Arunc-o pe sora-mea din tren!

Nu i-a raspuns, a dat doar din cap, putea insemna orice. A lasat dintr-odata farfurioara pe masuta, am vazut cum ii vine o idee, ca o sclipire, daca asa i se intampla si cand pledeaza in vreun proces, e imposibil sa nu castige. Ma intreb ce face cand i se intampla sa si piarda, ca in cazul cu hamesitii pe care i-a consiliat ultima oara.

- Ai avut vreo expozitie? intreaba.

- De mult, nici nu mai tin minte, a spus Alex, cu dezamagire in glas.

- Asta e! Trebuie sa deschidem o expozitie, cu toate fotografiile tale sau cu cate vrei. Cunosc niste oameni importanti si plini de bani, o sa-i rog sa ne-ajute, e-un fleac pentru oricare dintre ei sa sponsorizeze o expozitie, oriunde s-ar organiza ea. Dar trebuie s-o facem la Palat, in buricul orasului, sa vina toata lumea, cu tam-tam, cu muzica, cu catering ca la carte...

Punea stapanire pe el. Am incercat sa-i opresc avalansa de vorbe.

- Ilona...

- Ce e? s-a oprit ea brusc, privindu-ma cu mare mirare. Nu vrei ca Alex sa deschida o expozitie? I-o organizez eu!

- Nu de asta e vorba...

- Atunci lasa-ma, stiu eu ce spun!

- Nu sunt pregatit, a intervenit Alex. Am alte prioritati acum.

- Nimic nu are prioritate in fata celebritatii! a tunat Ilona.

Il privea atat de intens de parca ar fi vrut sa-l soarba in ea. Femeia asta avea o forta nemaipomenita, habar n-aveam. L-am vazut cum se clatina. In capul meu il si vedeam la bratul napraznicei femei inaugurand o expozitie in buricul orasului, cum zicea, inconjurat de dive si critici de arta libidinosi, uitand ca pe lume mai exist si eu. Unde esti, Yvona?

- O sa aranjez si-ti dau de stire, a mai spus, cu tonul cu care nu admiti impotrivire.

Nimeni n-a zis nimic o vreme.

- N-am timp de expozitii, a spus Alex. O sa ma duc sa-l aduc la mine pe baiatul fratelui meu si o sa cam stau cu el o vreme.

Nu-i spune cam multe? Ce nevoie are sa stie ea toate astea? Eram revoltata.

Ilona a ramas cateva secunde usor buimaca, nu stia de unde sa apuce subiectul, am fost sigura ca rotitele din capul ei se miscau cu o asemenea viteza ca ne-ar fi putut purta pe toti trei pana in parculetul in care se aprinsesera luminile de seara. Si-a revenit incredibil de repede.

- Grozav! a spus. In chestia asta chiar ca am sa te ajut!

Am privit-o amandoi uimiti.

- O sa-ti spun mai incolo, a adaugat.

Avea un tupeu inimaginabil.

Brusc m-am simtit ingrozitor de nefericita. Eram obligata sa stau in casa de un nenorocit care ma agresase, trimis, sunt absolut sigura, de maharii pe care ii reprezenta ea, dar nu-i puteam spune nimic, n-aveam nicio dovada, mi-ar zice ca sunt nebuna. Il asteptasem pe iubitul meu care in sfarsit venise sa ma vada fara pic de stres si pe care nu-l puteam saruta si strange in brate, pentru ca ea daduse navala. Si acum ii facea program si-i spunea cum o sa-i organizeze ea viata, in fata mea! Si nu-i puteam zice nimic, mi-ar fi spus ca sunt nebuna de-a binelea. Abia ma stapaneam sa nu plang de ciuda, dar sunt convinsa ca privirile mele aruncau scantei.

Probabil Alex a inteles. S-a ridicat sa plece.

- E tarziu, a zis, te las sa te odihnesti.

- Merg si eu, s-a grabit Ilona sa adauge. Te duc cu masina.

