Razboinicii lor, e clar, nu vorbesc deloc aceeasi limba cu razboinicii nostri. Binele si raul au, se pare, si pentru unii, si pentru altii, definitii total diferite. Aici, deocamdata, nu exista solutii de reconciliere. Dar pacifistii? Vorbesc oare pacifistii lor si pacifistii nostri aceeasi limba? Aparent da. In esenta, exista o mare diferenta. Diferenta pe care pacifistii lor au iertat-o demult, dar nu o uita. Diferenta pe care pacifistii nostri o doresc stearsa cu buretele simplu, fara ca mai intai sa o recunoasca, sa si-o asume si sa-si ceara iertare.
Joia trecuta terorismul islamic a lovit Londra. Diferenta de substanta dintre conceptiile pacifistilor lor si cele ale pacifistilor nostri este legata de faptul ca de mii de ani omenirea traieste sub imperiul dominatiei "omului alb si crestin" si al politicii sale arogante - iscusit si diabolic impachetata in odajdiile credintei in Dumnezeu. De mii de ani, Dumnezeul nostru este singurul adevarat, restul divinitatilor fiind niste aberatii eretice. In numele acestei false credinte, "omul alb si crestin" a comis crime atroce, musamalizate sub numele de "crestinare" a ratacitilor. Si, mai ales, aceasta politica a comis o alta crima ingrozitoare: impartirea omenirii in fiinte umane superioare (albii crestini) si fiinte umane inferioare (restul omenirii "ratacite").
Si mai cred ca am intrat intr-o era in care aceste mari greseli incep sa se intoarca impotriva celor care le-au comis cu un fanatism cu nimic mai prejos de cel al fundamentalistilor islamici de azi. Si, iata, am ajuns sa nu mai putem rezolva greselile trecutului decat prin interventii armate, sa justificam si sa legitimam raul pus in slujba binelui - pentru ca altfel, se pare, nu se mai poate.
De o vreme incoace, orice atentat terorist dovedit a fi opera islamistilor extremisti are, invariabil, aceeasi reactie din partea multora: "Ce ati cautat in Irak? De ce nu va retrageti din Irak?". Se pune totul pe seama asa-zisei injusteti a prezentei trupelor aliate in Irak. Ba, chiar, aceste trupe sunt numite "trupe de ocupatie", comitandu-se astfel o grava eroare politica. Pentru ca daca occidentalii incep sa-si numeasca propriii soldatii "trupe de ocupatie", atunci lupta gherilelor musulmane devine legitima - ele fiind "innoblilate" cu jusetea unei presupuse lupte pentru apararea patriei.
Nu e cazul. Gherilele fundamentaliste islamice nu lupta pentru pace, nici pentru Irak si poporul irakian, nici pentru Allah, nici pentru familiile lor, nici pentru bani, ci pentru o utopie impinsa la fanatism. Utopie ce n-are legatura cu spiritul marii civilizatii arabe (care ne-a adus, de exemplu, noua, oamenilor albi si crestini, matematica si jocul de sah, ca sa dau doar doua exemple) si nici cu Coranul. Insa radicalii lor teroristi de azi nu fac altceva decat ceea ce au invatat de la noi, albii crestini, aplicand in fond aceleasi metode, dar in conditiile schimbate ale lumii actuale.
Le-am dat motivele, le-am dat mijloacele, le-am dat arme, bani si consiliere, bagand zazania intre ei si ai lor. Si asta dupa ce le-am umilit credinta si masacrat popoarele in ideea ca se inchina unui Dumnezeu gresit si, deci, conform Inchizitiei (care a fost una dintre cele mai atroce forme de terorism international inventate si practicate vreodata de catre omul alb si crestin), ereticii trebuie ori convertiti, ori ucisi. Si de aici a decurs o alta consecinta cumplita: le-am fracturat iremediabil acestor popoare si natiuni vietile, ordinea fireasca si unitatea spirituala, creandu-le astfel conditiile de a deveni, impotriva vointei lor, cuibare de monstri - teroristii de azi. Care fac in egala masura rau si popoarelor lor, si Occidentului.
Cam asta ar fi, in mare, diferenta dintre pacifistii lor si ai nostri. Ai lor ne stiu greselile fata de ei, dar ne-au iertat. Ai nostri se fac ca nu s-a intamplat nimic, continuand sa propovaduiasca eroarea - pasnic, ce-i drept - ca Dumnezeul nostru e singurul adevarat.
