Episodul 4. Hara
Toata lumea il astepta pe Hara. El intra pe terasa fix la ora douasprezece (daca ajungea la fara cinci, fuma o tigara la coltul strazii), cu niste pasi mari de om grabit, fluturandu-si haina neagra de om-paianjen. Cand a lipsit vreo saptamana, colegii l-au dat mort. Se aseza la masa lui desfacandu-si barba sura in mai multe fasii, pe care le rasfira cu amandoua mainile peste pieptii hainei. Doamna - se adreseaza intai patroanei -, daca eu va cer un metru patrat de bere ce faceti? Da' de cand beti dumneavoastra bere? pufneste patroana.
(Doamna stie povestea de pe vremea cand aici nu era casa verde, era o cosmelie mult mai darapanata, se bea practic pe strada, doar de servit servea tot ea. Intr-o dimineata la opt, intra inginerul ...escu, ca impins de vant: Doamna, cat ma costa un metru patrat de bere? Cum, bre, sa-ti vand berea la metru, ce, ati innebunit? Normal ca la ora aceea nu putea nici ea sa fie mai amabila, deranjata cum fusese de la tratamentul cosmetic. Netulburat, domn' inginer a scos din buzunarul hainei un metru de tamplarie, a intrat peste ea in dosul tejghelei daramandu-i portita improvizata din navete - Ce ai, bre, vezi ca-l chem pe barbata-miu, a mai latrat o data patroana -, i-a suflat de pe tejghea carioca folosita la socoteli si a inceput, numarand marunt din buze, sa ia masurile pe peretele din spate, cel cu barul asortat. Si-a insemnat pe lemnaria uda cu carioca patru puncte, colturile patratului cu latura de un metru, dupa care a spus mandru: Uite, doamna, cate sticle de bere intra intre semnele astea sunt partea mea! A platit la centima, dar bineinteles ca n-a putut sa le bea intr-o zi, asa ca dupa ora opt seara a inceput, cu un sentiment de infrangere, sa dea si tovarasilor cate o sticla. Bine ca n-a cerut un metru cub, se hahaie Hara, care cu siguranta nu aude povestea asta pentru prima data.)
Uite ca stie si dansa ce beau! incepe sa rada pictorul spre masa noastra, un ras silentios, care nu poate transmite nimanui veselia. Pe banditul asta mic (ala eram eu) o sa-l fac mare, in Canada si America! Tu vezi-ti de treaba ta (urma pe un ton confidential), ca tu esti mare, lumea abia incepe sa auda de tine! Aud cam aceeasi placa din gura lui Hara de vreun an de zile, de cand am lansat o carte de poezie. Cand s-a lasat pe scaunul fragil, un arc electric l-a strabatut prin tot trupul lui pipernicit - doar eu stiam ca era raposatul meu tata, care ii pedepsea de sus pe cei care nu il lasau pe fiu-sau sa isi vada de programul fix slujba-casa.
*
Hara fusese un pictor plin de perspective pe timpul lui C., pana sa intre intr-un cerc de ciudati introdus de Seba, colegul mai mare de la Arhitectura. Sebastian venise prin ultimul an de facultate cu ideea sa se-apuce de fabricat pe scara industriala bani, numai bancnote de o suta din alea frumoase bleu, cu fotografia lui Balcescu in medalion. Ce dracu' bai Hara, tu n-ai vrea sa nu se mai termine banii astia, sa invartesti la ei oricat, ca la moara? Bai, mie-mi ajung banii, ii mai trimit si maica-mii, pe bune, chiar ne descurcam. In vacanta de dupa terminarea institutului, cu cateva saptamani inainte sa se prezinte toti la post, Seba a aparut la camin cu un purcoi de sute care nu-i stateau bine in mana. L-a invitat pe Haralambie la o cafea si a inceput, in admiratia pipitzelor care nu lipseau niciodata de la masa celor cu bani, sa intoarca absent o bancnota noua de pe-o fata bleu pe alta, netezind-o pe udeala mesei. Intr-un tarziu tot el a trebuit sa deschida gura, fiindca Hara nu zicea nimic, doar crescuse tirajul la paharele de vin. Bai baiete, un preten de-al meu sarb, daca vrei pot sa ti-l prezint, plaseaza banii astia in tot lagarul socialist - asa-i ca tu habar n-ai avut ca in Dedeer se cauta leii?... Nu trebuie decat o mana de artist care sa fabrice bancnotele ca lumea.
