Exista - in aceasta extravaganta entuziasmanta semnata Guillermo del Toro: Hellboy - Eroul scapat din Infern - o poanta ce pare rupta dintr-un banc cu Alinuta: eroul (o namila rosie semanand cu Eddie Constantine trecut prin sedinte intensive de machiaj & digitalizare) ajunge in fata azilului de boli nervoase unde e ingrijita Liz, iubita lui "pirokinezica"; cativa nebuni il zaresc in gradina si se bucura, dar infirmiera, grabindu-i pesemne spre socuri electrice, le spune: "Nu, inca n-a venit Craciunul, si acela nu e Mosul!" Desi e "doar o poanta" - si inca nu una din cele mai spectaculoase ale filmului -, ea defineste la perfectie spiritul lui Hellboy: o poveste absurd-dementa in care s-au amestecat feelgood-ul Craciunului si violenta peliculelor-ce-anunta-Apocalipsa.
Putini sunt, probabil, cei care au citit benzile desenate care au stat la baza filmului. Se pare, insa, ca nici nu conteaza: del Toro "a capturat perfect insasi esenta" acestora - sustine Mike Mignola, creatorul lor -, inspirandu-l, chiar, pe Mignola sa-l deseneze altfel pe Hellboy! Este, cred, unul dintre rarele cazuri (daca nu cumva singurul!) in care o pelicula modifica modul in care un autor a conceput un personaj. Aceasta influentare bi-univoca este simptomatica pentru o anumita directie a cinematografului postmodern: inspirat de un story care este, in primul rand, o aventura grafica, el reuseste sa preia ticurile acesteia si, prin asta, sa transforme materia prima originara intr-un mod care marturiseste influenta cinematografului. E mult mai mult in Hellboy decat un "simplu" divertisment de vacanta!
Evident, asta nu inseamna ca amatorii de entertainment nu sunt serviti: Hellboy comprima dezinvolt goticul & gore-ul, SF-ul si love story-ul, filmul de aventuri si comedia de situatii. Tocmai acest amalgam de genuri, de "straturi" & de stiluri - pe langa care Razboiul stelelor face figura de epura apolinica - constituie farmecul filmului lui del Toro: Hellboy este un compendiu cool al detasarii tarantiniene & al unui neo-expresionism profund stilizat & vizionar, bazat pe exces imagistic. Tot filmul e dupa chipul & asemanarea lui Hellboy: un personaj "htonian", scapat din proto-istorie, domesticit - cu ajutorul... napolitanelor cu ciocolata! - de istorie (istoria moderna), care ajunge sa "salveze Lumea" impartind pumni a la Schwarzie & sa-si recastige iubita, scuipand replici a la Philip Marlowe... Ron Perlman este interpretul ideal pentru asta: cu figura lui impasibila, ca o masca, si corpul "mutant" (coada, coarne - chit ca ?pilite" zilnic! - & un brat ca un concasor), el pare - undeva - la limita dintre un personaj de comic book & un Humphrey Bogart "re(d)inventat". Momentul cel mai delirant al filmului ii datoreaza nonsalantei lui Perlman hazul colosal: ajuns in Rusia (biserica, nameti, etc.), Hellboy se duce direct la mormantul unui contemporan al lui Rasputin, il scoate din cripta si, cu jumatatea de schelet in spate pe post de stea polara, purcede la rezolvarea situatiei... Iar scheletul (inca) vorbeste - fireste, in rusa, drept care replicile sale sunt subtitrate!! Aceasta reducere la absurd ridica filmul mult peste oferta obisnuita a blockbuster-urilor; del Toro demonstreaza ca, aplicand reteta hollywoodiana & condimentand-o cu ingredientele unui imaginar (mexican) nu departe de filmele-cult ale lui Alejandro Jodorowsky, exista sansa de-a impaca si publicul, si critica. In orice caz, Hellboy reuseste - cu brio - marele spagat intre cinematograful comercial & cel de autor, ceea ce, astazi la Hollywood, nu e deloc putin lucru.
* Hellboy - Eroul scapat din infern (Hellboy), regia & scenariul: Guillermo del Toro, dupa benzile desenate create de Mike Mignola, cu Ron Perlman, John Hurt, Selma Blair; imaginea: Guillermo Navarro; muzica: Marco Beltrami; scenografia: Stephen Scott; costumele: Wendy Partridge. Prod. SUA, 122 min. Distribuit de InterComFilm Romania.
