Bucurestiul a fost paralizat pentru o saptamana de un eveniment fara precedent pentru romani: al XI-lea Sommet al Francofoniei. Nu ca Romania n-ar mai fi organizat reuniuni la nivel inalt, dar ele n-au avut niciodata o asemenea amploare. Desi mediatizat, evenimentul i-a descumpanit pe romani, care aveau sa traiasca multe si contradictorii emotii pe toata perioada desfasurarii lui. Poate cea mai pregnanta a fost uimirea! Francofonia a venit - "chez nous!"-, a vazut, a expus, a dezbatut, a plecat. Cu ce am ramas dupa toate acestea sau, cum ar spune francezul, "a quoi bon"?
Mii de "morcovi" portocalii, inalti de-un cot, semanand teribil cu caciulita lui Oblio, au fost plantati de catre politistii de la Circulatie de la un capat la altul al Capitalei. Ei au taiat pur si simplu Bucurestiul in doua, incepand de la Aeroportul Henri Coanda, trecand pe la Arcul de Triumf si Calea Victoriei, si pana la Palatul Parlamentului, cu extensii intermitente pe la Cotroceni si Universitate, croind traseul delegatiilor oficiale dupa principiul "o banda pentru bucuresteni, doua benzi pentru francofonie". Cam tot de trei parti a fost si ea, francofonia, care s-a vazut la Bucuresti: una pentru oamenii de stat si politicieni, alta pentru bucuresteanul de rand si alta pentru elite.
Francofonia strazii
Ce i-a surprins dar pe bucuresteni? Luati pe sus de valtoarea informatiilor despre acest eveniment, avand o definitie aproximativa despre termenul de francofonie, ei au fost uluiti sa afle ca francofonia n-a fost inventata in Franta, ca din ea fac parte preponderent diverse tari exotice din Africa, dar si Bulgaria sau Ucraina! Ca francofonie nu e totuna cu francofilie (aici a ajutat si domnul Pruteanu, care a tinut sa explice poporului in direct care e diferenta sensibila) si ca sommet nu se poate pronunta summit decat daca vrei sa fii rautacios. Vor tine minte cu siguranta traficul infernal din aceste zile, dar si zilele libere daruite oficial pentru a marca momentul. Si isi vor aminti cum au stat in ploaie de placere ascultand ritmuri africane si cum si-au primit copiii acasa fara suparare pe la 12 noaptea, lac de transpiratie fiindca topaisera pe covorul digital.
De departe cele mai gustate evenimente au fost spectacolele in aer liber, care, prin exotismul lor, au reusit sa retina spectatorii, in majoritate tineri, pana la ore tarzii din noapte. In Piata Revolutiei sau in Parcul Unirii, trupe din Congo, Togo, Maroc, Senegal au dansat pe ritmuri dracesti, au batut tobele, au cantat din instrumente specifice pe care nu le-am vazut in viata noastra, sau poate doar la "Totem", in pasajul Universitatii: un fluier lung din bambus, o nuca de cocos infasurata in plasa, care suna uneori ca un fel de castanieta mai mare, alteori ca un sasait de sarpe urias. Imbracati in niste costume colorate imitand pielea de leopard sau desenele din pesterile africane, cu parul zbarlit in codite incalcite (coafura pe care tinerii nostri o stiau deja pentru ca tunsoarea, cu aditie de par fals, s-a purtat si in Bucuresti in anii trecuti - se numea, cum altfel? - "afro"), artistii au animat audienta, care a sfarsit prin a imita cateva dintre miscarile dansurilor lor rituale. De o acustica perfecta, spectacolele trupelor de muzica si dans traditional african nu au deranjat locuitorii din zona selecta - dupa preturile la apartamente - a Bulevardului Unirii (fost al "Socialismului" pe vremea cand Jacques Chirac era primar al Parisului si venea la Bucuresti sa se bucure de onorurile lui Ceausescu). La capitolul lumina, au fost nevoiti sa-si lase reflectoarele de scena deschise pana la ultima secunda ca sa-si stranga instrumentele si aparatura, indreptandu-se apoi ca orbetii catre masini pentru ca, in afara de cateva becuri ale scenei, iti cam bagai degetele in ochi. In parcul Unirii cel putin, daca n-ar fi fost luminile de la reclame, singurul neon reflectorizant era un... bec romanesc de la un cort plasat chiar in calea spectatorilor, care vindea produse francofone numai unul si unul: hot-dog, popcorn si coca-cola. Se mai numea si ironic: England! Tinerii s-au bucurat totusi ca au dansat pe ritmuri africane in inima Capitalei.
