"Dandu-ti epoletul, statul ti-a dat si mijloacele de a-i pastra prestigiul si de a impaca nevoia cu demnitatea", suna un sfat adresat tinerilor ofiteri pe la 1900. O vreme cand acestia se deosebesc tot mai mult de restul populatiei, de "civili", nu atat prin faptul ca poarta o uniforma distincta, ci mai ales prin statutul care le reglementeaza drepturile si indatoririle de membri ai societatii.
Suntem intr-o perioada aflata sub atotputernicia "societatii care primeste si petrece". Societate eleganta, imbracata cu gust, dupa ultima moda pariziana. Este o perioada in care, asa cum noteaza un observator al vremii, "saloanele straluceau de lumini, femeile erau seducatoare, iar barbatii - cavaleri curtenitori". Societatea e frecventata si de cei care poarta uniforma cu fireturi si epoleti. Este o societate in care trebuie sa se poarte cat mai natural.
Pentru a veni in ajutorul tinerilor ofiteri, capitanul George Braescu publica, la inceputul secolului XX, un adevarat ghid cu reguli de comportament in societate. Lucrarea surprinde spiritul unei epoci in care vizitele au scopul de a stabili "relatii intime si curtenitoare intre oameni de aceeasi treapta sociala, care prin natura culturii si a pozitiei lor isi datoreaza reciproc semne exterioare de respect si de atentie".
Vizitele de eticheta se fac intotdeauna dupa-amiaza, cu "hainele cele mai bune, guler si mansete noi, ghete de lac si manusi glace cat se poate de curate". Batista curata si cartile de vizita sunt accesorii obligatorii. Eticheta cere ca, in caz ca vizitezi o persoana care nu este acasa sau nu te poate primi, sa-ti lasi cartea de vizita, indoita intr-un colt, pentru a arata ca ai depus-o personal. "Pentru a putea reinnoi vizita, trebuie sa astepti ca cea dintai sa-ti fie intoarsa. In cazul cand in schimbul vizitei ce ai facut ti se inapoiaza o simpla carte, prin posta sau depusa printr-un servitor, nu te mai poti prezenta la acea persoana. Se poate intampla ca prima vizita sa ti se intoarca, iar a doua nu; in acest caz, nu te mai prezinti a treia oara."
In timpul acestor vizite, ofiterilor li se recomanda sa fie bine dispusi, sa nu-i trateze de sus pe ceilalti oaspeti si sa nu introduca un necunoscut intr-o casa inainte de a fi cerut voie gazdei. In ceea ce priveste conversatia, "oricine trebuie sa se sileasca sa cunoasca gustul, gradul de inteligenta al fiecaruia si sa dirijeze conversatia in asa fel incat sa intereseze cate putin pe fiecare". In caz contrar, remarca autorul, "ce ar deveni o femeie cocheta, care adora panglicutele, intr-o conversatie de filozofie inalta?"
Conversatia devine mai animata in timpul mesei, iar gazda se straduieste ca aceasta sa intereseze pe fiecare si fiecare sa poata lua parte la ea. "La masa este locul a plasa povestiri hazlii, anecdote vesele, evitand convorbiri cu caracter iritant, personalitati etc. De datoria fiecarui barbat este de a intretine o conversatie usoara si placuta cu doamna langa care este asezat, vorbind de ceea ce in general place femeilor: toalete, baluri, teatre, curse, ultimul roman aparut etc." La baluri, conversatia trebuie sa fie variata, frivola si de scurta durata. In timpul dansului, aceasta se rezuma la "lucruri de spirit, incercand un compliment discret, o apreciere frumoasa asupra toaletei ce poarta, asupra usurintei cu care danseaza, de muzica care te farmeca... toate spuse cu acel ton usuratec pe care nu-l ia nimeni drept o declaratie serioasa, dar care totusi face placere".
O atentie deosebita este acordata salutului, in conditiile in care "un salut ostasesc onoreaza in mod deosebit pe cea mai pretentioasa doamna si egaleaza orice compliment, oricat ar fi el de adanc". A sti sa saluti, sustine capitanul Braescu, inseamna ca ai inteles cum trebuie tratata o femeie si cum trebuie sa te porti cu oamenii mai in varsta, cu superiorii sau cu o persoana pe care o vezi pentru prima oara. In nici un caz, salutul militar nu trebuie vazut ca o forma rigida a disciplinei si nu trebuie indeplinit in mod mecanic.
Pe strada sau in localuri publice, ofiterul nu trebuie sa apara cu haine ponosite sau patate. A nu se uita faptul ca tocmai uniforma il plaseaza pe cel care o poarta in centrul atentiei celorlalti. Pe strada nu se fluiera, nu se fredoneaza si, cand se insoteste o doamna, nici nu se fumeaza. Se vorbeste incet, nu se rade tare si nu se citeste ziarul. Cand intalnesti o doamna, nu o opresti din drum pentru a-i vorbi. Daca ai ceva sa-i comunici, las-o sa-si continue mersul si intoarce-te din calea ta, pentru a-i spune - mergand alaturi de ea - ceea ce aveai sa-i transmiti. Ofiterii mai sunt sfatuiti sa nu fie vazuti in societatea femeilor usoare si sa nu insoteasca persoane a caror tovarasie nu le face cinste.
Sa nu uitam ca ne gasim intr-o epoca in care ofiterul armatei regale romane este asociat unei caste privilegiate si elitiste, atat din punctul de vedere al privilegiilor si avantajelor, cat si din cel al calitatilor si competentelor. Respectivul este vazut ca o persoana culta, civilizata, competenta, curajoasa, cu o inalta onoare personala si o puternica credinta in neam, rege si Dumnezeu.
