Chiar asa, amice, pe unde o mai fi purtatorul asta de o mie de nume? Iti amintesti, o carte politista de pe cand eram mici, am spus, Omul cu o mie de fete? Nu, a spus el, dar sa nu zici ca n-ai auzit de Ionescu asta. Oricum, prin '57, '58, in orasul Albala, prezenta lui era in multe privinte de neinteles. Pe cat de obisnuita era a mea!
Placea deopotriva autoritatilor dar si, intr-un fel sau altul, celor certati cu autoritatile. Si cu care nu era de glumit in vremea aia. Stii ce vreau sa spun, vii ca si mine de atunci. Puteai fi iubit si suspectat in acelasi timp. Vintila era in stare sa faca de toate. Daca nu chiar totul. Asa incat mi-e teama ca n-a facut nimic. In timp ce eu, o viata intreaga neandemanatec in toate cele, am descoperit ca a nu fi in stare sa faci nimic poate aduce bani multi. Chiar la inceputul anului 1990, am descoperit in capul meu o masina de facut bani. Nu ma intreba cum. Habar n-am. Trebuie sa treci neaparat pe la birourile mele de la hotelul fratilor Lamda. Cinci stele. Nu pot altfel. Cu cat o dracie ma costa mai mult, cu atat imi merge mai bine. La fratii Lamda, acolo am statul-meu-major. Cum sa-ti spun... Sefa mea de cabinet si oamenii ei stiu tot. Domnu? director este in Malta. Da, vine peste trei zile, dar nu-l gasiti decat lunea viitoare, in prima decada, pana atunci, agenda e plina, nu, nu pot sa va spun, da, sigur ca da, Hong Kong si Africa de Sud, nu, problema cu Venezuela s-a amanat, buna ziua... Iar eu ma rastorn gandaceste cu cracii-n sus pe canapeaua aia de piele. Asta o spun si altii, dar numai mie mi se-ntampla.
Il stii pe Caravoda? A, da, n-ai de unde, doar ai auzit. Eu il cunosc bine. Patru clase primare si diploma de economist. Analfabetul licentiat. Nimeni nu stie ca el sa vanda si sa cumpere. Tot scriu despre el prin ziare, il cauta televiziunile, vrea sa intre-n politica. Ar fi greseala vietii lui. In afaceri merge ca un ceas elvetian. Cel mai scump, si Onasis ar fi stat pe ganduri daca sa-l cumpere sau nu. In politica insa ar lua-o razna. Parerea mea. Treaba lui! Chestia cu gaidele-n sus pe canapea o da ca pe-a lui. De la mine a auzit-o, la o petrecere. Avem lumea noastra. Ca si voi, intelectualii. Doar ca noi suntem mai solidari, nu ne uram intre noi, cum e pe la voi. Eu nu sunt un intelectual, ma grabesc sa-i spun.
Rade. Lasa ca te stiu eu, glumet inca din liceu. Bantuie peste tot moda. Papagali, maimute. Unul de-al nostru, sa zicem, nume de referinta, adica, a avut o tinerete mai zbanghie, a facut sport de performanta, a fost crupier la cazinou. I-a venit mai tarziu cu scrisul sau cu ce stiu eu. Indata, apar chibitii, surogatul, nechezolul. Daca a mers la strand in copilarie si a invatat cu tovarasu instructor sa dea oleaca din maini si din picioare ca broasca, gata, in interviul de astazi a fost campion national de inot. Macar la juniori. Las' ca va stiu eu pe toti, nu te supara. Asa si Caravoda. Dupa nas si dupa ureche. Tata-su creste porci si nutrii si bizam, undeva prin Teleorman. Ieseau bani multi, de la cinci ani, Caravoda, cu porcii si bizamii lui papa. Acum zice: eu sunt proprietar de mic. Sunt arhanghelul care apara cu sabia de foc proprietatea privata si drepturile omului. Sunt primul european roman. Verii lor din America, toti caratipii astia au neamuri pe-acolo, le trimeteau, trimestrial, poate, niste cartuse de Kent si prezervative colorate. Acuma, el zice: eu am facut contrabanda de lucruri fine si pe vremea