Intr-o scrisoare oficiala din 22 octombrie 1909, oficialul J. Allan era imputernicit sa-i comunice lui Mihail Sutzu alegerea sa, in seara anterioara, ca membru activ al Societatii Numismatice Regale din Marea Britanie.
In scurta biografie a lui Mihail C. Sutzu (1841-1933) publicata in 1947 de Corneliu Secasanu, pe atunci conservator al Muzeului Bancii Nationale a Romaniei, revenea mai concret informatia pe care o nota in februarie 1908 Raymund Netzhammer despre numismatul roman: "Mihail C. Sutzu se tragea dintr-o familie veche originara din Epir. O.G. Leca, in Familiile boieresti romane, afirma ca familia Sutzu dateaza din timpul lui Mahomed al II-lea" (1451-1481).
Mihail Sutzu si-a facut studiile la Paris. A urmat mai intai Liceul Imperial Bonaparte (1859), la clasa de retorica, devenind laureat in istorie si geografie. A intrat apoi la Scoala Centrala de Arte si Manufacturi, unde a obtinut cu succes diploma de inginer civil. Inca de atunci, afirma un alt biograf al sau nu mai putin ilustru, Constantin Moisil, era totodata inclinat catre studiul antichitatilor, fiind un admirator al clasicismului, dar si al artelor in general, pana la cele moderne inclusiv. Avea totodata o fire activa si optimista, cu pasiune pentru sport, calatorii si vanatoare.
Tot Constantin Moisil aminteste ca, intors la Bucuresti, Mihail Sutzu s-a alaturat cercului de amatori si colectionari de antichitati deja format in jurul batranului arheolog si numismat Nicolae Mavros. Colectia acestuia, precum se stie, impreuna cu aceea a banului Mihalache Ghica, a constituit nucleul primelor fonduri ale Muzeului National de Antichitati din Bucuresti, intemeiat deja din anul 1834 si inglobat in 1956 in Institutul de Arheologie al Academiei Romane. Asa a inceput de fapt si pasiunea nu doar pentru colectii, ci si pentru studiul lor a lui Mihail Sutzu, desigur mult incurajata de cercul remarcabil creat de Nicolae Mavros in Bucuresti. De aici inainte s-a aplecat cu tot mai mult sarg asupra studiului monedelor grecesti si romane. Rezultatele, transpuse in multe publicatii de specialitate dintre 1881 si 1933 (ultima din cele aproape 60, aparuta postum in 1943), mai ales la Paris si Bucuresti, dar si in alte locuri, ca Bruxelles sau Budapesta, l-au facut celebru in acea vreme, astfel ca, in 1947, Corneliu Secasanu scria: "Aproape nu exista autor care sa scrie despre monetele grecesti sau romane si sa nu citeze numele lui Mihail C. Sutzu". Drept exemplu, il cita pe un savant de origine rusa din Franta, care, intr-un studiu din 1935 din Revue Numismatique cu privire la valorile ponderale, scria intre altele: "Cativa savanti pe care vrem sa-i citam: Printul Sturdza si Dl. Haeberlin aratau, de la o vreme la alta, afinitatile pondurilor italice si ale celor din Orient".
Savantul citat anterior din docta revista franceza se referea la o problema foarte dezbatuta de mai multa vreme si careia Mihail Sutzu ii gasise o dezlegare, dupa studii aplicate: explicarea greutatii monedelor antice. In acest scop, fusese mai intai in Egipt, unde, la Muzeul din Cairo, a studiat pondurile egiptene. A descoperit ca prima unitate ponderala care a dus la calcularea greutatilor a fost bobul de grau de o anume calitate. Acesta era, potrivit rezultatelor cercetarilor sale, acelasi la asiro-babilonieni, la egipteni si la romani. Confirmarea a fost asigurata atat de cercetarea metrologica, atunci dintr-o data revolutionata, cat si de verificarea cu mai multe surse scrise, Mihail Sutzu avand, prin formatia sa, intre altele, foarte bune cunostinte de greaca veche si latina.
Dupa cateva studii premergatoare si mai speciale, publica la Paris, in 1895, lucrarea Noi cercetari asupra originilor si raporturilor catorva ponduri antice. Au urmat, repede, contacte directe si, mai ales, o corespondenta febrila si foarte concreta cu multi savanti ai vremii, cei mai buni specialisti in domeniu din Europa de atunci. Desigur, se va spune, asemenea schimburi de informatii si puncte de vedere erau deja obisnuite intre specialisti in acea vreme. Dar important de retinut este faptul ca s-au verificat informatii si ipoteze si, astfel, punctele de vedere au mers catre aprecierea noului pas facut in metrologie, remarcabil dupa multi ani de stagnare sau tatonari.
Pe scurt, pe langa activitatea sa de colectionar, tot mai bine specializata, a dus, timp de peste o jumatate de secol, o munca de cercetare intensa si de inalta calitate care nu poate fi rezumata in cateva randuri, dar care a avut ca punct-forte problemele de metrologie monetara, plecand de la descoperirea mai sus amintita. Aceasta l-a condus apoi la alte probleme de metrologie antica, deschizand cai noi de cercetare nu doar siesi, ci si contemporanilor si urmasilor.
O alta latura a operei lui Mihail C. Stutzu a fost legata de modernizarea Romaniei acelor ani. Ca inginer prin formatia universitara, a lucrat in Ministerul Domeniilor, apoi ca director general al Postelor. In aceasta ultima calitate, i se datoreaza organizarea serviciului postal rural. A mai fost, intre 1892 si 1984, director si apoi guvernator (1900-1904) al Bancii Nationale a Romaniei. Chiar din primul an in aceasta functie, a izbutit, prin incheierea unei conventii cu statul, cumpararea de catre actionarii bancii a unui mare numar de actiuni ale guvernului, salvandu-le astfel de la instrainare, cum spun specialistii in domeniu.
