Fiind convins ca lumea exterioara este chiar lumea reala si ca simturile noastre ne dau copia ei exacta, omul secolului al XVIII-lea nu era stapanit de alta nevoie decat de aceea de a sti modul de functionare a organelor cunoasterii, nu avea alta speranta decat sa le perfectioneze la nesfarsit, pentru a dobandi o putere din ce in ce mai mare asupra "datului".
De la simturi la intelect, de la intelect la simturi, un circuit perfect, un mecanism reglat cu pricepere este de ajuns pentru contactele noastre cu "exteriorul". Si, de vreme ce intelectul este stapan, Universul este neaparat conceput, conform legilor intelectului, in asa fel incat se poate masura, se poate analiza la nesfarsit, fragmentat in compartimente care nu comunica intre ele. Linistit de aceasta suveranitate a spiritului uman si de posibilitatea de a explica intr-o zi totul fara sa mai dainuiasca nici o putere obscura, nici in noi, nici in spatele devenirii cosmice, omul nu mai intelege ce pot sa insemne imaginile: mitul, poezia, religia devin pentru el simple materii de studiu, produse ale spiritului, al caror interes sta numai in faptul ca furnizeaza psihologului cateva documente.
Mitul trece drept forma primitiva a unei cunoasteri pe dibuite care nu dibuieste decat figuri desfigurate ale realului. Poezia devine un joc, o virtuozitate si un divertisment, care satisface anumite necesitati oarecum puerile ale spiritului nostru si care s-ar putea transpune tot asa de bine si intr-o proza buna. Orice religie autentica se destrama deopotriva sub privirea care diseca si care nu vede in ea decat o forma printre multe altele, de civilizatie, caracteristica pentru stadiile "primare"; sufletul, divizat in facultati juxtapuse, nu mai are centru, nici existenta indivizibila; el nu mai reprezinta acest loc privilegiat din noi insine in care trebuie sa cobori pentru a percepe o alta realitate decat "datul" exterior.
Aspectul ideologic al romantismului descrie un alt chip al reactiei la rationalismul sec si indepartat de sensibilitate al tipului de gandire care a slujit la pregatirea teoretica a Revolutiei Franceze. Este o reactie intemeiata impotriva carentelor intelectuale ale rationalismului secolului al XVIII-lea si fata de formele artistice si formulele filosofice de tot soiul care au fost constituite pe baze rationaliste.
Distinctia formulata de Kant, in cele trei critici ale sale, intre cunoasterea etica si cunoasterea estetica este respinsa de viziunea globala si unitara a romanticilor. Ideea kantiana dupa care intelectul nu poate depasi lumea fenomenelor, inapt fiind sa cunoasca lucrul in sine, este insa explicita sau implicita in toate filosofiile de tip romantic. Kant, de altfel, nu a sovait in a condamna ramasitele vechii metafizici, lichidandu-le prin filosofia critica. Si ma refer aici la anumite facultati cognitive, de tipul intuitiei care instaureaza originaritatea eului. Exista insa pentru romantici mijloace de patrundere in acel centru al esentialitatii pe care Kant il socotea impenetrabil. Imaginatia este unul dintre ele, spun toti romanticii, acordand acestei actualizari a virtualitatilor sufletului un statut cu totul special, iar filosoful-poet, ridicat la aceasta demnitate noua, detine secretul unei cunoasteri suprasensibile si supraintelectuale. Categoriile atribuite lumii obiective: timp, spatiu, cauza, substanta, nu reprezinta, dupa Kant, entitati obiective ale realitatii, ci forme ale intuitiei. In actul de cunoastere, omul incearca sa aplice, in mod necritic, aceste forme ale intuitiei unei realitati ce se afla dincolo de puterea de cunoastere umana. Ideea relativitatii reprezentarilor omenesti despre spatiu si timp convine insa subiectivismului propriu filosofiei romantice. Legaturile pe care Immanuel Kant le are cu intregul canon al filosofiei romantice sunt relatii peremptorii. Aceste legaturi intretin in gandirea lui Kant dorinta unei veritabile intemeieri a metafizicii, sub forma unei stiinte, tocmai pentru a contracara eventuale atacuri la adresa metafizicii care ar fi putut arunca in derizoriu intreaga constructie a filosofiei romantice.