Nici la covorul digital n-a fost altfel: aceeasi noapte pe esplanada de la Teatrul National, unde - boala veche a organizatorilor romani - trebuia musai, dar musai sa calci pe iarba verde pentru ca altfel nu aveai acces la covor. Plus o reclama prost facuta: experimentul se anunta drept o transportare a spectatorilor, prin intermediul acestui covoras pe care trebuia sa-l calce, in alte tari si lumi francofone. Eh, n-a fost chiar asa! Covorul era un fel de asfalt cu senzori unde se proiectau niste luminite dreptunghiulare sau patrate, in culori fractalice - mov, magenta, ocru - pe care trebuia sa le "stingi" cu piciorul cat mai repede ca sa strangi puncte. Cand le atingeai, ele se transformau, pe un ecran urias agatat de TNB fix in fata ta, in oameni care se plimbau printr-un aeroport, o universitate sau o strada din Quebec, Maroc, Franta si aveau nume frantuzesti: Cedric, Alain, Cristine, Stephane. Si asta era tot: din doua echipe, castiga cea care strangea cele mai multe puncte. Apoi o voce metalica, de robot feminin, relua numaratoarea pana la zero: dix, neuf, huit, sept...
Francofonia culturala
Prins intre doua evenimente cu mari emotii pentru unii sau pentru altii - anuntarea raportului definitiv al tarii noastre pentru integrarea in Uniunea Europeana la 1 ianuarie si meciul Stelei cu Lyon-, dezvelirea statuii generalului De Gaulle era sa treaca neobservata. Desi presedintele nostru tine sa spuna ca e un gest cu care Romania ii este datoare Frantei, asadar o chestiune importanta pentru noi, monsieur Chirac nu mai apare, cu toate ca isi anuntase prezenta. Adunati in lumina tomnatica in piata, pardon, Nasturelui sau Biscuitelui, asa i se spune (poate acum cu statuia sa se impuna ca De Gaulle), in jurul operei maestrului Mircea Spataru, presedintele nostru alaturi de primarii lor (veniti cu Asociatia Primarilor Francofoni) dezvelesc statuia. Mais, quelle horreur! Era inalt in realitate, dar nici chiar asa si nici asa de urecheat parca nu era. Plus ca noi ni-l aducem aminte mai degraba in costumul lui de general, nu in asta. Asa sunt bucurestenii carcotasi, mai ales, se pare, la statuile lui Spataru: si la a lui Maniu au avut de obiectat ba ca de ce are gauri, ba ca de ce e asa de costeliva! Ma rog, presedintele spune ca statuia sau generalul "arata bine". Si adevarul este ca marele om de stat francez poate sa arate oricum in bronz, el are pe veci o rezonanta aparte in sufletele romanilor.
Imbibati de spirit frantuzesc, bucurestenii au pornit in maratonul spectacolelor, al expozitiilor, al (asa cum singura se prezinta in pliantele promotionale) "ascultatului, privitului, atingerii, gustatului, respiratului" francofoniei. Adunate cu totul, au fost in medie cam cate 10 manifestari culturale pe zi. A fost loc si de adevarata cultura aici. De la teatru, dans si concerte la expozitie de pictura si carte. Exceptand francofonia strazii, de care am pomenit, culmea e ca cele care ar fi trebuit sa atraga mai mult, cele pline de viata si de viu si care s-au dorit profund culturale - reprezentatiile teatrale -, au dezamagit cel mai mult. Burghezul gentilom al lui Petrica Ionescu, intr-o distributie de zile mari, nu s-a inchegat pana la urma in nimic, a decretat o parte a criticii teatrale. Un Burghez gentilom cu sultani si baclavale adus intr-o contemporaneitate caricaturizata extrem, intr-o betie de decoruri care in final nu reusesc sa spuna altceva in plus decat stiam din montarea clasica si nici nu ne fac sa tresarim, chiar daca actorii joaca toti absolut onest. Excusez-moi!