Ce-i aia? s-a trezit Hara, pe care vinul parea ca-l adormise, indreptandu-se in scaun. Sa facem bani falsi, la asta-ti umbla mintea? N-au nici un mijloc de siguranta, nimic. Leii romanesti sunt singurii din tarile astea care n-au nimic, se pot imita la perfectie. A doua zi, Hara lucra. Amaratul nu stia ca, pentru niste greseli strecurate discret in bancnotele fabricate, ar fi luat o pedeapsa mai usoara, zece cincisprezece ani. Pentru ca le-a facut perfecte, la marea meserie, a luat pedeapsa maxima, douazeci si cinci. Cand a iesit se tacanise de tot, isi facea veacul prin Gara de Nord, cu o flasneta din alea colorate de la balci, in care sufla sa sperie lumea. A mai oferit pe degeaba vreo duzina de tablouri, cu seninatate de artist dat in mintea copiilor, pana s-a prins sora-sa si a ascuns in pod ce mai ramasese. Un tratament psihiatric de cativa ani nu l-a recuperat decat partial, cat sa nu mai fie chiar boschetar. Dar n-a mai fost in stare sa lucreze.
*
Habar n-aveam cata lume ma cunoaste in oras. Abia privind in jos de pe cornisa casei verzi mi s-a parut ca toti imi devenisera prieteni. Cand am coborat, omul fara varsta, chelios si slab, a inceput sa topaie cu o bucurie stupida in balta in care isi odihnea picioarele goale. In omul acela pipernicit, cu un maiou plin de vopsea, o barba tot asa lipita si plina de vopsea, cu greu putea fi recunoscut pictorul Hara - te pomenesti ca iar facuse o criza, doar se stie ca un om care si-a pierdut o data mintile nu se recupereaza definitiv. Pantalonii soldatesti ii poarta suflecati, fiindca sta cu labele picioarelor intr-o apa groasa, pe care plutesc brownian deseuri minerale, sticle si pungi de plastic, etichete rosii de coca-cola, maruntaie sangerii de porc... Suntem asadar in perioada Craciunului, care in casa noastra era o sarbatoare a bucuriei, inainte sa inceapa sa se duca, unul cate unul, membrii de baza ai familiei. Realizand ca acasa nu ma astepta nimeni (nici macar pisicile lasate in grija unei vecine atunci cand mama se internase in spital), am vrut sa-l chem pe la mine pe Hara, sa bem un vinisor - ne incalzim, nu facem nimic rau, nu esti genul meu, coane! Hara tinea, pentru a treia oara intr-o seara, o prelegere despre problemele lui cu nevasta: Habar n-are ea, doamna profesoara, ca daca o dau in gat si primeste condamnare pentru incest, adio slujba in invatamant in Bucuresti! Cum, dom'le, incest? il intarata militianul, care sigur mai auzise povestea. Daca am prins-o cu fi-su cand i-o tragea sub coada asta ce-i, domnule? se aprinde pictorul. Fiindca i-am prins, au inceput sa ma scoata nebun. Intr-o seara m-a luat din pat, din pijama, sectoristul sa ma duca la sectie, cica pentru tulburarea linistii publice, numai pan-aici la sectie, coane, nici nu m-a mai lasat sa-mi iau haine! M-au urcat intr-o masina cu geamurile vopsite negru - cand am vazut ca incepem sa ocolim pe strazi, am pornit sa-l intreb pe baiatu' asta, care era la noi ca in familie, vorba ceea, voiam sa-l insor cu fiica-mea, am pornit sa-l intreb unde mergem - de unde era sa stiu ca fiica-mea pusese la cale cu el sa ma ridice? Asta ce inseamna, domnule? Toata familia contra mea! Stii ce am patit cand am intrebat unde mergem? Am intrebat o data, a doua oara, a treia - pana am simtit prin pantalonul de pijama o piscatura - langa mine pe banca din spate era o asistenta, chiar n-o vazusem in intunericul ala, imediat m-a linistit cu o injectie!
