La Bacau (Albala, pour les connaisseurs!) traieste ca un cetatean fara frontiere pictorul Ilie Boca. Bun prieten de pe vremea cand eram artisti tineri si chiar credeam ca tot ce zboara se mananca. Ne vedem rar, traim diferit, dar ne apropie ceva ca o piatra rara, o poveste inca ascunsa in lada lui Parava. Alt subiect...
Ilie e un ales. Domestica lui este de tot obisnuita, Infernala insa il situeaza in loja elitelor, acolo unde este frig si lumina orbitoare.
Cand il apuca, lucreaza in draci de dimineata pana seara. Stapaneste registre variate, artist si mestesugar totodata. Povesteste cu miez, ca un taran hatru intr-o noapte de priveghi, iti vine sa razi in hohote, dar te stingheteste mortul teapan si solemn intins pe masa. Sau, dimpotriva, rece si indiferent, cu o savanta intelectualitate, Boca produce abstractiuni enigmatice, de nepatruns. Naiv si sofisticat, figurativ si ermetic, nu prea ai de unde sa-l incepi. Fantast, lucid, stapan absolut al imaginatiei sale. Sever, dar nu nedrept cu lumea lui. Uneori, intr-o telenovela braziliana, sa zicem, ai putea intalni un asemenea master!
Imi place sa repet fraza ce am scris-o candva in finalul unei proze mai complicate: Destinul iubeste telenovela.
Imi amintesc de Boca cel tanar, in atelierul lui din strada Neagoe Voda. Singur in fata sevaletului. Penelul. Nu mai stiu daca in stanga tinea sau nu paleta.
Ataca pe neasteptate panza. Era de la inceput o batalie castigata. Ca un bun cunoscator al Artei razboiului, ucenic fidel al lui Sun Tzu. O suta de pagini scrise in urma cu mai bine de doua mii cinci sute de ani. Lectura obligatorie, daca esti interesat de natura umana si de nestatornicia lucrurilor. Citeste-l pe Sun Tzu si iti vei da inca o sansa in atingerea tintei tale.
Ca si atunci, atelierul lui Boca cel de acum este dotat pentru o lunga supravietuire. Ani indelungati. Cel putin asa mi se pare mie cand vad ramele, panza, cartoanele, tuburile de ulei, cutiile de vopsele etc., etc, si ating la intamplare cate ceva din lumea de acolo.
Am pastrat intr-o mapa cateva mici capodopere iesite din mana lui Ilie, la fel de firesc cum oul din pasare sau floarea din samanta ei. Fiindca veni vorba: Boca nu este atras de flori. Sau nu se lasa inselat de falsa lor pasivitate, de inocenta lor ipocrita? Vegetalul insa exista. In fel si chip, ca in natura. Arbori si iarba, livezi in panta, un lan de grau copt. Padurea si gradina, ca si Roma, de pilda, intr-un serial "italian" mai vechi, sunt transfigurate, Boca impune realitati echivalente. De altfel, ca si in portret sau in natura moarta...
Asadar, vreo douazeci de schite. Format oarecare, cam jumatate din A4. Hartie obisnuita vag preparata in atelier, mai ales pentru culori de apa. Cum? Habar nu am, asa mi se pare, cand ne-om vedea, poate nu numai decat la Calendele grecesti, il voi intreba. Si la urma urmei niste crochiuri, exercitii de laborator. Peste tot insa, gheara leului. Desenul ca sistem osos. Ilie deseneaza ca un copil-minune pe asfalt, si ca un artist centenar care stie taina, in atelierul lui inaccesibil din palatul regal. Risc asumat, placerea pura de a desena ( povesti! ) este mereu in balans cu norma severa impusa de idee. Am ales din mapa noua schite, si le-am montat dupa gustul meu intr-o rama ingusta de titanium. Ce spectacol! Miscare, apatie, emotii, sentimente, absurdul cotidian, teribila bucurie a ceea ce este viu si rezista. Personaje care vin, egal, din bezna folklorului si din fantezia culta. Amestec imposibil, laviu, carioca, tus, carbune, o urma fina de ulei intins rapid cu cutitul sau doar cu varful aratatorului.
Joc atragator, tulbure, derutant. Ilie construieste inteligent si rabdator precum castorii, sau poate risipi, ca marii jucatori, intreaga agoniseala pe o singura carte.
Trecut de miezul noptii. Solstitiul de vara. Bubuie in cer, cu rotile neunse, caruta Proorocului, marele harabagiu interstelar, numele caruia i-l porti, prietene. Vine ploaia. Salutare, salutare!
