Benoit Delepine si Gustave Kervern sunt vecini. Unul lucreaza la oras, asa ca se tine la costum; celalalt lucreaza la tara, asa ca se tine cu-o basculanta agricola. Dusmania lor vine de dinaintea filmului - e o realitate, la fel ca Belgia plata cantata de Brel, ca alb-negrul filmului acestuia (Aaltra) si ca aparitia, in chip de proletar-patron, a lui Aki Kaurismaki la sfarsitul lui. Iar cand, in urma unei altercatii absurde, cei doi ajung la spital si-apoi in carucioare de paralitici, dusmania dintre ei e pusa in dulap, la pastrare; cei doi au, de-acuma, un scop comun - s-ajunga in Finlanda, la fabrica producatoare a basculantei care i-a schilodit, si sa ceara daune...
Aaltra a luat, la ultima editie a TIFF, premiul publicului si premiul "Cinemagia". Doua premii cool, in conditiile in care juriile de profesionisti (si cel oficial, si cel al criticilor) au snobat aceasta comedie. Probabil ca li s-a parut prea dementa, prea "fara miza" - si, in orice caz, mult prea politic-incorecta. Este, si tocmai asta o face atat de speciala: Aaltra este versiunea europeana a comediilor "tembele" gen Dumb & Dumber, cu buget redus si idei de milioane. Cele doua jurii "neprofesioniste" nu s-au inselat; iesit in Franta la-nceputul acestui an, Aaltra a fost intampinat cu cronici bune si foarte bune. Basca un premiu FIPRESCI la Londra!
Pentru a-l gusta cum se cuvine, insa, e nevoie sa:
1. Uitati ca cei care ajung in carucioare, in urma unui accident, sunt oameni ca si noi, sau mai buni ca noi; nu sunt: sunt, uneori, mai rai! Suferinta ii face mai acri, mai invidiosi si mai razbunatori. Sigur, asemenea lucruri nu trebuie spuse - in orice caz, nu intr-un film, unde a spune - a arata. Delepine & Kervern nu doar ca arata, dar arata de mai multe ori. Incorectitudinea politica este insusi leitmotivul filmului; un motiv in plus pentru a-l iubi.
2. Nu va ganditi la "resorturile psihologice profunde" ale personajelor; ce, sunteti la Bergman?! Aaltra face ceva pe aceste "resorturi". Indivizii care se caftesc si se cotonogesc, in film, nu sunt "captivi contemplativi" ai peisajului flamand si nu cad in depresie atunci cand unul isi surprinde sotia primind sex viguros din partea unui neispravit; sunt oameni activi, reactivi, tembeli: o palma primita cheama o alta data... Daca lumea a ajuns un desert fara sens, Aaltra este kilometrajul ei.
3. Aveti ingaduinta pentru ceea ce s-ar putea numi "comicul de vata". E un "gen" cumva discret, desi impertinent, ai caror stramosi sunt Buster Keaton si Jacques Tati si al carui parinte imediat este Aki Kaurismaki. "Comicul de vata" da impresia ca nu e comic, ci mai curand melancomic: personajele care-l provoaca sau suporta au un aer - in general - trist, sau macar absent; nu ti-i inchipui in postura de clauni. si totusi, printr-un scart incontrolabil al destinului ad-hoc, hic et nunc, in medias res (blabla...), "ceva" ii face sa devina astfel. si, o data ce-au devenit astfel, "vata" se naruie peste ei - tone peste tone de vata -, lasandu-i nauci, stupizi si greoi. "Comicul de vata" e ca un ralanti; de pilda, un "road-movie in carucioare".
Delepine & Kervern au reusit, la capatul "cursei" lor lente & somnolente din Belgia in Finlanda, un mic miracol: au transformat handicapul & handicapatii in ceva cool. Dar acest lucru a fost posibil tocmai pentru ca nu au incercat, nici o clipa, sa "ambunatateasca" - nici handicapatii, nici handicapul! Iata un film fara "morala", fara "mesaj", fara "texte" aproape... Just a movie. In zilele noastre, e din ce in ce mai greu de gasit.
* Aaltra, scenariu si regie: Benoit Delepine si Gustave Kervern, cu: Benoat Delepine, Gustave Kervern, Jan Bucquoy. Prod. Belgia-Franta 2003, 93 min. Distribuit de IndependentaFilm.
