Iata pentru cei ce nu au volumul: "Cand eram copil si ma intrebau unii ciupindu-mi dureros obrajii, ce vreau sa devin cand voi fi mare raspundeam invariabil: 'Ma fac caine'. Dupa patru decenii inca mai scriam astfel de versuri: 'A trecut un caine / Si a recunoscut Cainele din mine'".
Daca vorbele amintind concizia oraculara a povestirilor lui Borges mai au nevoie de o cheie pentru a fi intelese, atunci trebuie sa vedeti si tablourile pe care Mariana Bojan le-a pictat mai ales in ultimii ani, de cand domiciliul sau temporar a devenit casa ridicata aproape de padurile inalte cu care incep Apusenii stropiti de valea Crisului. Caci in personajul Mariana Bojan, lucru rar la noi, intalnit poate doar in alta artista de exceptie, Margareta Sterian, dubla vocatie se numeste pictor si scriitor.
Am urcat gafaind cu ani in urma in atelierul artistei aflat sub acoperisul unuia dintre cele mai frumoase si inalte imobile de epoca din centrul Clujului si am crezut atunci ca micile personaje ce-i umpleau tablourile isi datorau marimea distantei de la care lumea se vedea de sus precum si extractiei livresti, si ea o distanta adaugata, desi provenita din propriul creuzet literar. La fel cred azi ca efectul transfocator sesizabil in noile sale tablouri ce aduce aproape personajele se datoreaza coborarii in satul ce ne aminteste numele unuia din personajele lui Rebreanu. La Bologa, cavalcada de personaje ce in anii '80 puteau purta genericul unuia din volumele sale de versuri - Phantasticon s-a risipit si a lasat locul de prim rang unui personaj feminin in care nu e greu sa recunoastem profilul artistei. Cainele din povestirea amintita, companion in fapt dar inclus mai degraba intr-o dimensiune arhetipala conectata la o vasta filiera de simboluri, este si el pictat alaturi in culori ce ne opresc de la o lectura in sens imediat.
Daca intr-o serie anterioara de tablouri, feminitatea in ipostaza nuda se abandoneaza letargic unui anturaj zgomotos de figuri fantastice dominat de prezenta incornorata a minotaurului sau faunului cu miasme dionisiace, in aceste tablouri abia uscate, solitudinea personajului ce-si protejeaza intimitatea este accentuata de calma prezenta canina: alter ego, martor si pavaza, confident si salvator, calauza inainte de toate, ca in filmul lui Tarkovski, spre lumi necunoscute.
Salvata de preaplinul unui exces dramatic de umorul sau zglobiu ce produce vesele roade in volumele premiate mereu de confratii literati, Mariana Bojan ne opreste lacrimile pe care povestirea continand fragmentul citat ni le impinge la colturile ochilor vorbindu-ne sagalnic de-o alta fiinta, usor de recunoscut si in tablouri: pagasinul. Nu stiti ce e? Deschideti volumul la pagina 39...