In schimb, o lume imobila, stranie in exotismul ei impietrit de sute de ani pe un coltisor de hartie, a adus-o expozitia de timbre din holul Palatului Sutu. Arcasi negri, femei imbracate in piei de animale, vulcani in eruptie, cosari de acum un secol si ceva stateau imobili pe timbrele de o valoare inestimabila. Nebagata in seama de catre cineva, as putea jura ca expozitia a fost una dintre piesele de rezistenta ale francofoniei in trecere pe aici. Numai faptul ca puteai avea in fata ochilor un exemplar care costa real mai mult decat greutatea ta de privitor transpusa in aur iti dadea fiori. Am prins-o pe final, cand organizatorii strangeau usor, cu grija, exponatele protejate de tipla groasa, transparenta. Am avut curiozitatea sa stiu care este cea mai veche piesa filatelica adusa aici. Raspunsul lui Serban Dragusanu, presedintele Asociatiei Filatelistilor din Bucuresti, m-a lasat fara grai: "un plic trimis din Insula Mauritius la Bordeaux, in 1847, si care a fost cumparat de o mare casa filatelica din Germania, in 1993, cu suma de 5 milioane de dolari. Este unicat mondial". Incerc sa-l fotografiez, dar, ca orice piesa de valoare, nu se lasa usor prins in cadru. Tipla lucioasa imi ecraneaza aparatul de fotografiat. Scot blitz-ul automat, tot nimic. Dragusanu se ofera sa-l scoata din tipla si il pune pe pianul negru din hol. Alta incercare esuata. Enervat, il scoate afara si ma invita sa-l fixez in cadru. Fac trei fotografii si mi se face frica: "Domnule Dragusanu, haideti inauntru cu plicul, ca daca i se intampla ceva de la soare, nu facem noi impreuna cat valoreaza el". Nu cred ca Romania va mai avea curand ocazia sa vada asa ceva.
Francofonia vine la voi si Literatura francofona de ieri si de azi - parter si etaj la Sala Dalles. Standuri ale tarilor francofone au adus cu ele ce au considerat mai specific si mai interesant: Coasta de Fildes - cafea, bijuterii (doamne, ce bijuterii!), costume nationale si un afis cat casa cu celebra lor echipa de fotbal, pe care scria metaforic: "Les elephants de la Cote d'Ivoire", Vietnamul - extraordinarele papusi lucrate manual, care nu se puteau cumpara insa, Senegalul - animale din aur, Quebecul - universitatile in mii de prezentari. Langa toate acestea, fotografii si pliante plus disponibilitatea de a raspunde la orice intrebare. Un stand al Romaniei mic si cochet unde, alaturi de Cioran, Eliade, Noica, editati la Gallimard, am admirat o superba editie bibliofila Fran?ois Villon, scoasa la Paideia, imbracata in piele grena, cu foaie galbena, voit invechita, care costa in jur de 200 de euro si inca una, mai populara, tot la ei, pe vreo 600.000 de lei vechi. La etaj, carti, in mare majoritate albume in editii ametitoare, dictionare Petit Robert si Larousse, aduse din Franta. Preturi de toate felurile: de la 300.000 de lei vechi la milioane! Daca nu-ti permiteai chiar nimic, ramanea cofetaria frantuzeasca, cu croissants, madlene si tarte de toate soiurile.
Intrigata putin de zecile de voluntari care s-au perindat pe strazile Capitalei impartind pliante publicitare cu programul Bucurestiului Francofon si pe tricourile carora era imprimat indemnul "Demandez-moi sur la Francophonie!", dar care nu stiau din cati in cati ani are loc acest faimos "sommet" si nici nu puteau sa enumere macar trei valori ale francofoniei, am intrat in foaierul Teatrului National, la expozitia dedicata fondatorului acestei organizatii: Leopold Sedar Senghor, poetul-sef de stat senegalez, caruia Organizatia Internationala a Francofoniei ii dedica anul 2006, numindu-l "L'annee Senghor". Daniela Mihai, custode al expozitiei, tine sa puncteze in contrapondere cu domnul Pruteanu: "Francofonia nu inseamna numai limba franceza. Nici nu se doreste o limba unica. Desi e o conditie importanta pentru aderarea la OIF, nu conteaza chiar atat de mult daca tara respectiva vorbeste preponderent franceza. Scopul e de a se face un "metisaj" cultural. Francofonia este o cultura in sine". "Metisajul" cultural e greu de sesizat dintr-un ochi, in schimb, la "Cele o suta de fete ale Francofoniei", expozitia din foaierul TNB, am vazut arta marocana - lucrari de sculptura din lemn si piele, un fel de Cordoba "de-a noastra", fotografii adunate de Primaria Municipiului Bucuresti si Asociatia Internationala a Primarilor Francofoni din foarte multe orase francofone ale lumii, de la Quebec la Port-Au-France, Haiti si postere sepia superbe cu Bucurestiul interbelic.
