Paradoxul tranzitiei consta in faptul ca, desi nu se mai sfarseste, suntem in continuu in criza de timp: tot mai multi fiind convinsi ca tranzitia nu este doar un anotimp, ci Marea Pierdere de Timp. Marea scena nationala din "epoca de aur" a avut surpafata patriei. "Cantarea Romaniei" a murit. Traiasca descantarea!
Agora noastra posmoderna se cheama acum simplu Romania. Printre munti si ape, prin fabrici si uzine, pe campuri si campii, la orase si sate, se consuma zilnic sute de simpozioane si la fel de multe formatii folk, infruptandu-se, in numele libertatii cuvantului, din alte surse decat dictionarul caduc al Academiei Romane. De la "km 0" al tarii (si al revolutiei), pana in ultimul catun, toate sunt "simpozioane nationale". In arealul sau, definit plastic (stematic) de kitsch-ul vesel-monumental al raposatei steme a tarii, micutul popor roman incinge hora Marelui Simpozion National. Agora noastra postmoderna este Hora, a carei circumferinta deseneaza conturul Patriei, in care unii dezbat problematicile fundamentale ale existentei, stiintei si artei, iar altii se zbat existential in numele artei de a supravietui (ce eufemism, in locul arhaicului "a trai"!). Nu conteaza ca se "dezbat" ideile majore ale umanitatii, ci mai ales cine si unde le dezbate. Altfel vom sfarsi paradoxal si lamentabil printr-o "des batere" sau pur si simplu printr-o continua neoeufemistica zbatere.
(Cu alte cuvinte) A nu muri inseamna a-l supara pe Cioran, iar nobilul a supravietui nu mai are nici o legatura cu filozofia, a devenit pur si simplu un eufemism.
Confuzia noastra existentiala nu trebuie scuzata prin confuzia - de altfel bine regizata - a politicienilor nostri conducatori, dupa cum nu trebuie confundat, spre exemplu, barul de la Muzeul Literaturii Romane cu bufetul Academiei Romane, Muzeul Literaturii insusi cu Biblioteca Academiei (insasi) - asa cum ai confunda un fagure de albine bezmetice cu un cavou antiatomic de dimensiunile unei imense gradini zoologice subterane. Biblioteca stocheaza prin criptare, muzeul in cauza decripteaza la nesfarsit cutia Pandorei (sub cerul zilnic verde instelat).
Intr-un articol despre ironia in arta, asezam ambiguitatea surasului sub semnul imanent al inocentei incremenite in proiect, dar si al iminentei, al premonitiei. Aceasta ar putea fi, ca o ironie a soartei, definitia "provizorie" a tranzitiei noastre eterne, asumata ca specific national.
In sfarsit am atins si noi apogeul metafizicii: am incremenit in tranzitie.
Eufemismele tranzitiei sau neoeufemismele se caracterizeaza si printr-un pragmatism mimetic si abulic.
Un neoeufemism, in talmacirea noastra, ar fi expresiile care inlocuiesc eufemismele prin expedierea, returnarea lor etimologica, prin patriotica "reintoarcere la obarsie". Eufemismele tranzitiei noastre au devenit cand triste sau agresive, cand, sui generis, vulgare sau chiar obscene, astfel incat, de exemplu, "a face sex" a devenit un substitut pragmatic eufemistic, substantivat (la) singular, pentru traditionalele noastre verbe si substantive, unele pudic eliminate din dictionarul academicienilor. Prin alinarea sau anestezia pe care o aduc sau o fac uneori, eufemismele actuale golesc, tot uneori, de continut etimoanele de referinta. Notiunea insasi de tranzitie a devenit un atoatecuprinzator eufemism, prin confuzia si deruta pe care le-a instalat: un perpetuum mobile, o dialectica a contrariilor, respectiv a lui du-te-vino si paradoxul de a te duce cand vii si de a veni cand te duci, a te intoarce pe cealalta parte sau pur si simplu a te "reintoarce" intr-un vis pe care nu l-ai avut, intre aliniere si alienare.
