Un paradox s-a instaurat de cativa ani in tara noastra: oferta de carte a multimii de edituri este foarte bogata si in continua crestere, dar numarul celor care cumpara si mai ales al celor care citesc este din ce in ce mai mic. Pentru cine se mai tipareste? Cum sa fie atrasi mai multi spre carte?
Nici macar nu poate intra in discutie, ca scuza, amenintarea pe care ar prezenta-o internetul sau mijloacele electronice in general. Daca un ziar sau o revista pot fi rasfoite/citite online, aproape nimeni nu citeste o carte pe ecranul unui computer. Cititul inseamna, pentru cei mai multi, daca nu pentru majoritatea, si existenta obiectului carte. Lumea nu mai citeste si in special tinerii nu mai citesc, pentru ca sunt acaparati de alte tentatii, jocurile si televizorul cu deosebire. Dar inclin sa cred ca si pentru ca nu sunt invatati sa citeasca, de mici, in familie si la scoala, unde, in cele mai mai multe situatii, cititul a devenit o corvoada si o pedeapsa.
Nu se intampla numai la noi. Dar prin alte parti s-au gasit solutii care, cu ceva efort, ar putea fi imitate. (Am mai imitat o data, cu folos, in urma cu peste o suta de ani, cand am inceput sa modernizam Romania).
Am aflat de curand de cazul Canadei, unde, ca si aici, foarte putini oameni cumpara carti, dar se citeste foarte mult. Solutia sta, acolo, in reteaua de biblioteci publice. In afara bibliotecilor aflate in orice scoala, colegiu, universitate, exista biblioteci in fiecare cartier, la cateva strazi distanta una de cealalta si in fiecare asezare, oricat de mica. Copiii sunt obisnuiti de mici sa mearga la biblioteca si sa citeasca, pentru ca nimeni nu le da mura in gura informatiile pe care trebuie sa si le caute singuri. Poti imprumuta practic orice carte, pentru ca, daca ea nu exista in biblioteca respectiva, poate fi adusa de la o alta. Fireste, cineva se ingrijeste ca aceste carti sa fie cumparate, sa fie returnate, sa nu fie deteriorate. Dar fapt este ca 21 de milioane de canadieni sunt inscrisi macar la o biblioteca, o cifra impresionanta din moment ce reprezinta intreaga populatie care a invatat sa citeasca.
Prin urmare, un partid sau toate partidele, indiferent de coloratura lor, ar putea schimba situatia printr-o decizie in Parlament: fonduri pentru biblioteci scolare si biblioteci publice (inclusiv construirea lor), dotarea acestora cu carti si aparatura electronica (astfel imbinandu-se mai multe deziderate). Guvernul, oricare guvern, indiferent de coloratura lui, ar trebui sa aplice aceasta noua politica, in paralel cu o reforma radicala a sistemului de invatamant.
Totul suna a utopie intr-o vreme in care inca sunt scoli ale caror ziduri se prabusesc peste elevi, iar parlamentarii isi voteaza legi care sa le asigure beneficii la firmele de care sunt legati. Dar efectele ar putea aparea intr-un numar de ani. Marile schimbari s-au petrecut, inclusiv in aceasta tara, numai cand cineva a avut curajul unor masuri radicale.