Iar acuma plecau si impreuna! La naiba, de-o suta de ori la naiba si iar la naiba! Cat se pregateau sa plece si ma tot pupau si unul si altul, de parca m-as pregati sa mor in noaptea care urmeaza si n-or sa ma mai vada vie, imi inchipuiam cum il ameteste pe drum, cat il duce cu masina ei eleganta, cum insista sa-i vada casa proaspat renovata pentru ca trebuie sa-i dea si ei idei, doar isi propusese sa renoveze, cum el nu gaseste motiv s-o refuze, cum lesina de emotie si de placere cand vede ce-a facut el, nici macar eu nu stiu ce-a facut el din casa aia, cum i se agata de gat admirativ, ce barbat grozav esti, ce barbat grozav esti! cum... La naiba, de-o suta de ori la naiba!

- Sigur esti bine? intreaba Alex din usa.

Nu apuc sa-i raspund.

- N-o vezi cat e de infloritoare? spune Ilona si-l trage in jos pe scari.

 

23.Am avut cea mai nenorocita noapte de cand ma stiu. Uram ghipsul, corsetul, televiziunea, pisica, lumea toata, pe mine. Ma simteam ultimul om, parasit de toti. N-am avut o noapte atat de neagra nici cand Alex al meu a plecat pe nepusa masa sa-si caute faima pe alte coclauri.

La inceput mi-am zis ca n-am nici un motiv sa fiu amarata, ca lucrurile sunt normale, sau ca acelea care nu sunt se vor indrepta. Si dintr-odata m-am gandit ca as face bine sa nu ma mai amagesc. Scorpia asta de sora-mea plecase cu Alex al meu! Cum o stiu, o sa incerce sa-l vrajeasca, o sa-i ia mintile, o sa-l supuna, o sa-l faca mieluselul ei. Orgoliul ma impiedica sa-l sun sa-l intreb daca a ajuns acasa, sa aflu mai multe, sa-i dau de inteles ca sunt inca aici. Nici prin cap nu-mi trecea s-o sun pe Ilona, chiar daca nimic nu se va intampla intr-o mie de ani, tot mi-ar da de inteles ca intre ei doi se petrece sau s-a petrecut ceva, numai si numai sa ma sicaneze. Eram cu mainile legate, in timp ce patrulam din dormitor in bucatarie, din bucatarie in sufragerie, din sufragerie in dormitor, cu Pisi, care nu mai pricepea nimic, pe urmele mele. Imi imaginam scenariile cele mai prapastioase, in care se strangeau in brate, faceau dragoste, plecau la munte, isi faceau bagajele s-o stearga in lume sau in care amandoi stergeau podelele cu mine. Ma stapaneam cu greu sa nu izbucnesc in bocete. Eram sigura ca o sa-l pierd si ma durea gandul asta.

Mi-am luat sticla cu vin adusa de Alex, m-am instalat intr-un fotoliu sa ma uit la un film si am inceput sa beau. Nu-mi amintesc nimic din film, nu-mi amintesc nici cand am ajuns in pat. Stiu ca am visat mult, sau poate mi se pare, o fi fost doar visul dinainte de trezire.

Se facea ca eram intr-un tren de mare viteza. Calatori putini, eu si Alex stateam fata in fata intr-un compartiment. Eram speriata, mi se spusese sau mi se nazarise mie ca sunt urmarita, iar urmaritorul n-avea de gand sa glumeasca, tremuram toata. Ii povestisem lui Alex pe scurt ce stiam si fusesem nevoita sa-i spun de doua ori, pentru ca nu intelegea, Alex al meu nu mai intelegea romaneste, ma privea cu ochi goi si nu-mi pricepea disperarea. Ii bateam cu pumnii in piept strigand la el:

- Fa ceva! Fa ceva si nu te mai uita la mine cu ochii astia! Vrei sa dispar?

Imi intrase in cap ca urmaritorul voia sa ma faca sa dispar si gandul asta ma innebunea. Dar el zambea! Si dintr-odata am fost convinsa ca urmaritorul nu poate fi altcineva decat Ilona, ei doi s-au inteles sa ma piarda, iar eu ii ceream ca o proasta tocmai lui sa ma salveze sau macar sa ma ajute. M-am dat inapoi inspaimantata, m-am ridicat, am iesit din compartiment si m-am indepartat deandaratelea. Alex venea dupa mine, cu o mana intinsa.

