fiind tranzacţionate la cel mai redus nivel din ultimul an. Şi acţiunile celorlalte SIF-uri au coborât în acest an, corecţiile fiind cuprinse între 14,35% şi 16,66% în cazul titlurilor SIF Moldova, SIF Muntenia şi SIF Banat-Crişana. Titlurile SIF Oltenia sunt cu numai 2,92% sub nivelul din 2013.
Scăderea acţiunilor SIF Transilvania a fost determinată în principal de propunerea directoratului de a utiliza profitul de anul trecut pentru dublarea capitalului social, compania urmând astfel să nu acorde dividende, ci acţiuni gratuite. Dacă până la propunerea capitalizării profitului de anul trecut, la finalul lunii februarie, titlurile SIF Transilvania au scăzut cu 6%, după acest moment corecţia s-a amplificat.
Preţul de la finalul şedinţei de miercuri este cu 23,11% sub cotaţia dinaintea propunerii de majorare a capitalului social.
Indicele BET-FI, al titlurilor celor cinci SIF-uri şi al acţiunilor Fondului Proprietatea (FP), a încheiat şedinţa în stagnare. Alături de titlurile SIF Transilvania, pe minus au încheiat şi acţiunile SIF Banat-Crişana (0,19%), SIF Muntenia (1,61%) şi FP (0,24%), în timp ce titlurile SIF Moldova şi SIF Oltenia au urcat cu 0,72% şi, respectiv, cu 1,9%.
Indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni, a crescut cu 0,17%.
Lichiditatea pieţei, de doar 15,6 mil. lei (3,5 mil. euro), este cu 45% sub rulajul de marţi, de 28,6 mil. lei (6,4 mil. euro). Aproape trei sferturi din rulajul de miercuri au reprezentat transferuri cu acţiunile Fondului Proprietatea (5 milioane lei), Romgaz (1,9 milioane lei), Transgaz (aproape 1,7 milioane lei), SIF Transilvania (aproape 1,3 mil. lei) şi trei deal-uri cu titluri BRD (1,3 mil. lei).
La închiderea pieţei principale de la Bucureşti, bursele vest-europene erau în creştere cu până la 0,8%, linia fiind urmată şi de majoritatea pieţelor din Europa Centrală şi de Est, care avansau cu cel mult 1%. Bursa din Ucraina a crescut cu 1,1%.
Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 10.04.2014