M-am trezit la spital la Noua, drept la salonul de glumeti. Dupa o noapte in care nu m-am odihnit deloc, a aparut la vizita o doctorita Teodorescu, adevarata doamna! Mai si iubea pictura, avea acasa cateva zeci de tablouri achizitionate de la targurile internationale, dar normal ca adunase ca o amatoare... Doamna asta mi-a dat drumu', dupa trei saptamani, cu rugamintea sa mai revin. Nu pentru internare, ci ca sa ma ocup de colectia ei! Acuma ce sa fac, sa ma duc acasa? Ti-am zis ca nevasta m-a dat nebun, in lipsa mea o adusese si pe maica-sa de la tara sa locuiasca la noi...
Hara, fiind un om mic de statura, avea tendinta sa reprezinte oamenii mai inalti decat erau; in schimb Lavrenti, colegul cu care lucrase din studentie umbland prin toata tara ca zugravi de biserici, era inalt de peste unu nouazeci si "vedea" oamenii mai mici decat in realitate. Acuma: oamenii mai mici de statura par mai grasi. Ce calugari, ce sfinti bizantini pot sa fie aia mici si grasi? Se revolta din senin Hara.
*
Se ridica brusc de la masa jucatorilor, cu pieptul umflat, ca si cand toata seara n-ar fi facut decat sa castige. Se indrepta spre veceuri cu niste pasi intinsi - dadu drumu' aproape inainte sa-si descheie prohabul la un urinat lung (nu mai facuse de dimineata, de aproape noua ore), cu o presiune capabila sa sparga micul vas de portelan. Abia dupa ce a scapat de presiunea care-i umfla tot trupul a indraznit sa priveasca in sus. In spatele lui (Hara se intoarce fara sa fi terminat urinatul, picand un jet cald in mijlocul cabinei stramte), la o inaltime accesibila, se sapa geamul spre curte, care se vedea deasa ca o padure, numai frunze mari palmate, nici un pic de cer. Un om mic ar fi putut ajunge la geam dupa o catarare simpla pe perete, insa ochiul era prea ingust ca sa iasa cu toate hainele si pantofii, asa ca Hara isi da jos adidasii vechi, paltonul, puloverul, pantalonii - abia acum pare bine pregatit pentru coborare. Proptit in coate pe balustrada grunjoasa, scoate capul si partea de sus a corpului in curtea cu vegetatie luxurianta, pe cand picioarele, parca n-ar mai fi ale lui, incep sa vibreze ca ale unui paianjen. Nici nu era destul de mare inaltimea ca sa pateasca ceva, sigur era mai putin decat coborarea din atelierul lui, in mansarda casei de pe Patrascu Voda. Pictorul isi desprinde si unghiile de grunjii balustradei si le agata de craci, lasandu-se sprijinit doar cu cosul pieptului de balustrada - ti-am zis ca picioarele nu mai sunt ale lui. Au devenit ale lui doar in momentul cand nu le-a putut misca. O mana solida barbateasca incepuse sa il traga spre casa - mana a urcat incet pe genunchi, pe centura, pe pieptul lui - in clipa urmatoare Hara a cazut pe cimentul cu miros de clor dezinfectant, cu sentimentul ca devenise un urias. Deasupra lui un barbat in combinezon negru se departa si se apropia succesiv, deschizand gura de parca ar fi spus ceva.
