ZF IT Generation

ZF IT Generation. Cosmin Curticăpean, cofondator şi CEO al iFactor – platformă pentru finanţarea alternativă a IMM-urilor: Vrem să ajungem la venituri recurente anuale de 1,5 mil. euro anul acesta. Avem şi o rundă de finanţare în derulare în acest moment

26 apr 2024 Autor: Ioana Nita

iFactor a fost finanţat recent de actualii investitori în proiect şi are în continuare o rundă deschisă care ar putea ajunge la câteva milioane de euro ♦ Start-up-ul a lansat o nouă soluţie, de credit intelligence, şi se află acum în plin proces de rebranding.

Fintech-ul iFactor, care a dezvoltat o platformă de tip market-place pentru finanţarea alternativă a IMM-urilor, şi-a propus să ajungă anul acesta la venituri recurente anuale de circa 1,5 milioane euro, în condiţiile în care start-up-ul se aşteaptă să atragă mai mulţi clienţi pentru noua soluţie creată, comple­mentară platformei de finanţare alternativă, care se adresează inclusiv băncilor. Echipa iFactor este deja în discuţii cu mai multe bănci, atât din România, cât şi din străinătate, care vor să integreze soluţia sa, numită iFactor Pure Analytics, în sistemele lor de analiză a companiilor care au nevoie de creditare, în special de servicii de factoring.

„Noi acum deja lucrăm cu câteva IFN-uri care sunt expuse la nivel regional în mai multe ţări ca finanţări alternative sau nebancare. Avem deja câteva bănci care au, tot aşa, expunere regională, iar o parte dintre ele, cel puţin două sau trei, sunt şi în România prezente, dar şi în alte ţări. Dar mai mult decât atât, noi am intrat şi în zona de enterprise, acolo unde noi mergem spre companii care fac distribuţie extinsă, au expunere destul de mare de credit furnizor şi care au foarte mare nevoie să facă această expunere din propria lor balanţă ca să-şi acopere riscul, pentru că partea de «collection» şi partea de «default-uri» care se întâmplă în zona aia, duc mai departe la insolvenţe, fără doar şi poate din perspectiva companilor mici, dar în acelaşi timp expun foarte tare şi companiile mari care au mare nevoie de soluţia noastră.“

„Şi atunci ieşim din zona de finanţare strict bancară, în zona nebancară dar de creditare, mergând mai departe în zona de «supply chain finance»“, a declarat în cadrul emisiunii ZF IT Generation, Cosmin Curticăpean, cofondator şi CEO al iFactor. El a adăugat că deja a semnat un parteneriat cu Raiffeisen Bank pentru noua sa soluţie iFactor Pure Analytics, care funcţionează ca un instrument de evaluare a creditelor, bazat pe date alternative, precum date din social media, profilare psihometrică, amprentă digitală şi comportament de tranzacţionare pentru a eficientiza, a reduce riscurile de fraudă şi neplată şi a optimiza procesul de creditare.

„iFactor Pure Analytics este o platformă de intelligence service, care ajută să înlocuiască fluxurile analitice pe care le au băncile, pe de-o parte, automatizând foarte mult procesele de analiză de risc şi compactând toate etapele care au loc într-un proces de analiză de risc la o bancă, plecând de la, spre exemplu, relationship manager, până la product manager, ofiţeri de risc, oamenii care verifică legal ş.a.m.d. Şi toate astea noi le automatizăm, utilizăm tehnologia inteligenţei artificială şi compunem nişte automatizări prin care, în mod normal, se poate face tot acest flux într-un format digital, complet“, a explicat Curticăpean.

Cu o experienţă vastă în antreprenoriat, el a pornit proiectul iFactor în 2016, dezvoltând o platformă de tip market-place prin care IMM-urile pot găsi surse de finanţare alternative, primul serviciu oferit fiind cel de factoring.

“În urmă cu circa doi ani eram într-un spaţiu în care acceleram destul de mult soluţia noastră de finanţare alternativă, însemnând că tehnologia noastră facilita destul de mult aplicaţiile de IMM-uri care veneau pentru solicitări de credite sau vânzarea facturilor, aşa numitul factoring, prin identificarea unor surse de finanţare care nu să fie neapărat bancare, ci alternative, mai exact de la investitori privaţi <<high net worth individuals>>, cum se numesc ei în zona anglo-saxonă, adică oameni cu potenţial financiar ridicat care vor să-şi diversifice portofoliile de investiţii. Şi am realizat acest lucru cu succes, dar am întâlnit alte probleme pe parcurs şi în 2023 ne-am axat pe soluţionarea lor, motiv pentru care, în momentul în care am identificat că aceşti <<high net worth individuals>> care ar fi trebuit să vină şi să completeze ofertele pe care băncile le fac în ceea ce înseamnă zona de creditare de IMM-uri, oamenii aceştia nu sunt neapărat familiari cu rating-uri, cu indicatori financiari, cu elementele de genul acesta. Noi numim asta <<low financial literacy>>, o educaţie financiară mai precară. Dar acest lucru putem să îl regăsim şi în zona cealaltă a IMM-urilor - foarte mulţi antreprenori îşi conduc afacerile bazându-se pe domeniul de expertiză pe care îl au sau oportunitatea pe care o urmăresc”, a precizat cofondatorul şi CEO-ul iFactor, punctând faptul că nu mulţi antreprenori sunt neapărat şi manageri financiari care se înţeleagă foarte bine cum să-şi constituie nişte busole de coordonare şi strategie financiară a companiei.

“Tradiţional, antreprenorii se bazează pe un contabil care lucrează cu 3-4-5 sute de firme, au un software de contabilitate, acolo introduc facturile şi informaţiile, după care emit nişte raporte pentru declaraţiile fiscale. Evident că băncile sunt în faţa situaţiei în care trebuie neapărat să se identifice mai bine cum anume vrea să-şi conducă compania respectivă business-ul, unde pot să-l crească şi care va fi capacitatea de ramursare a unui credit pe care ar putea să-l ia. Şi acesta este un proces foarte complicat pentru bănci, pentru că neavând date, neavând informaţii relevante din partea antreprenorilor, este greu să facă predicţii. Modelele de risc de credit compuse de bănci pleacă din zona de corporate, zona companiilor foarte mari. Şi atunci, modelele astea care vin să se bazeze pe indicatori financiari care sunt din performanţa istorică economică a companiei nu mai este satisfăcătoare pentru a preconiza în viitor capacitatea de rambursare a ei. Şi din toate aceste elemente pe care le-am identificat noi am început să dezvoltăm acest produs iFactor Pure Analytics”, a explicat el cum a ajuns echipa iFactor să dezvolte noul produs.  

O campanie Ziarul Financiar Partener: BCR