Kendall Walton sustine ca, atunci cand tinem o fotografie in mana, noi nu o privim, ci privim "prin" ea, "cu ajutorul ei" etc., iar ceea ce vedem e insusi obiectul ce a stat in fata obiectivului.
Caracteristica fundamentala a fotografiei ar fi, prin urmare, transparenta. Nu este primul care face acest gen de afirmatii, caci deja un Andre Bazin sustinea acum cateva decenii ca ceea ce vedem intr-o fotografie e insusi obiectul. Interesanta insa la Walton este argumentatia.
Iata, pentru inceput, cum ne pregateste el pentru a ne face sa acceptam curioasa teorie. Imaginea fotografica, ne spune el, face parte dintr-o familie mai larga: imaginile obtinute cu ajutorul televiziunii, a microscopului, a oglinzilor, a telescopului etc. Cand, acasa, privim un meci la televizor, nu ne vine niciodata in minte sa sustinem ca nu am vazut meciul, ci doar imagini ale meciului: televizorul ne permite sa vedem meciuri ce au loc la mare distanta de noi. Cand privim in retrovizor, nu putem in nici un chip sa sustinem ca vedem altceva decat masina care se apropie si urmeaza sa ne depaseasca, masina pe care nu o vedem cu "ochiul liber" pentru ca se afla in spatele nostru. Cand ne punem ochelarii sa citim, nu putem spune ca vedem imagini ale literelor ce constituie un text, ci pur si simplu litere pe care deficientele ochilor nostri ne impiedicau sa le vedem. Ecranul televizorului, oglinda retrovizoare si ochelarii sunt niste"proteze" si toate aceste "proteze" sunt transparente. La fel si fotografiile, adauga Kendall Walton, lucru ce poate fi demonstrat daca le comparam cu desenele ori tablourile. Daca scena pe care incearca sa o redea un pictor ori un desenator ar fi diferita intr-o masura mai mare ori mai mica de ceea ce ne da el de vazut, diferenta explicabila prin gindurile si emotiile prijeluite de scena, experienta noastra vizuala ar fi diferita de cea pe care am avea-o in contact direct cu scena. In desenul de mai jos, nu il vedem pe Baudelaire, ci vedem cum il vedea Nadar. Desenele si picturile sunt opace, nu se lasa traversate de privire inspre acel ceva spre care fac semn. Spre deosebire de fotografie. Daca deseul din 1852 il scoate din campul nostru perceptiv pe Baudelaire, fotografia lui, facuta tot de Nadar trei ani mai tirziu, il elimina pe Nadar. Elimina, mai exact gandurile si sentimentele sale. Ne permite sa-l vedem, la multa vreme dupa moartea sa, tot asa cum inregistrarea unei meci ne permite sa-l vedem si revedem multa vreme dupa ce s-a incheiat si cum telescopul ne permite sa vedem corpuri ceresti aflate la o mult prea mare distanta pentru a le percepe cu ochiul liber ori.
