ZF 24

România, o ţară preponderent agricolă cu dezvoltare antropică slabă

România, o ţară preponderent agricolă cu dezvoltare...

Autor: Bogdan Cojocaru

28.10.2013, 19:32 1530

România ocupă locul trei în Uniunea Europeană la suprafaţa agricolă, ca pondere în totalul teritoriului, după Da­ne­marca şi Ungaria, şi ultima poziţie, alături de mai multe ţări, la suprafaţa construită sau cu structuri artificiale.

Terenurile agricole au reprezentat anul trecut 36% din suprafaţa Ro­mâniei, comparativ cu 49% în cazul Danemarcei şi 47% pentru Ungaria, primele clasate într-un top întocmit de Eurostat, biroul de statistică al Comisiei Europene.

Pe ultimele locuri se regăsesc Irlanda (pondere de 5% în total), Finlanda (5%) şi Suedia (4%).

În schimb, cu o pondere de 2%, România se plasează pe ultimul loc în UE la suprafaţa construită sau cu structuri artificiale, alături de eco­nomii mai slabe precum Bulgaria, Estonia, Letonia, dar şi de economiile de la cealaltă extremă, Finlanda şi Suedia. Trebuie remarcat însă faptul că Suedia şi Finlanda sunt printre statele europene cu cea mai mică den­sitate a populaţiei, de 20, respectiv 15,4 lo­cuitori/km pătrat.

În cazul României, densitatea este de 84,4 locuitori/km pătrat. Clasa­mentul este condus de Malta (33%), Belgia (13%), Luxemburg şi Olanda (am­bele cu o pondere de 12%).

Suprafeţele cu cons­trucţii sau structuri artificiale cuprind con­strucţii precum locuinţele sau serele, grădini, parcări, cimitire, drumuri sau căi ferate. La capitolul suprafeţe împă­durite, liderii clasa­mentului sunt Suedia (76% din teritoriu), Finlanda (72%) şi Estonia (61%). La polul opus stau Malta (5%), Olanda şi Irlanda (13%).

Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 29.10.2013