ZF 24

Pariul de 400.000 de euro al unui antreprenor din distribuţia de papetărie care pune 5.000 de articole într-o reţea de magazine sub brandul Autograf

Marius Avram, acţionarul Vector International şi al magazinelor Autograf: Piaţa autohtonă de birotică şi papetărie nu a ajuns la maturitate înainte de criză, când ne situam undeva la 25% din consumul normal de astfel de produse al unei companii aflate în vestul Europei, iar acest lucru nu a permis o dezvoltare a pieţei în anii ce au urmat, când tendinţele de micşorare s-au aplicat în toată Europa.

Marius Avram, acţionarul Vector International şi al magazinelor Autograf: Piaţa autohtonă de birotică şi papetărie nu a ajuns la maturitate înainte de criză, când ne situam undeva la 25% din consumul normal de astfel de produse al unei companii aflate în vestul Europei, iar acest lucru nu a permis o dezvoltare a pieţei în anii ce au urmat, când tendinţele de micşorare s-au aplicat în toată Europa.

Autor: Ioana Matei

29.11.2014, 17:46 1893

A reuşit să convingă peste 2.000 de clienţi companii, de la afaceri mici de familie până la multinaţionale, să-i cumpere produsele de papetărie, dar după ce businessul din distribuţia de birotică şi papetărie a ajuns la câteva milioane de euro a decis să facă pasul către retail cu brandul Autograf, care numără astăzi patru magazine. Afacerea din distribuţie, Vector International, îi aduce venituri de 4 milioane de euro, iar noul său pariu, Autograf, se află încă la nivel de investiţii, valoarea acestora ridicându-se până în prezent la 400.000 de euro.

Marius Avram, acţio­na­rul Vector Interna­tio­nal şi al magazinelor Auto­graf,  şi-a început tra­seul de antreprenor în anul 1993, la vârsta de 23 de ani, la scurt timp după ce a absolvit studiile în ca­drul secţiei de Autovehicule Rutiere din cadrul Universităţii de Transporturi din Bucureşti.

După mai multe încercări nereuşite de a construi afaceri în domeniile ali­men­tar şi auto, şi-a ascultat instinctul şi a preluat, dintr-o discuţie cu prietenii, ide­ea unui business în domeniul distri­bu­ţiei de produse de birotică şi pape­tărie, scrie revista Business Magazin .

„Puteam să descopăr astfel lucruri noi, la care nu am avut acces în perioada şcolii. Mi-a plăcut să lucrez cu astfel de produse şi, cu timpul, am devenit pasio­nat de acestea”, explică antreprenorul moti­vaţia sa pentru creşterea afacerii lan­sate în 1997. A început cu importul şi dis­tribuţia de produse pentru birou, ulte­rior s-a extins cu o gamă pentru şcoa­lă şi, mai nou, cu una de curăţenie, ajun­gând în prezent la un portofoliu de 6.000 de produse. După ce a consolidat pre­zenţa companiei pe piaţa de distri­bu­ţie, a început să dezvolte şi echipe de con­sultanţi cu care a intrat în domeniul livră­rilor business to business. Astfel, busi­nessul Vector International este îm­părţit acum în mod egal între distribuţie şi livrări B2B.

Antreprenorul livrează produsele către 2.000 de clienţi companii, de la cele mai mici, de familie, până la multi­na­ţio­nale, nume precum McDonald’s sau Hornbach aflându-se pe lista lui de cli­enţi. I-a atras printr-un sis­tem de livrare promptă ba­zat pe conceptul next day deli­very, care a devenit po­sibil prin intermediul unui sistem modern de preluare a comenzilor. La afa­cerea de distribuţie, lu­crează în proporţie de 95% prin comenzi primite pe site.

Chiar dacă an­tre­pre­norul vede un potenţial ridicat de creş­tere în zona livră­rilor către com­pa­nii, a dorit să în­cer­ce şi experienţa di­rectă a vânzării pro­duselor sale către con­sumatorii finali şi a dezvoltat conceptul ma­ga­zinelor Autograf „dintr-o am­biţie personală”. A în­ceput cu un showroom pen­tru afacerea de distribuţie, pe care l-a transformat ulte­rior în magazin. Munca la pro­iectul Autograf a înce­put în urmă cu trei ani, iar primul spaţiu de retail a fost des­chis în luna mai 2012, în cadrul centrului comercial AFI Palace Cotroceni. Au urmat altele două, în Promenada Mall şi în AFI Palace Ploieşti, iar, în luna au­gust anul acesta, un al patrulea în cen­trul comercial Palace din Iaşi. A investit circa 100.000 de euro în fiecare dintre magazine, axându-se mai ales pe designul acestora. De altfel, primul pas în dezvoltarea lanţului a fost, potrivit antreprenorului, gă­sirea unui arhitect care să aju­te la construcţia primului ma­gazin. L-a descoperit în per­soana arhitectului spe­cia­lizat pe retail Marius Ichim, a cărui am­prentă o poartă şi magazine ale unor branduri precum Jolidon, Benvenuti, Gatta şi Noriel.