- Ce te-a apucat? Nu vreau sa-ti fac niciun rau, zicea.

- Nu te cred! strigam eu. Nu te cred! Nu veni dupa mine!

- Dar nu vreau sa-ti fac niciun rau!

Si in clipa aceea a aparut Ilona, de undeva din spatele lui, se apropia foarte repede, parca plutea, era imbacata intr-o rochie vaporoasa, manecile i se desfaceau ca niste aripi pe culoarul vagonului.

- Vine in spatele tau! am strigat inainte sa incep sa fug, sa trec in alt vagon si sa zavorasc usa in spatele meu.

Priveam ce se intampla prin geamul murdar.

- Daca vrei sa te cred, scapa de ea! am strigat. O sa te omoare si pe tine!

- Cum sa scap? i-am auzit vocea speriata.

- Arunc-o din tren!

- Esti nebuna, o sa moara!

- Arunc-o pe sora-mea din tren! Iti spun eu, n-o sa pateasca nimic. O sa zboare!

- Esti sigura? striga acum si Alex, brusc speriat.

S-a intors spre Ilona care il ajunsese din urma si se straduia sa-i vare degetele in ochi.

- Vezi? Ti-am spus eu! Ti-am spus eu! Arunc-o din tren!

Au inceput sa se lupte. Ilona parea neasteptat de puternica, parca ar fi fost razboinica Xena, Alex era surprins, a dat inapoi, de fapt s-a apropiat de usa vagonului, pe care nu stiu cum a facut ca a deschis-o, in timp ce se apara de atacul ghearelor si dintr-odata a tras-o spre el, ea s-a dezechilibrat si a cazut din vagon. Am vazut-o cum pluteste, stiam eu, stiam eu! si radea in hohote. Dar trenul mergea cu o viteza atat de mare, ca a ramas in cateva clipe in urma si n-am mai zarit-o.

Am deschis usa dintre vagoane si m-am aruncat in bratele lui Alex, care era din nou Alex al meu.

Si m-am trezit, leoarca de transpiratie.

Cam nasol.

Primul lucru pe care l-am facut a fost sa ma reped la telefon, sa-l sun pe Matei.

- Nu te-am sculat din somn?

- Sunt la datorie, micuto...

- Dar e duminica!

- Mi-a venit randul sa fiu de serviciu. Ce-ti face piciorul?

- Bine. Uite de ce te-am sunat. Tu stii toate filmele din lume, ai mii de casete si DVD-uri. Fa-mi si mie rost de Arunc-o pe sora-mea din tren!

- Pe mama.

- Pofitim?

- Arunc-o pe mama din tren! asta e titlul. Cu Danny DeVito.

- Nu e sora-mea?

- Sigur nu.

- De ce stiam eu ca e sora-mea? Fie si-asa. Poti sa-mi faci rost si mie de filmul asta?

- E urgent?

- Nu, dar nici cand o sa uit sa-l mai vad....

Dupa ce m-am dezmeticit bine si-am baut o cafea, mi-am sunat iubitul.

- Buna, frumoaso. Cum te simti?

- Bine. Ar trebui sa-mi fie altfel?

- Nicidecum. Voiam sa te caut si eu. O sa plec azi.

Stiam eu! Stiam eu ca incep necazurile! Nu l-am intrebat unde, l-am lasat sa-mi spuna, daca vrea.

- Merg sa-mi aduc baiatul, ti-am spus, a zis. De fapt, nu stiu daca-l aduc, merg sa pregatesc terenul sa-l iau si, daca reactioneaza bine, vin cu el peste cateva zile.

- Singur?

- Cu cine-ai vrea sa ma duc in fundul Moldovei?

De ce-oi fi atat de proasta sa-mi inchipui mereu numai nenorociri? Alex al meu nu ma inseala, Alex al meu ma iubeste!

Mi s-a luminat ziua. N-o sa fie o duminica neagra. Pacat ca am piciorul in ghips, m-as duce sa ma plimb. Am s-o fac, totusi. Mai bine ma duc la un muzeu, n-am mai fost demult, acolo e liniste, imi bucur ochiul cu niste tablouri. Iau un taxi. O sa gasesc unul si la intoarcere, doar nu traim in codru.