De ce aceste proiecte au fost in mare majoritate sortite esecului in urma cu 80 de ani? Ne raspunde Dem I.Dobrescu in Viitorul Bucurestilor (editura ziarului Tribuna Edilitara, Bucuresti, 1934).
Cea mai serioasa problema era aceea a bucurestenilor care “au pastrat caracterul umil al taranului din care se recruteaza. Bucurestenii sunt anarhici in fata unei autoritati reale si servili in fata autoritatilor abuzive. (...)
Bucurestenii sunt descendentii vechilor clacasi, care au inmagazinat, de-a lungul timpului, toata umilinta robului in fata patronului. Bucurestii sufera de iobagismul sufletesc”. (Horia Creanga).
Asadar, chestiuni de mentalitate. Un oras modern construit pe un fond sufletesc rural cu accesoriile mentale ale acestuia. De aceea, pana la formarea unui fond sufletesc comun, si modern, “noi nu putem zidi nimic serios pe sufletul bucurestean”. Bucuresteanul este nedisciplinat si neadaptat “la ruajul social, este incapabil de munca continua. De aici instabilitatea sa profesionala. In nici un oras din lume nu vedem atata comert ambulant, atatia misiti, atatia vacsuitori de ghete, atatia cartofori, atatia chibiti si atatia functionari. In nici un oras nu vedem atat de putini profesionisti care sa mosteneasca profesiunea lor din tata in fiu... meseriasul bucurestean prefera loviturile” (N.D.Cocea).
Mentalitatea ostila schimbarilor mari se regaseste in randurile trimise de catre negustorii bucuresteni care a trebuit sa “suporte cu greu” curatenia frecventa din piete: “ce este cu atata curatenie, domnule primar; noi am trait veacuri intregi in murdarie si am trait mai bine decat acum in curatenie”. Astfel de repere se regasesc in toate operele literare interbelice din care amintesc selectiv: N.D. Cocea, Pentr-un petec de negreata si Jurnal; Cezar Petrescu, Calea Victoriei; Petru Dumitriu, Cronica de familie etc.
O alta problema era faptul ca “banul public nu a capatat inca disciplina necesara ca sa mearga la visteria publica”, primarul Dem. I. Dobrescu fiind adeseori nevoit sa intervina pentru a recupera mari datorii ale unor societati comerciale fata de primarie; primarul afirma pe drept cuvant ca va trece mult timp “pana cand banul public sa ajunga sa invete drumul tezaurului public” (Constantin Argetoianu).
Dincolo de aceste repere indepartate - dar mereu actuale - ramane complementaritatea temporala intre teoretizarea unor proiecte (chiar si la nivel utopic) in urma cu mai bine de 50 de ani si realizarea lor practica, in anii din urma, act ce confirma fezabilitatea edilitar-urbanistica a acestora.
Astfel, putem spune ca s-a realizat o unitate organica - cel putin din perspectiva edilitar-urbanistica - intre generatia tanara a anilor ‘30 si ‘40 si cea de astazi, avand drept obiectiv primordial un anumit tip de integrare europeana: perspectiva unui urbanism modern.
Problemele de astazi ale arhitectilor privind urbanismul nu sunt diferite de ale generatiilor mai vechi.
