Sub acest titlu publica Washington Post la 28 septembrie 1980 un emotionant reportaj despre un baietel de culoare in varsta de 8 ani obligat de soarta sa se drogheze in suburbiile capitalei federale Washington. Semnatara era Janet Cook, o tanara jurnalista de culoare care se alaturase nu cu mult timp in urma echipei de reporteri investigatori coordonati de celebrul Bob Woodward (cel care declansase alaturi de colegul sau Carl Bernstein celebra ancheta Watergate, ancheta ce dusese la destituirea presedintelui Nixon). Materialul lui Cook a fost recompensat un an mai tarziu cu cea mai inalta distinctie de presa din istoria lumii: Premiul Pulitzer. La cateva zile de la primirea fabulosului premiu, redactia Washington Post returneaza insa premiul, gest fara precedent in istoria de (pe atunci 64 de ani) a acestei distinctii.
Imediat dupa publicarea materialului in Washington Post - una dintre cele mai credibile si mai longevive gazete americane -, s-a creat o adevarata unda umana in jurul cazului micutului Jimmy. Ca si in cazul atator altor materiale sociale de impact, o drama umana e mai zguduitoare decat drama celor multi asemenea aflati in suferinta. Orice lectie reala de jurnalism vizeaza o poveste de viata care sa dea amploarea unui fenomen social, iar efectul psihologic este cunoscut si exploatat in filme, in literatura, in arta in genere, ca si in jurnalism de cand e lumea. Drama razboiului este mai zguduitoare cand oamenii afla drama unei singure familii, Holocaustul pare si mai atroce dupa ce urmaresti Pianistul. "Lumea" lui Jimmy era stiuta de ani multi de catre autoritati si de catre cetatenii americani: oameni sarmani, de regula de culoare, traiau la limita subzistentei in cartierele sarace sau la marginea orasului in saracie, mizerie si neputinta, cunoscand umilinta, violenta si disperarea la varste foarte fragede. Jimmy era prototipul copilului negru, obligat de un tata vitreg sa se drogheze ca sa reziste vietii. Dar, ca de atatea alte ori, emotionandu-se, oamenii au vrut sa afle cine este Jimmy, unde locuieste, ce s-a intamplat cu el, cum si daca il ajuta cineva in urma materialului lui Janet Cook. Chiar dupa publicarea reportajului, primarul de atunci al Washington D.C. - Marion Barry - a comandat o ancheta pentru a-l gasi si a-l ajuta pe micul Jimmy. A apelat mai intai la autoarea reportajului, care nu a vrut sub nici o forma sa dezvaluie identitatea baiatului, apoi au fost rugati editorii si sefii ei de la Washington Post sa furnizeze informatii primariei, numai ca si acestia erau neputinciosi, nu stiau mai multe decat spusese Cook insasi in reportajul sau. Superiorii lui Cook au presat-o sa dezvaluie adresa baiatului, dar jurnalista le-a spus ca amantul mamei lui Jimmy a amenintat-o cu moartea daca va dezvalui adresa lor. Ceva nu era in regula. Ancheta a durat ceva vreme, suficienta cat Janet Cook sa primeasca distinctia Pulitzer. Suficienta insa si pentru ca agentiile straine sa fie interesate de tanara jurnalista astfel incat sa-i verifice CV-ul si dosarul. Cand se angajase la Washington Post, ea trecuse in CV ca este absolventa a unor universitati prestigioase din Europa, printre care Sorbonne din Franta si Vassar College din Spania. Primii care s-au sesizat au fost cei de la AFP, care dupa primirea distinctiei de catre Cook au descoperit ca aceasta mintise. Nici studiile din Franta si nici cele din Spania nu erau reale. Nici faptul ca jurnalista ar fi cunoscut foarte bine patru limbi straine. Sesizarea AFP a coincis cu o constatare stupefianta a primariei din Washington: Jimmy boy nu exista! Astfel ca, la o zi dupa primirea distinctiei Pulitzer, Cook nu a mai avut ce sa faca si a trebuit sa recunoasca faptul ca intr-adevar Jimmy nu exista in realitate. Baiatul care bulversase America si induiosatoarea lui poveste fusesera in intregime inventate. Washington Post a anuntat printr-o conferinta de presa ca regreta enorm faptul ca nu a verificat materialul jurnalistei si ca renunta la contractul cu aceasta. Vizibil jenati, cei de la Post au intuit foarte bine criza de credibilitate pe care a adus-o acest incredibil eveniment, in sondaje gazeta inregistrand imediat o uriasa cadere in ce priveste increderea. Au returnat imediat Premiul Pulitzer, un gest fara precedent in istoria prestigioasei distinctii, desi existasera si alte discutii de-a lungul timpului despre posibilitatea retragerii unui premiu acordat, dar organizatia nu a cerut niciodata in toata istoria sa inapoi nici o distinctie acordata.
Istoria materialelor de presa contrafacute nu se opreste aici, dimpotriva. Dupa acest "precedent" rasunator, jenanta practica parca a explodat in jurnalism, la presiunea concurentei, a spectacularului, a ultraemotionalizarii jurnalistice. Alte si alte materiale au fost inventate de la un capat la altul, sau doar "umflate" pe ici pe colo. Cea mai noua gaselnita a jurnalistilor este acum aceea de a-si regiza materialele (uneori chiar cu actori) si, in ultima vreme, de a-si truca fotografiile.
Magnatul de presa William Randolph Hearst, o legenda a jurnalismului american, le spunea cu cinism jurnalistilor sai: "Sa nu acceptati vreodata ca adevarul sa stea in calea unei povesti interesante". O fraza memorabila despre cum nu trebuie sa fie practicat jurnalismul, chiar daca asta i-a bagat lui Hearst in buzunar milioane de dolari. Problema care ramane este una profunda: povestea lui Cook era zguduitoare, dadea amploarea imensei drame sociale a copiilor din suburbii, era emotionanta, numai ca personajul nu exista in realitate, incalcand fara drept de apel prima lege a jurnalismului: personajele trebuie sa fie reale, ci nu inventate, chiar daca povestea e adevarata...!
