Inchipuiti-va un motor de avion supersonic atasat la o bicicleta de licean si veti intelege ce mare deserviciu ii face Mircea Cartarescu lui Cezar Paul-Badescu supralicitand fabulos un mic exercitiu stilistic si afectiv de recuperat o adolescenta cat se poate de banala si standardizata*.
Am scris nu o data in acest colt de pagina (ca si in prefata la debutul lui Dima Bicleanu, Buimac prin lume, Polirom, 1999) despre interesanta falanga a autobiografismului fictionalist (ori, daca preferati, a fictiunii autobiografice) dezvoltata dupa 1989 la noi in principal ca epigonism domestic al stralucitoarei egofilii cartaresciene. Cea care ipostaziaza infans-ul psiho-cosmic si mitic din perimetrul bucurestean al soselei Stefan cel Mare intr-o alchimie orbitoare a scrierii onirice de sine.
Din mitologia infantilitatii si codificarea narativa a adolescentei se hranesc Exuviile Simonei Popescu, Muzicile si fazele lui Ovidiu Verdes, "pionierii spatiului" lui Caius Dobrescu, buimaticul lui Bicleanu, "frontierele" lui Sorin Stoica, sau, pana la un punct, Legaturile bolnavicioase ale Ceciliei Stefanescu, Tara branzei la Felicia Mihali s.a. Nedispunand de experienta de viata a unui Radu Aldulescu, de vizionarismul ludic si burlescul suprarealist al unui Daniel Banulescu ori de deschiderea lui Dan Stanca la metafizicul eticizant, "biografistii", cum le spune Cartarescu, "tind sa identifice realitatea despre care scriu cu datele imediate si reale ale biografiei lor".
Aceasta "infrarealiteratura", un fel de "minimalism abia constient de el insusi", zice Cartarescu, provine din "erodarea ideii de literatura (inalta)" si se insoteste cu "oroarea de afirmare sociala, de bombasticul literar, de calitatea gaunoasa de scriitor, de textele cu miza existentiala sau morala. Cei mai multi dintre oamenii tineri pe care i-am pastorit eu, desi foarte buni, unii straluciti, n-au reusit sa se impuna in literatura de azi. Motivul esential este lipsa oricarei dorinte de a se impune". Oare asa sa fie?
Fericit in postura de sef de scoala, Cartarescu recunoaste ca multi critici vor vedea in Tineretile lui Daniel Abagiu o "insailare". "Si, luata in sine, asa si e" cartea, zice el. Dar, adauga imediat prefatatorul, "contextual ea este o palma data in sens avangardist literaturii".
Hai sa revenim pe pamant. A ridica nevinovatele partide de masturbare ale junelui Daniel Abagiu (nume malfonic pentru auzul pudibond, iar titlul chiar asta vrea, sa socheze) cu gaura din plapuma sau cu sticla de lapte din ceausism ("cu sticla de lapte nu era mare scofala, fiindca nu-mi intra decat varful") la teoriile lui Gombrowicz despre forma ca deformare a infantului, ferdydurkismul s.a.m.d. e totuna cu a lipi o coada de paun unei bibilici ratacite prin ograda. Repet: daca nu era prefata, care sa faca din niste sprintare amintiri liceale "un sordid Bildungsroman", transformand instinctul autopersiflant al inteligentului si provocatorului autor "nesfarsit de simpatic" - in ditamai "hagiografia danielabagiana", cu trimiteri nu doar la Danutul Medelenilor lui Teodorescu, ci si la Salinger, Robert Coover si Daniel Barthelme, totul ar fi fost OK. Ne-am fi amuzat simpatetic pur si simplu de minitratatul sui generis de tabacologie din WC-ul de baieti al scolii (panoplia cu Bucegi, Carpati de Timisoara, kentane si snagoave), ne-am fi amintit cu totii pur si simplu de Tovarasa invatatoare si de Dirigul care ne prindea fumand, ne urechea si ne chema "la scoala cu parintii", ne-am fi amintit de Deep Purple in rock, Led Zeppelin doi si exercitiile de "still my guitar gently weeps", de filologia bucuresteana desfasurata in cultul nichitiano-vodcaresc, de ce erau meditatiile la gramatica, de inghesuiala din trenurile ceausiste de vacanta, de "Cantarea Romaniei", ne-am fi infiorat pur si simplu de dezvirginarea lui Danut ori de palmuiala dintre el si tatal sau fitilit de un Iago congener intru dispretuirea viitoarei, eventuale, nurori (de unde si deambularea cuplului de adolescenti pe la diferite gazde, prin camere de camin studentesc s.a.m.d) Adica ne-am fi bucurat de o lectura agreabila in care dragul de sine al autorului devine incet dar sigur un drog, o insatiabila sorbire de sine.
Asa, cand Mircea Cartarescu ne avertizeaza ca autobiografistii sunt "primii dintre mutantii" care vor desavarsi "actuala tendinta de disolutie a prestigiului literar" si ca, desi "par mai rudimentari, mai putin artisti, mai dezordonati, in realitate ei sunt pe o spira mai sus a evolutiei formelor literare", apoi iei brusc aminte ca nu cumva sa faci... lectura neprotejata.
Or, asta iti omoara toata placerea!
*) Cezar Paul-Badescu, Tineretile lui Daniel Abagiu, prefata de Mircea Cartarescu, Editura Polirom, 205 pag.
