Acesta a fost, in traducere din italiana, titlul Colocviului (Convegno di studi) de la Roma, din 27-28 martie 2008, dedicat memoriei marelui savant italian de origine romana Dinu Adamesteanu, la 95 de ani de la nastere (1913-2004).
Am fost participant direct si martor la aceasta manifestare deosebita, organizata cu mult succes si beneficiind de o prezenta numeroasa, de suflet si stiintifica totodata.
De derularea efectiva a colocviului s-au ocupat cu deosebire dr. Mihaela Iacob, arheolog reputat de la Institutul de Cercetari Eco-Muzeale din Tulcea, ajutata de Iulian Mihai Damian, amandoi bursieri in al doilea an la Accademia di Romania din Roma, cu sprijinul dr. Marcello Tagliente de la Muzeul Arheologic din Potenza si cu suportul managerial deosebit al lui Dan Eugen Pineta, in calitatea sa de director al Accademiei Romaniei din Roma, sustinut de Institutul Cultural Roman din Bucuresti.Au mai colaborat Asociatia Internationala de Arheologie Clasica, unde a fost reprimita abia in anul 2005 Accademia di Romania, si Directia Generala pentru Bunurile Arheologice din Ministerul Italian pentru Bunurile si Activitatile Culturale, impreuna cu Supraintendenta pentru Bunurile Arheologice din Basilicata, unde multi ani a fost responsabil meritoriu, cum am mai scris, Dinu Adamesteanu.
Dintre cei 20 de participanti cu comunicari stiintifice si in acelasi timp de suflet intru amintirea vie a personalitatii lui Dinu Adamesteanu, zece au fost italieni si patru din alte tari, cu exceptia celor din Romania. Din unghiurile de vedere ale tuturor acestora, s-a completat cu fapte si ganduri uneori inedite o imagine a omului si a operei sale din perspectiva prezenta, de multe ori in ideea continuarii directiilor de cercetare si de muzeografie pe care le-a impus si dezvoltat in Italia timp de peste cinci decenii.
Asa de pilda, unul dintre fostii sai discipoli, Angelo Bottini, in prezent responsabil la Supraintendenta Romei pentru Bunurile Arheologice din zona capitalei italiene si romane totodata, amintea, ca pe o realizare mai putin cunoscuta a fostului sau profesor, introducerea in sistemul cartarii arheologice a Italiei a vestigiilor medievale, pana atunci multa vreme neglijate. Un alt arheolog reputat, Irene Berlingo, de la Supraintendenta pentru Etruria de Sud, amintea, din experienta de urmat a lui Dinu Adamesteanu, vointa acestuia de a duce la indeplinire orice proiect pentru salvarea si punerea in valoare a vestigiilor antichitatii din Italia, pana la confruntarea directa cu autoritatile centrale din tara. "Vado a Roma", adica "Merg la Roma", il cita dansa, adaugand ca el asa facea in caz de nevoie si nu se lasa pana nu obtinea de la autoritati rezultatul necesar.
Nu mai amintesc aici decat foarte sumar evocari ale unor cercetatori straini ca Olof Brandt, in calitate de secretar general al Asociatiei de Arheologie Clasica, sau pe cea a lui Dieter Mertens de la Institutul Arheologic German din Roma, fost director al acestei institutii prestigioase pana de curand. Pentru ca l-a cunoscut bine, arheologul german a amintit, intre altele, rolul deosebit pe care Dinu Adamesteanu l-a avut, in primii ani dupa al doilea razboi mondial, in reorganizarea Bibliotecii Institutului Arheologic German din Roma, sarcina care i-a fost incredintata in calitatea sa de bibliotecar deja reputat la Roma al celei de la Accademia di Romania.
Aceasta serie a fost incheiata de un alt savant contemporan, Michel Gras, de la asa-numita Scoala Franceza din Roma (traducerea pentru Ecole Francaise de Rome), una dintre cele mai vechi si mai reputate institutii straine pentru formatie postuniversitara de arheologie, istorie si cultura din capitala Italiei. Domnia-sa l-a cunoscut personal pe Dinu Adamesteanu in anii saptezeci ai secolului XX si, de atunci incoace, a vazut rolul sau deosebit pentru evolutia arheologiei din Italia. De exemplu, spunea el, daca alti savanti italieni din domeniu au lasat, ca si Dinu Adamesteanu, scrieri importante pentru posteritate, acesta din urma a format si lasat si urmasi in tot ce a creat: pentru muzee locale si teritoriale moderne impreuna cu specificul cercetarii arheologice a raportului dintre greci si indigeni, pentru serviciul de aerofotogrametrie pe care l-a organizat pentru toata tara sau, de buna seama, pentru legatura arheologilor si muzeelor cu comunitatile locale, in toate acestea fiind creatorul unui model demn de urmat.
Se poate vorbi asadar, in cazul mostenirii lasate de Dinu Adamesteanu - spunea Michel Gras - de o mobilitate deosebita, inclusiv aceea institutionala pe care a reusit sa o impuna si sa o transmita. De altfel, sub titlul comunicarii sale Ce ne-a invatat Dinu Adamesteanu?, acelasi Michel Gras afirma ca unul dintre cele mai importante centre pe care Adamesteanu le-a creat, cel de la Potenza, a devenit, gratie personalitatii lui, un adevarat loc de pelerinaj, un "capoluogo" (capitala), un loc de dezbatere continua.
"Teritoriu-peisaj" a fost un termen inventat si pus in aplicare de acelasi Dinu Adamesteanu, spunea, intre multe altele, Francesco d?Andria de la Universitatea din Lecce, un alt foarte bun cunoscator si urmas, prin stiinta si spirit, cum am constatat personal si din comunicare, al marelui arheolog.
Din anul 2004, Scoala de Specializare in Arheologia Clasica si Medievala a Universitatii din Lecce poarta numele lui Dinu Adamesteanu. Totodata, la Potenza, muzeul pe care l-a creat se numeste Museo Nazionale Archeologico della Basilicata Dinu Adamesteanu.
