"Greutatea si harul"* ne-o arata pe Simone Weil ca pe oaparitie aparte in hatisul deconcertant de dupa cel de-al doilearazboi mondial. Ceea ce face ca aceasta carte sa fie pretioasa estechiar faptul ca nu a fost destinata publicarii. Cartea este formatadin selectii si pasaje fulgurante culese din caietele lui SimoneWeil. Aranjate in forma textului cartii de catre Gustav Thibon, elesunt un mozaic al gandirii militantei franceze.
Poetul T.S. Eliot face remarca, intr-o prefata la volumul"Nevoia de radacini", ca Simone Weil ar putea fi privita ca o"marcionita" a zilelor noastre. Se stie ca adeptii sectei gnosticea marcionitilor respingeau necesitatea Vechiului Testament.Ganditoarea franceza, evreica prin nastere, a manifestat, e drept,o oarecare aversiune fata de Vechiul Testament si fata de propriuliudaism. Dar nu acest lucru este definitoriu pentru convertirea eila catolicism.
Drumul ei catre crestinism nu a fost unul usor. Intalnim laSimone Weil o rascolire a profunzimilor personale, o ceartacare are ca miza finala cunoasterea. Este o cearta cu propriileadancuri, cu propria credinta, cu capacitatea de a se mobiliza peun drum fara intoarcere care-l are ca tinta pe Dumnezeul dragostei.Pentru ca, la Simone Weil, Dumnezeu este creatorul lumii, darcreatia lui se manifesta ca expresie a iubirii. Si aici estepunctul culminant al gandirii teologice a autoarei. Iubirea ca harimpartasit, iubirea ca dar vizibil prin chiar creatia lumii. SimoneWeil incearca sa impuna ideea unei absente a perfectiunii in lumeaastfel creata. Absenta este un concept-cheie la Simone Weil. Lumeasufera din pricina faptului ca singura "fiinta perfecta", care esteDumnezeu, se delimiteaza astfel de imperfectiune, care este totceea ce nu este Dumnezeu. Nu prin pacatul originar suntem dejacondamnati, ci prin aceea ca imperfectiunea de a nu fi Dumnezeucreeaza posibilitatea intruziunii raului. Aceasta teodiceerealizeaza astfel premisele pentru mai buna intelegere a actiunii"corective" a intruparii lui Hristos. Insa acel "rau" nu estealtceva decat "mila" lui Dumnezeu manifesta in creatia Sa, pentruindreptarea oamenilor. O teologie destul de impregnata deoriginalitate se poate numi propunerea lui Simone Weil din aceastacarte. Conceptiile despre rau si imperfectiune, despre creatialumii si despre Dumnezeu sunt miezul volumului.
Simone Weil afirma ca ceea ce ne apropie cel mai mult deDumnezeu, dupa descoperirea imperfectiunii creatiei si a noastrainsine, este "nefericirea". Acest tip de suferinta care face casufletul sa experimenteze o stare de intoarcere catre Dumnezeu, ostare de "metanoia", nu este unul care lasa vizibilitatii pregnantamizeriei umane. In mijlocul razboaielor, a oprimarii, a lipsurilorde tot felul, sufletul trebuie sa se indrepte catre realizareaprezentei indurarii lui Dumnezeu. Nefericirea devine astfel ometoda, o modalitate care face posibila transcenderea catre celenecreate, spirituale prin excelenta. Omul care a cunoscut fie doarun singur moment de pura bucurie nu poate fi decat cel ce aexperimentat o stare de nefericire devastatoare.
Neindoielnic, sursele acestui gen de gandire pot fi detectatein sensul tragediei antice grecesti, unde problema catharsisuluinaste acelasi tipar de interpretare a lumii, exterioare siinterioare deopotriva. De altfel, Simone Weil, o buna cunoscatoarede limba greaca veche, a lasat posteritatii unul dintre celemai bune comentarii la "Iliada" lui Homer.
*) Simone Weil, "Greutatea si harul", Editura Humanitas, primaeditie in limba romana
