Cand vorbim despre logicile polivalente, avem in primul randde examinat tocmai pluralitatea acestora fata de sistemul logiciizise "clasice", care este unitar si inchegat.
Dar cum s-a ajuns la propunerea de a fi evaluate sistemelogice alternative care sa ia in considerare o multitudine devalori? Raspunsul se afla, asa cum se spune, pe jumatate chiar inintrebare. A pornit ca o propunere de examinare a unui eventualsistem ce poate conferi o alternativa logicii standard. Cat deoportuna este o astfel de propunere de cercetare urmeaza sadeslusim incercand sa aflam care este statutul unor asemenea logicipolivalente si mai ales care este motivatia lor filosofica.
In logica clasica, propozitiile iau numai doua valori:adevarat si fals (A, F). Existenta acestor doua valori exprimaprincipiul tertium non datur. Adica o propozitie nu poate fidecat adevarata sau falsa. Este ceea ce defineste logica clasicadrept o logica bivalenta.
In timpurile moderne s-a simtit insa printre logicieni nevoiade a introduce o a treia valoare, capabila sa faca rezolvabileprobleme precum paradoxurile sau unele propozitii care prin naturalor nu pot fi demonstrate nici ca adevarate, nici ca false. Aceastaa treia valoare a luat forma unei expresii ce face apel lamodalitate.
Cu timpul, explorarea conceptului de modalitate a luat diverseforme. Prin notiune modala ar trebui sa se inteleaga posibilitatea,necesitatea, contingenta, imposibilitatea. Cu toate ca acestelogici polivalente, care utilizeaza trei, patru sau chiar oinfinitate de valori, au pornit de la remarcarea unor probleme ceprivesc paradoxalul sau incertitudinea, ele sunt de faptindependente de aceste probleme si au parte de un caracter generalin ceea ce priveste constructia lor.
Logicianul polonez Jan Lukasiewicz a introdus si a consacratbaza cercetarilor a ceea ce se numeste astazi logica polivalenta.Logica lui Lukasiewicz este una cu trei valori (trivalenta), eladmitand, pe langa adevarat si fals, valoarea "posibil". Faraintentia de a intra adanc in cercul de probleme al cercetarilor luiLukasiewicz, amintim numai definitia data de el posibilitatii:MpaCNp (ceea ce se citeste: "p este posibil" inseamna acelasi lucrucu "daca non-p atunci p"). Cel care a produs aceasta definitie afost elevul lui Lukasiewicz, logicianul A. Tarski, care s-a slujitpe deplin de cercetarile innoitoare ale profesorului sau.Posibilitatea este notata cu M (de la Moglich, care in limbagermana inseamna posibil). Definitia unei alte valori noi pentrulogica, necesitatea, este data de Lukasiewicz ca fiind: NMNpaNCpNp(care se citeste: "p este necesar" inseamna "nu este adevarat cadaca p atunci non-p").
Dupa ce testeaza anumite rationamente in care sunt introduseaceste doua modalitati mai sus prezentate, Lukasiewiczconcluzioneaza ca ele nu pot fi tratate in sistemul clasic allogicii bivalente din cauza unor absurditati care nu intarzie saapara. El ajunge astfel sa considere ca o a treia valoare trebuieadaugata, posibilul, notat cu ½ , spre deosebire de adevarat, notatcu 1, si de fals, notat cu 0. In acest fel logica trivalenta a luiLukasiewicz a putut sa capete legitimitate, autorul construind oindependenta structura axiomatica a acestei logici. In acelasi fel,in intervalul 0…1 (adevarat, fals) se vor putea adauga si altevalori, care sa poata da logici cu 6, 7, 8 si chiar o infinitate devalori.
Mario Barangea. Nascut in Bucuresti. Licenta in filosofie- 2007 si Master in filosofie - 2008, la Universitatea dinBucuresti. Actualmente este doctorand in filosofie in cadrulaceleiasi universitati. Absolvent al cursurilor de diplomatieeuropeana ale Scolii Diplomatice din Madrid.