Daca tot a stat sub semnul "educatiei si noilor tehnologii" ale generatiei tinere, francofonia a adus in Bucuresti patru expozitii pe aceasta tema grupate toate sus la etajul trei al TNB, acolo unde in alti ani se tinea Bookarest-ul.
"Cite des Sciences et de l'industrie" din Paris a venit a treia oara cu aceasta ocazie (dupa ce ii mai vazusem la Targul Gaudeamus) cu aceleasi jucarii interactive cu care fizica este explicata pe intelesul tuturor, Universitatea Bucuresti a participat si ea cu studentii de la Clubul de jurnalism stiintific Explorator, a fost o expozitie Einstein si una despre rolul pilulelor in mentinerea tineretii. Peste tot, computere la care se putea lucra liber si se putea accesa orice material din expozitie in format "pdf".
Francophonie classique
Mozart, Bach, Debussy, Enescu, Arban, Bartok la Ateneul Roman cu virtuozi francezi si dirijor roman: concertul extraordinar al ansamblului Instrumental din Paris; Carmen de Bizet, la Opera, Concert de muzica de camera al Filarmonicii din Bucuresti, tot la Ateneu, doar "pour les connaisseurs". Expozitii cu tablouri ale pictorilor romani, in Sala Tronului, la Muzeul National de Arta al Romaniei. Culorile gradinii in peisajul romanesc 1850-1855 reuneste picturi de Aman, Grigorescu, Luchian, Pallady, Petrascu, Tonitza, cu peisaje, gradini, flori de camp si o emotie greu de descris. Expozitia e printre putinele piese pe care francofonii nu le-au luat cu ei. Ramane la MNAR pana pe 26 noiembrie. La fel ca si cea din Rotonda aceluiasi muzeu, reprezentand cateva dintre fotografiile facute de sculptorul Brancusi. In Corpul Stirbei mai ramane ceva: expozitia Mot a Main. Imagine si scriitura in arta din Belgia - un melanj intre scriitura si arta plastica, iar in Sufrageria Regala, Antoine Bourdelle se dezvaluie romanilor pana pe 28 ianuarie 2007. Picturile pe sticla senegaleze si romanesti raman si ele la Muzeul Taranului Roman pana pe 22 octombrie. Porturi traditionale, expresii si culori pe care nu le veti mai intalni prea curand.
Francofonia de palat
N-aTi fi vrut sa fiti la Palatul Parlamentului in zilele Sommet-ului! A fost "une folie". S-a discutat despre probleme arzatoare ale Francofoniei: un Chirac proaspat, imbracat in tonuri de bleu si bleu-marin-de-protocol s-a aratat ingrijorat de criza din Liban, criza din Coasta de Fildes, dar a mizat si pe o colaborare francofona pentru viitorul tinerilor in noua era a supertehnologizarii.
Desi a stat doi ani la Anvers, presedintele Basescu s-ar fi descurcat mai bine in franceza daca ii canta "frere Jacques" lui Chirac decat sa bata campii cu "compotul" ala ("comme haut") si "adieu, mon prince" lui Albert de Monaco, caruia i-a multumit ca a venit la "summit"-ul francofoniei cu un gratios "thank you".
La centrul de presa, jurnalistii nostri francofoni n-au stiut sa foloseasca computerele. E drept ca nici ele, computerele, n-au semanat cu ale noastre: in loc de butonul "power" trebuia sa apesi pe "demareur", pe tasta "enter" statea scris "entree", iar daca voiai sa arunci la cos, cautai "corbeille".
A bientot!
S-au decernat premii, s-au proiectat filme, de la Amelie pana la Grande Seduction, a fost o zi Visniec la Muzeul National al Literaturii Romane, a fost (nici nu se putea sa lipseasca) Cantareata cheala a lui Ionescu. Si multe, foarte multe altele. In mare, Bucurestiul a simtit sarbatoarea culturii francofone.
S-a batut moneda (prea multa) pe traficul ingrozitor din zilele sommet-ului! Daca ar fi fost putin atenti la anunturi, concetatenii nostri nu s-ar mai fi bulucit ca de obicei pe traseele zilnice, fiind avertizati! Cei de la Bruxelles cum s-or descurca cu zeci de delegatii pe zi? Jandarmii se odihnesc, sprijinindu-se de gardul Palatului Sutu. Mission accomplie? Chiar prin spatele lor, se scoate din seifuri plicul din Mauritius de 5 milioane de dolari. A bientot, la francophonie! Nous nous rencontrerons Quebec?
