Mircea Daneliuc iese pe ecrane cu Sistemul nervos, cel mai clocotitor portret al unei femei din cinematograful romanesc; femeia este Nica, jucata genial de Rodica Tapalaga, iar faptul ca este vorba despre o pensionara care vorbeste singura si se indragosteste de TV-hero-ul Mircea Radu (Paul, in film) poate parea "secundar"... Nu este: este, pur si simplu, demonstratia cvasi-clinica a "terapiei intensive" post-''89: "Ati innebunit poporul cu televizorul!".
Un titlu provizoriu al filmului a fost "Mam''mare"; un altul ar fi putut fi "Matusalem revolutioneaza", ca o parafraza la articolul foarte controversat (si amendat!) al lui Mircea Mihaies, "Matusalem voteaza". Titlul Sistemul nervos muta accentul de pe figura bunicii contestatare pe "mutra" convalescenta a unei natiuni - dar e o simpla metonimie: tragicomedia turbata a lui Daneliuc este, de fapt, despre o "mamaie" confuza, scapata de sub control, care "iubeste nebuneste" televizorul si vede comploturi peste tot. O paranoie ambulanta, cu basma. Nica, adica "Mamica Romania".
N-am citit romanul inspirator, dar afirm, cu un entuziasm abia temperat de acreala critica: Sistemul nervos este cel mai bun film al lui Daneliuc de dupa ''89! In vana Patului conjugal - primul mare film al lui Daneliuc de dupa Revolutie -, dar si - cumva - in trena celeilalte apocalipse romanesti care a fost Senatorul melcilor. Patul... avea scene colosale si un simt - nemasurat - al grotescului, pe care-l transforma in enormitate definitiva; Senatorul... avea forta derizoriului si a excesului semnificativ, care deveneau litera de evanghelie convulsiva. Sistemul... este, pare-mi-se, cel mai reusit din aceasta "trilogie a dezastrului" de-a fi roman, caci Daneliuc a gasit in formula monologului interior al Nicai cimentul care face sa se tina laolalta si povestea (emblematica), si delirurile ei (la fel de revelatoare). Este un puzzle ce poate parea inform sau diform, dar care se leaga exact acolo unde trebuie. Acolo unde doare. Iar filmul acesta tipa!
"Mamaia" olteanca da filmului nu doar tonul - rastit, ascutit si complice -, ci mai ales vocea (inconfundabila). Daca Rodica Tapalaga este "de nerecunoscut" (marea actrita disparand, efectiv, in spatele personajului sau), "Mama RomaNica" este imediat recognoscibila - cu toate ticurile, tafnele si induiosarile sale. Este Romania orala si viscerala, canibalizata de "politica la televizor" si ea insasi canibala - abulica, sleampata, ratacita-n tranzitie cu aceeasi sacosa si pe care o intelegi, dar cu care nu te poti intelege. E monstrul nascut din cosmar ceausist si care inca nu s-a trezit: uneori il iubesti, caci e "de-al tau", alteori il urasti, caci acest "al tau" te trage in jos ca o povara. Meritul lui Daneliuc este dublu: pe de-o parte, a oferit Rodicai Tapalaga cel mai coplesitor rol al ei in cinema - acela al unei furioase la pensie, "batrana si nelinistita" care nu mai stie pe ce lume se afla: un monument al rasu-plansului fara egal in cinematograful romanesc; pe de alta parte, a reusit filmul pe care-l asteptam de vreo zece ani de la el, ajutat de o galerie de actori care sunt, toti, jubilatori, de o imagine impecabila, de o muzica - in fine! - perfecta (Verdi "remixat") si de un scenariu care, dupa ce te face sa razi cu lacrimi tot filmul, te asaza, alaturi de Nica, pe linia ferata, singur cu gandurile tale - ale ei: Cat mai e, fata mea? Ca pa jeneric scrase "Sfarsit"...
* Sistemul nervos, scenariul si regia: Mircea Daneliuc (dupa romanul Marilene), cu: Rodica Tapalaga, Valentin Teodosiu, Cecilia Barbora, Mircea Radu, Camelia Zorlescu, Dorel Visan. Imaginea: Calin Ghibu. Muzica: Petru Margineanu (dupa arii de Verdi). Distribuit de MediaPro Film Distribution.
