Binecuvantata fie Coco Chanel, cea careia ducele d'Harcourt ii facea elogiosul portret alaturi de cele ale Imparatesei Eugenia, Saint-Exupery, Jean Cocteau, Aristotel Onassis si Martha Bibescu! Bine pomeniti fie toti marii creatori de parfumuri, capabili sa discearna intre sute de nuante olfactive si sa inventeze inca una! Jos palaria in fata tuturor celor care au lucrat ori lucreaza in industria care da nastere deodorantelor, apelor de colonie, lotiunilor inainte si dupa barbierit, servetelelor umede si parfumate, cremelor, pastelor de dinti, alifiilor frumos mirositoare - fara a uita batranul si de neinlocuitul sapun!
Fac aceasta placuta reverenta in urma unui sir de experiente strict personale, apartinatoare totusi unui univers ale carui fire de nisip suntem cu totii. In peisajul cenusiu al strazii, intr-o lume deseori dominata, ori cel putin patata, de gunoaie, excretii umane si animale, mizerie orizontala si verticala, fatade coscovite, vitrine murdare, pereti de pe care se cojesc oribil afise lipite peste afise - spectacole de opera concurand festivaluri folclorice, recitaluri de manele, simfonii de circ si sonate rock -, fascicule cu zeci de cabluri atarnand damoclesian deasupra capetelor trase intre umeri, sine de tramvai macinate, aflate la limita spanului - si ma opresc aici cu enumerarea care, vai, e mult mai lunga - intr-o astfel de lume, asadar, mi s-a intamplat nu o data sa-mi regasesc pofta de viata prin simplul fapt ca am fost mangaiat in treacat de unda unui parfum. Uneori nici n-am apucat sa vad cine ducea cu sine o atare trena - precizez asta ca sa preintampin eventualele speculatii... Si la ce-ar fi contat!? Esential este ca puteam, fie si pentru o secunda, sa miros altceva decat efluviile scurse dinspre numeroasele tejghele si ferestre la care cetateni de calitate si curatenie indoielnice vand produse alimentare de calitate inca si mai indoielnica - de la napolitane cu creme colcaind de E-uri expuse generos soarelui, pana la gogosi si cartofi prajiti in uleiuri folosite saptamani de-a randul. Esential este ca mai exista, Dumnezeule!, oameni carora nu le e indiferent cum miros. Si spun asta fara sa clipesc, stiind ca un miros uman decent - daca nu placut, cuceritor - NU este conditionat de cheltuieli insuportabile intr-o Romanie aflata in interminabila tranzitie. Nu, in orice caz, intr-un oras care numara un milion de masini la putin peste doua milioane de locuitori. Cel mai ieftin sapun, care te poate tine o saptamana, face minuni. Daca il folosesti, fireste.
tczarojanu@yahoo.com
