Pentru a combate alcoolismul, guvernantilor din Marea Britanie nici nu le trece prin cap sa inchida carciumile, ci, dimpotriva, doresc sa le lase sa functioneze nonstop. Explicatia, nelipsita de logica, ar fi aceea ca, presati de ora inchiderii, bautorii inveterati dau iama prin sticle in ultimele minute de functionare a localurilor si se fac turta. Premierul britanic a primit o replica usturatoare tocmai din partea cui nu se astepta: propriul socru ia peste picior masura fara nici o mila. "Nu ne vom transforma peste noapte intr-o natiune de mediteraneeni sofisticati, fericiti sa prelungeasca placerea unui paharel sau doua de vin rosu pe terasa unei cafenele", ricaneaza Tony Booth, tatal doamnei Cherie Blair, de altfel un cunoscut actor de televiziune. "Bem la maniera cea mai primitiva, inspaimantatoare, anglo-saxona. Bem ca sa fim plini-ochi. N-aveti decat sa introduceti programul permanent si se duce naibii si bruma de sobrietate a celor mai multi dintre noi", adauga el intr-o interventie gazetareasca.
Controversa orarelor pentru bistrourile si restaurantele londoneze mi-a adus in minte situatia similara din Romania anilor ?"80. La noi nu se punea atat problema luptei cu alcoolismul, cu toate ca acesta facea ravagii, cat a reducerii consumului de energie. In virtutea sloganului "Sa facem economie oricat ne-ar costa", Geniul Carpatilor si sleahta ce-l inconjura mai gasisera o solutie, pe langa intreruperea sistematica a curentului. Toate "localurile de alimentatie publica" au capatat pe timp de iarna program de "zi-lumina". Draperiile si perdelele au fost desfiintate, oamenii apareau in ferestre ca pestii in acvariu, iar usile erau zavorate de indata ce se lasa seara. Grupurile cenusii de consumatori se grabeau - aici are dreptate englezul! - sa profite de rastimpul scurt si turnau in ei in nestire. Era o betie tacuta si crancena, fara vorba, fara veselie, o ceremonie de calugari trapisti.
Intr-o astfel de dupa-amiaza sterila, m-am dus cu mai multi confrati de la fosta Viata studentesca sa ne cheltuim bruma de parale pe undeva pe la Codrii Cosminului, CC-ul nostru, cum ii spuneam cu dintii strepeziti. Cred ca eram cu seraficul Buduca, sarcasticul Grosan, ghidusul Puiu Novac si, mai mult ca sigur, silentiosul Cristi Neches. Cam spargeam cu zgomotul nostru ritualul trist si mut dimprejur, dar nu peste masura.
Pe la sfarsitul intalnirii, era cam 6 fara zece, am indraznit sa mai comandam un rand de paharele. Atarnam de buzele chelnerului ca restantierii de privirile examinatorului. Stiind bine ca ii pandim orice suflare, talul a lasat sa se scurga o pauza plina de efect, dupa care ne-a anuntat cu un suras gales: "Am trecut la programul de primavara. E pana la 8!". Desi abia susurate, cuvintele s-au facut auzite pana in ultimul cotlon al localului. In cateva clipe, totul a explodat: urale, caciuli aruncate in aer, imbratisari fierbinti si lacrimi de bucurie. Nu cred sa fi intalnit pana atunci, dar nici de atunci incolo, o mai mare bucurie intr-un restaurant indeobste banal.
