In antologia lui Zaharia Stancu "Poezia noua in R.P.R." (editia a doua a aparut in dec. 1953) Nina Cassian este prinsa, gratie involuntarului haz alfabetic, cum nu se poate mai nimerit intre Marcel Breslasu si Dumitru Corbea. "Mi-amintesc. Era-nceputul: pacea ne-nflorea sarutul". "In trecut scriam pe zid/ Darz, lozinca de partid./ Azi, multimi de maini de munca/ Nesfarsesc coloana lunga". "Mai stiu o strada scumpa: Slatineanu/ Acolo-aveau un sediu utecistii./ In casa noastra ne-ntalneam tot anul/ Cu cei mai noi si cu ilegalistii".
"Ca painea si ca aerul de-aproape/ ne-ai fost si vei ramane-asa..." scria Nina Cassian la moartea lui I.V. Stalin in martie 1953. Sunt versuri pe care, departe de-a le nega, le citeaza in amintirile ei*, doar adnotate la rece in 1977: "Viata si experienta mi-au potolit apetiturile idolatre, pot inca reflecta lucid la rolul benefic sau malefic al personalitatii in istorie".
Desi nu mai reprezinta inca demult in poezia romana decat un marunt paragraf de istorie literara, Nina Cassian ramane un caz exemplar pentru mitologia de partid a comunismului, ca si un suculent subiect de barfa literara in linia erotismului debordant al unui complex de inferioritate transformat in devoratoare, lacome posesiuni auto... virilizante. Psihologie tipica pentru mentalitatile de priapism bolsevic, sa-i zic asa, care aliaza ilegalismul resentimentar, cruzimea hedonista si cinismul sangeros cu senzualitatea orgiastica, frenezia ludica si obedienta travestiurilor autoprofitabile. Iata o mostra perfecta pentru acest plezirism de partid sans rivages: "Mai 1949. Ali n-a venit. Au sosit in schimb Tulbure, Jeannot Popper, Nicolae Jianu, Florin Tornea. Dimineata am stat in soare, am jucat volley. Dupa-masa s-a constituit aici o grupa de Partid. Seara, am jucat mimica. Fata de Jany nu simt nimic. Parca n-a fost sotul meu". A povesti, astazi, biografiile lui Victor Tulbure, Iacob Popper, N. Jianu si Florin Tornea e tot una cu a otravi zeci de pagini cu jalnice, abjecte figuri ale dogmei staliniste. Dar nu asta conteaza acum, cat asocierea grupei de partid cu partida de mimica, plaja si indiferenta fata de fostul sot. Ideologia intre ludic si erotic, iata samburele moralei de-o viata a Ninei Cassian.
"Februarie 1951. Sedinta de poezie terminata sambata seara (Baconsky, Frunza, Desliu au iesit festeliti cum se cuvine) s-a prelungit printr-un chef cu Miron Radu Paraschivescu, Gherghinescu-Vania, Ali, Mihu si nevasta-sa. Intai la Capsa pana la 3 si 1/2, apoi la noi acasa. Cantece si dansuri. M.R.P. a fost incantat de mine si de seara". (Incantarea barbatilor artisti - obsesia esentiala a autoarei, de la V.Colin si Al.I. Stefanescu, la Marin Presa, Ov.S. Crohmalniceanu etc.). Oricat de mult mi-am impus sa nu-i citesc amintirle jubilative cu gandul la crunta existenta din aceiasi ani a unor Alice Voinescu, Jeni Acterian sau Annie Bentoiu, nu am reusit. Stiu ca e nedrept sa compari euforia unora cu suferintele altora si n-am de gand sa pun fata in fata sincronia umilintelor invinsului cu etalarea epicureic-trufasa a invingatorilor. E de ajuns, citind in memoriile Ninei Cassian scenele de extaz maritim de la 2 Mai, cu partidele de carti, mima, dans, bancuri si amor subacvatic, sa ti-o evoci fie si o singura data pe Alice Voinescu in domiciliul fortat al aceluiasi deceniu, notand fericita in jurnal si corespondenta ca a primit in dar de la tarani o gaina, ca n-a primit pensia de doua luni, ca in plin decembrie mai are sapte lemne s.a.m.d., - pentru a intelege raul si absurdul etern al istoriei. Si cat de elocventa, cat de curat simbolica ramane, aici, scena din 1953-1954 povestita in 1987, in care tanara poeta cu impulsuri nimfomaniacale (orgasmul pare a fi fost zeul biografiei de partid a Ninei Cassian, marcata de suprarealismul pariziano-stalinizant) ajunge sa doarma la Pelisor in dormitoarele reginei Elena si ale printului Mihai (v.p. 99 s.u.)!
Ce-i drept, desi lipsita de cuvenitele autoexamene de constiinta si de acel tip special de remuscari-alibi care dau farmecul amar al memorialisticii de "repentis" (gen Koestler, Pierre Daix & Co., v. ceva nuante la p. 75), "zestrea" Ninei Cassian ramane una fabuloasa. In plus, ea este exhibata in pagina uneori cu o cruzime dezarmanta: "datorez senzualitatea mea prematura unor mangaieri nepermise" ale unchiului care "se droga cu eter"; "Monica a fost marea mea prietena de la sfarsitul adolescentei, drept care am atras-o in lupta clandestina comunista. Ii desenam nudul fara sani si ma lasam mangaiata de ea, desi ulteriori ne-am dovedit amandoua decisiv heterosexuale"; "Tolea (Al. Ivasiuc, n.n.) mi-a spus ca pleaca in Uniunea Sovietica. Il invidiez teribil! Beniuc, bine pilit, mi-a cantat cantece in doi peri, Jebeleanu ma apuca de brat, ma duce jos, sus, pe scari, incepe sa ma tarasca spre casa lui..." si inca altele si mai si, fata de care vechea "relatie literar-erotica-hipnotica" dintre Nina Cassian si Ion Barbu ramane de domeniul copilariei legendare. Abia daca randurile negre despre Leonte Rautu sau Ofelia Manole, ori cele albe dedicate Constantei Craciun ne dau o idee de ce ar fi trebuit, sau ce ar fi putut sa fie, vazute dinauntrul Sistemului, memoriile acestea. Deocamdata oftam si asteptam continuarea.
*) Nina Cassian, Memoria ca zestre, Editura Institutului Cultural Roman, 370 pag.
