O buna prietena care, in ciuda zecilor de ani acumulati, si-a pastrat naivitatea, imi lauda practica posturilor de televiziune de a fragmenta filmele cu mari calupuri de publicitate.
"Ai timp sa golesti scrumiera, sa speli cestile de cafea, sa mai torni un paharel de vin daca ai chef, sau pur si simplu sa te duci pana la baie", imi explica ea avantajele acestor pauze.
Sincer sa fiu, nu obisnuiesc sa dau pe gat pahar dupa pahar in timp ce urmaresc un film, nu mai beau de ani de zile mai mult de o ceasca de cafea dimineata, ba chiar ma bate gandul sa ma las si de fumat. Atunci, la ce mi-ar trebui sa desert sau sa spal scrumiere minute in sir? Si apoi pauzele astea tot mai lungi nu par facute pentru lucruri pe graba, ci de-a dreptul pentru framantat cozonaci, pentru spalat o cada de rufe, pentru fiert sarmale, facut o baie fierbinte sau chiar pentru citit multe pagini din cartea pe care tocmai o parasisesi ca sa vezi filmul preferat. Nu de fuga pana la baie e vorba, ci de meteahna de care suferea unul dintre eroii unei reclame si care s-a tratat cu Prostatin.
Sa trecem insa peste lungimea calupurilor, care dilateaza o pelicula de o ora si jumatate la aproape dublul acestei durate. Ceea ce ma fascineaza este imaginatia tot mai saraca a producatorilor de reclame. Nu stiu de ce, dar imi dau senzatia ca nu au nici cea mai modesta curiozitate sa urmareasca realizarile colegilor de peste granite. Tristetea, siluirea limbii romane, glumitele jalnice si cu totul nesarate, lipsa de noima isi dau nefericit intalnire in majoritatea clipurilor cu care suntem bombardati zilnic.
Insistenta cu care tanti Maria iti explica in diverse scenarii, unul mai stupid decat altul, ca nu stiu ce praf detergent este "mai istet" te face sa te simti imbecil, desi n-ai nici o vina. Aceeasi biata Magda Catone se minuna cum de rufele "chiar miros a curat" dupa folosirea marfii nu-stiu-care, de parca normal ar fi fost ca acestea sa puta a zoaie, ca doar de aia le muiasesi in detergent. Niste prieteni de bere nu stiu cum sa-l pacalesca pe Cristi Iacob sa le dea zilnic bere pe gratis, pe motiv ca s-a tuns, si-a luat ceas ori a schimbat tricoul.
Pe ce logica ori pe ce obiceiuri isi bazeaza autorii aceasta mica fabula imi scapa. Mai toate textele tin de tipicul "lampa lui Pacala", "cuiul lui Adam" ori "marul lui Pepelea". La un moment dat, textul exceleaza in suprarealism. Niste soferi de taxi (ori numai unul?) se invart in jurul masinii, iar o voce din off rosteste pe tonuri vag diferite de 16 ori cuvantul "munca". De ce ar fi intrupata munca neaparat de taximetristi nu inteleg. La sfarsitul litaniei, se aduna mai multi in jurul unei mese (chiar se fac groggy soferii inainte de a ajunge acasa?), iar vocea explica, stalcind zisa populara: "Dupa munca si rasplata!". Aferim! "Si napasta pentru napasta", ar adauga cu amaraciune Caragiale, scarbit de atata imbecilitate.
