Exista oameni care au supravietuit hranindu-se cu hartie. Exista chiar scriitori care mananca hartie. Precursorul acestora este acel calugar anonim care cu mana dreapta scria, iar cu stanga manca. Se spune ca, intr-o dimineata revelatorie, si-a dat seama ca mancase tot ce scrisese.
Oare ce s-o fi intamplat in organismul sau? Ce sa fi insemnat pentru el actul scrisului, scriitorul, nemurirea si potentialii cititori? Poate a gasit cateva raspunsuri fundamentale, pe care, de furie, de foame, din forta obiceiului, dintr-un sentiment prea apasator de inutilitate, le-a mancat. Cateva sute de ani mai tarziu, in Albania mea natala, calugarul s-a reincarnat intr-un alt anonim. Sarac, fiu de saraci anonimi, omul mostenise de la tatal sau doar o biblioteca. Inainte de moarte, muribundul ii lasase fiului o vorba:
- Bani, saracie si viata copiii tai isi vor gasi singuri, dar carti ca acestea nu prea...
Trebuia sa le pazeasca cu orice pret. Tata luase din painea copiilor pentru a-si putea cumpara cartile. Mostenitorul n-avea de unde sa stie ca, spre sfarsitul anilor ''50, regimul stalinist de la Tirana avea sa interzica nenumarate carti, majoritatea capodopere, scrise de autori albanezi sau straini. Purtatorii acestor volume, cei care nu le depuneau la centrele speciale de colectare sau nu le dadeau foc in curte, riscau pedepse grele. Or, aceste carti, ca majoritatea celor scrise de om, nu faceau altceva decat sa invete generatiile tinere cum se distruge aceasta planeta, cam ce sentimente miraculoase n-aveau sa se mai repete si mai ales cum incepuse sa devina un obiect neutru, dar inca vandabil, sufletul omului.
Rascolit, conoraseanul meu fura o barca de pescuit, o umplu cu cartile mostenite si porni sa treaca granita prin Lacul Ohrida. Mai intai, nimeni nu afla nimic. El era atat de neinsemnat, incat nu putea fi absent! Intre timp, pricepuse cumva o anumita valoare a cartilor: daca ele n-ar fi continut ceva ce depasea macar in longevitate regimul, daca n-ar fi continut o putere oarecum geamana cu cea politica, statul nu le-ar fi interzis. De ce nu interzicea statul painea, de pilda?
El trecu granita fara dificultati, dar nu intra in apele statului vecin. Este deja un dusman al poporului pentru noi si un potential agent secret pentru ei. Se opri in apele neutre. Daca s-ar fi intors in apele noastre, il astepta puscaria, iar la vecini il asteptau bataile care-l puteau obliga sa accepte fictiunea lor, adica sa accepte ca este un agent special, trimis cu misiunea sa... le duca niste carti in limba materna minoritarilor nostri care sunt pe cale de a-si pierde limba, identitatea culturala s.a.m.d. Vecinii stiau bine ca, fie si intr-o singura fraza, dincolo de descrierea vremii, a unei reverii, a unei clipe de melancolie sau de spaima, se poate ascunde codul de functionare al unei extrem de periculoase retele de spionaj.
