O piedică în calea uitării şi a nostalgiei/ de Tudor Călin Zarojanu

Citind teribila, tulburătoarea carte a lui Grigore Cartianudespre "Sfârşitul Ceauşeştilor", am fost frapat, peste toate, dedouă lucruri.

Mai întâi, după tot ce citisem, auzisem şi văzusem - inclusiv oparte din serialul TV al aceluiaşi Cartianu -, credeam că am ideedespre ceea ce s-a întâmplat în acele zile, între 21 şi 25decembrie 1989. Mă înşelam. Trebuie să citeşti tot, toatedeclaraţiile, să asimilezi toate reperele orare, să vizualizeziscenele ca să înţelegi cu adevărat ce uriaş haos şi ce uriaşămanipulare s-au suprapus atunci entuziasmului, curajului nebun,spaimelor, confuziilor şi tuturor celorlalte dimensiuni aleperioadei.

Sunt scene halucinante, aparent fără legătură cu firul epicprincipal, precum cea în care un sătean fără dinţi o întreabă peprimăriţa ce trecea într-o basculantă: "Tovarăşa primar, acum potsă tai viţelul?", la care femeia îi răspunde: "Taie-l, că nu seştie ce urmează!" Într-adevăr...

În al doilea rând, am rămas cu un gust amar - ca să nu zic ofticat- de următorul lucru: în acele zile, Nicolae Ceauşescu a intrat încontact direct cu vreo 25-30 de oameni. Cu cel puţin jumătatedintre ei a discutat. Cu unii pe îndelete, căci erau obligaţi săîmpartă acelaşi spaţiu (maşină, cameră) ore şi chiar zile de-arândul. În fine, cu cel puţin şase-şapte dintre aceşti oameni adiscutat direct - şi pe ton ridicat - despre motivele pentru carese afla în acea situaţie şi în acea postură. De vreo două oriîntreabă extrem de precis: "Ce-am făcut eu rău, mă!?"

Or, nimeni dintre interlocutori - nici măcar cei foarte porniţiîmpotriva lui - nu-i răspunde aşa cum ar fi trebuit, adică punândîn faţă crimele şi păcatele grave, fundamentale. Sunt invocate, edrept, şi demolarea satelor, şi foametea, şi nivelul de trai(întreruperile de curent, apă, căldură), şi altele - dar mai multgeneric, la nivel de formule tip "se ştie că", fără argumenteconcrete. Când Ceauşescu, enervat, se repede cu pumnul strâns launul dintre ei: "Spune, mă, ce sate am demolat eu!?", nu i serăspunde decât cu cazul particular al unui teren pierdut decineva.

Evident, ţin cont de tensiunea extraordinară a momentului şi deraportul de forţe între un militar oarecare şi un dictator care aţinut o ţară întreagă sub călcâi pentru un sfert de secol, fie elşi izolat în acel moment (fără însă ca vreunul dintre cei din faţalui să poată fi sigur că e cu adevărat căzut, că nu există undeva oforţă - "teroriştii", de pildă - care să-l repună în drepturi adoua zi). Nu cred, deci, că există prea mulţi oameni care, în aceleîmprejurări, să fi putut fi mai elocvenţi, astfel încât Ceauşescusă fi părăsit această lume ştiind ce i se reproşează - ceea ce,după lectura cărţii, e evident că nu s-a întâmplat!
Dar ulterior? Dar azi? Dar în aceşti 20 de ani? Dacă am face azi unsondaj - fie şi doar printre anticomuniştii declaraţi, adicăevitând nostalgicii la fel de declaraţi -, câţi români ar şti sănumească zece sau trei mari crime ale lui Nicolae Ceauşescu? Darale comunismului?

Şi - dacă e aşa cum cred eu, că 99,99% dintre subiecţi ar bâlbâirăspunsul -, cum se explică asta? Întâi, fireşte, prin faptul că atrăi într-un sistem nu este egal cu a înţelege sistemul, calităţileşi defectele lui, dar mai ales cauzele acestora. Apoi, pentru că,în două decenii, nimeni (după ştirea mea) n-a analizat şi n-aexplicat, pe scurt, într-un limbaj accesibil şi fără patimă, acestelucruri. Câţi români ştiu, de pildă, ce înseamnă comunismul dinpunct de vedere strict economic?
Poate că ar fi timpul. Nu de alta, dar, sub presiunea crizelorlocale şi mondiale, precum şi a greşelilor de tot felul, nostalgiacreşte atât de mult, încât într-o zi ar putea deveni o forţă...

tczarojanu@yahoo.com

TUDOR CĂLIN ZAROJANU (n. 1956) a absolvit secţia de Informatică aFacultăţii de Matematică, Universitatea Bucureşti, cu lucrarea delicenţă "O privire matematică asupra piesei «Romeo şi Julieta»",publicată ulterior de Editura Academiei. A lucrat 12 ani îninformatică, pe toate sistemele de calcul şi în toate tipurile delimbaje de programare. Din 1992 lucrează în presă: cotidian,săptămânal, lunar, agenţie de ştiri, radio, TV. A debutat editorialcu volumul de proză scurtă "Viaţa ca troleibuz" (1992, PremiulUniunii Scriitorilor pentru debut), urmat de biografia "Viaţa luiCorneliu Coposu" (1996, ediţia a doua 2005), romanele "Reluare cuîncetinitorul" (1997) şi "Sfârşitul lumii" (2005), culegerea deproză scurtă "Copiii asfaltului" (2007). În prezent lucrează înTVR, fiind realizatorul talk-show-ului "În spatele uşilordeschise", şi este colaborator permanent al Ziarului de Duminică,Revistei Flacăra şi Radio România Cultural.