„Designul şi arhitectura re­pre­zintă elemente-cheie pentru că încântă ochiul clientului şi îl determină să intre. Dacă trece de partea aceasta, rămâne să experimenteze, să caute, să vadă ce este în magazin şi ulterior să şi cumpere“, explică el. Astfel, toate ma­ga­zinele sunt dotate cu mobilier perso­na­lizat, în culorile alb şi negru, prin care sunt scoase în evidenţă culorile produ­selor.

În ultimii ani, producătorii de biro­tică s-au aliniat la tendinţele croma­tice din industria auto, alegând culori me­ta­lizate sau mate inspirate din nuan­ţele maşinilor. În magazinele Auto­graf există o gamă de peste 5.000 de articole ale unor producători consa­craţi pe piaţa de papetărie, precum Penac sau Artline, cât şi jucării sau ca­douri de business. Produsele din maga­zin­ele Autograf  sunt livrate în proporţie de 80% de firma Vector International, restul fiind completat de ceilalţi furni­zori ce acti­vea­­ză pe această piaţă.

Bonul mediu în magazinele Auto­graf este de 55 de lei, iar gama de pre­ţuri variază foarte mult, un stilou din ma­gazin putând să coste 3,9 de lei sau 2.000 de lei, în cazul unui stilou de lux; preţul pentru un caiet, de asemenea, poate varia între 1,5 lei şi până la 80-90 de lei, în cazul brandului Oxford, printre cele mai cunoscute branduri de caiete din lume.

„Obiectivul nostru este să ajungem la profit, dar nu este uşor ţinând cont de situaţia retailului autohton“, spune el. Avram speră să îşi atingă ţintele în pofida consumului redus şi mizează pe diversitatea de produse şi branduri existente în magazinele Autograf.

Printre planurile de viitor ale antre­pre­norului se numără rebrandingul com­paniei Vector International, inau­gu­ra­rea unui nou magazin în cadrul cen­trului comercial Megamall din Bucu­reşti, apoi vrea să se concentreze pe efi­cientizarea magazinelor, pentru ca ulte­rior să decidă dacă extinderea lanţului în con­tinuare este justificată. Chiar dacă exis­tă temerea că tehnologia şi digita­li­zarea vor afecta o astfel de afacere, Avram este optimist şi crede că şi va­rian­tele clasice vor rezista. Totuşi, faptul că anumite produse ajung la sfârşitul vie­ţii pe piaţa de birotică şi papetărie se ve­de cel mai bine în mixul de produse li­vrate de Vector International, care s-a orientat şi către livrarea produselor de curăţenie şi de protocol.

În momentul de faţă, în România nu există o statistică oficială care să in­dice valoarea pieţei de birotică şi pa­pe­tă­rie, însă antreprenorul o estimea­ză la 150 de milioane de euro.

Piaţa s-a mic­şo­rat mai ales pentru că, atunci când vi­ne vorba de tăiat bugetele dintr-o com­­pa­nie, partea de birotică şi pape­tărie se află în capul listei, potrivit lui Avram: „Produsele acestea au un scop foarte clar şi anume cel de a-ţi efi­cien­ti­za mun­ca la birou, iar la capitolul efi­cien­tizare su­feră în general românii“. În plus, piaţa autoh­tonă de birotică şi papetărie era la mare depărtare de pieţele vestice încă dinainte de criză.

„Piaţa autohtonă de birotică şi pa­pe­tărie nu a ajuns la maturitate îna­inte de criză, când ne situam undeva la 25% din consumul normal de astfel de pro­du­se al unei companii aflate în vestul Eu­ropei, iar acest lucru nu a permis o dezvoltare a pieţei în anii ce au urmat, când tendin­ţele de micşorare s-au apli­cat în toată Europa“, explică Avram. Antrepreno­rul împarte piaţa cu jucători precum RTC Proffice Experience, Dacris sau Austral şi speră ca mixul B2B şi retail să îi aducă rezultatele dorite. 

 

Citiţi mai multe despre afacerile antreprenoriale în revista Business Magazin.