Ceausestilor, sunt independent financiar de la sapte ani. Daca te vezi intr-o zi cu el, o sa-ti spuna exact ce-ti spun eu acuma cu canapeaua. Cuvant cu cuvant. Xerox la gura lui. Il priveste! Da' te vezi tu cu unu ca asta cand mi-oi vedea eu ceafa fara oglinda. Zexe. Canapea adanca si moale si larga, parca plutesti pe apa, parca te dai in leagan in paradisul musulmanilor. Robert, soferul meu personal, baiat tanar si istet, da ochii peste cap si spune: Asta-i asa de fina si rezistenta, nu va suparati sefu, ma scuzati, parca-i facuta din piele de penis. Nu ma supar, vezi ce elegant se exprima, un golan simpatic si sofer mai bun decat tot neamul de manivela, turci si italieni, care-s cei mai buni din lume la volan. Canapeaua visurilor mele! Scumpa ca si toata birotica, direct de la firma, din Italia. Stau acolo si masina de facut bani din capul meu lucreaza. Fara graba. Nu e bine daca spui ca, de pilda, buhaiul asta, adica eu, stie sa gandeasca. Ar fi, ca sa fiu sincer, incomplet. N-am muncit niciodata. Prin anii '70 am fost la o conferinta, la Sofia. Parca ziceam, cercetator stiintific. Mai stiintific decat toti! Acolo, seara, la banchetul final, am aflat deviza tineretului bulgar: ne-am nascut obositi, traim ca sa ne odihnim. Au mult haz bulgarii astia. Si nici nu sunt aia din bancurile romanesti cu bulgari. Si au, domnule, nas, stiu cand trebuie sa spui nu si cand e musai s-o dai pe da. Doar ca trebuie sa fii atent. Semnul cu capul bulgarul il fac invers. Pentru Da, roteste bostanul pe gat, stanga-dreapta, dreapta-stanga. Pentru Nu, baga barbia-n piept, sus-jos, jos-sus. Invers ca noi, in Europa, ai dracu'... Asa ca eu stau acolo, pe canapeaua mea italieneasca. Vrei sa le spui inginerii financiare? N-ai decat. Pe mine ma fac de ma simt mereu odihnit, relaxat, curios, ca si cum as rezolva integrame. Toata aparatura asta sofisticata din jurul meu nu ma intereseaza, digitale, clape, web-uri, pixeli, soft-uri si cum li se mai spune, blog, site si restul. Eu, ha-ha, raman la toate rece. Sunt un om vechi. Platesc foarte bine oameni noi priceputi. Cei mai buni din tara. Am si doi indieni. Adevarati, din India, unul poarta turban, alalalt sapca de golf cu cozorocul pe ceafa. Asi, stapani pe situatie, inegalabili. Toti astia stiu ce au de facut. Eu doar studiez campul de lupta. Nu prea citesc, niciodata nu m-am dat in vant dupa carti. Dar stiu oarecum pe de rost o cartulie cat o lama de ras. Ia sa te vad, ghicesti?... Se incrunta comic, imi baga intre ochi aratatorul de la mana lui dreapta. Suntem la Gradina cu Nuci, hai sa intram o tara, imi spune, sus, la cucurigu, sigur n-ai fost, imi place mansarda asta, hai, nu te lasa rugat, pentru mine e o zi mare, nu-ti spun de ce, da' fa-mi hataru asta, o ora, mai mult nici nu pot... Fireste, timpul meu nu conta! Un chelner tanar s-a apropiat cu temenele de masa noastra. Sa traiti, a spus. Militareste, ca in secolul abia trecut. Acest "satraiti" verde, ca in clipele cele mai fericite ale anilor '80, cam pe cand se nascuse junele servant, cel care astepta smerit comanda amicului.
Nu ghicesc, am spus. Nici n-ai cum, desi ar trebui, doar n-ai venit cu ploaia de ieri. Asculta colea: Razboiul este o problema vitala pentru Stat, domeniu al vietii si al mortii, calea care duce spre supravietuire sau nimicire. E neaparat nevoie sa fie studiat temeinic. Stiu, am spus, Sun Tze, Arta razboiului. A fost scrisa acum doua mii cinci sute de ani.
