Cu greu, şi eu şi generaţia mea sau cei dinaintea mea îşi maiamintesc de Raluca Sterian, actriţă a Teatrului Naţional din Iaşi,la sfârşitul anilor 50, apoi a Teatrului Bulandra din Bucureşti,între 1962 şi 1964, când pleacă în Franţa, unde s-a căsătorit, dupăalţi patru ani, cu celebrul editor Jean-Jacques Nathan şi a devenitproducătoare de filme. Cred că nu se număra printre actorii foartecunoscuţi, era şi foarte tânără, iar viaţa ei foarte agitată eracam regula acelor vremuri şi n-avea cum să se evidenţieze. La pestepatru decenii de la plecarea din ţară, în 2008, Raluca Sterian apublicat volumul "L'Ame tatouee" ("Suflet tatuat"), tradus deEditura Humanitas în acest an*), un fel de amintiri, o confesiunedespre viaţa în România şi viaţa în Franţa de după plecarea dinRomânia. Înclin să cred, ca mulţi alţi comentatori sau cititori aivolumului, că amintirile intime ale Ralucăi Sterian sunt sincere,pentru că nu întotdeauna îi sunt favorabile şi nu evită săvorbească despre întâmplări pe care unii le eludează ori le ascundatunci când îşi povestesc viaţa. Fapt este că rezultatul e onaraţiune captivantă, o carte în care plonjezi - ori eu cel puţinaşa am făcut - cu reticenţe, dar care te prinde după pagini puţineşi dezvăluie un personaj viu, înţelept şi fascinant, pe cât, separe, era de frumoasă actriţa.
Frapează mai multe lucruri. Întâi, fascinaţia pe care o avea asuprabărbaţilor. După nenumărate aventuri, de obicei cu bărbaţi mai învârstă, între care şi un membru al Comitetului Central indicat prininiţialele G.R. (Gogu Rădulescu cumva?), după mai multe căsătoriişi după un viol la Securitate (unde a fost interogată şi dupăpropriile spuse torturată mai bine de un an), Raluca Sterianreuşeşte să plece din ţară căsătorindu-se cu un francez urât şi pecare nu-l iubea, de care divorţează cu mare scandal la Paris, darunde, fireşte, nu duce lipsă de supiranţi.
În al doilea rând, frapează atitudinea pragmatică în faţa sorţii.Raluca Sterian îl citează de câteva ori pe Ciroan, mai ales cu "Nuexistă probleme, pentru că nu există soluţii" dar şi alte gândurisceptice, care, în loc s-o dărâme, o întăresc. Eroina povestitoarepierde, pe rând, cam totul, dar niciodată nu disperă, nu cedează şio ia mereu de la capăt, reuşind să învingă şi când absolut toatălumea îi era împotrivă. (Extrem de relevante sunt episoadele încare îl cucereşte pe Jean-Jacques Nathan, ştiind din prima clipă căva fi bărbatul ei, deşi acesta o ignora cu desăvârşire şi îşijurase să nu se mai apropie de o femeie din Est, după un mariajnefericit cu o cehoaică.)
În al treilea rând, amintirile sunt limpezi şi netrucate, cudeosebire despre prima perioadă a comunismului românesc. RalucaSterian a mai fost de câteva ori în România şi după preluareaputerii de către Nicolae Ceauşescu, dar bogaţia amintirilor sale sereferă la perioada dejistă, de o admirabilă acurateţe, fărăîncrâncenare sau patos, dar extrem de realist şi cu atât maiconvingător pentru un cititor care n-a cunoscut acelevremuri.
În sfârşit, frapează o anume fragilitate, în ciuda tenacităţii. "Amsufletul tatuat de vieţile mele anterioare şi de viaţa actuală,spune autoarea cu ceva vreme înate să reuşească să plece din ţară.Dar nu ştiu să descifrez semnele. Lipsa aceasta de cunoaştere desine mă dezamăgeşte. Cum să evoluezi când nu ştii cine eşti?Trebuie să mă mulţumesc cu puţinul pe care-l ştiu şi să merg maideparte. În vijelia comunistă, am impresia că-mi pierd şi puţinelerepere care mi-au rămas. Fiecare moment devine preţios şi zadarnic.Căile ce mi se deschid se închid la loc imediat. E ca o construcţiefără ieşire de urgenţă. Quo vadis, Domine?"
Navigând printre poveşti de dragoste, împărtăşite sau nu (un criticromân care comenta cartea vorbea despre "bulimie erotică"), RalucaSterian-Nathan reuşeşte să-şi transforme amintirile aproape într-unroman. Postfaţatorul este de părere că "Suflet tatuat este o cartedefinitiv deschisă despre cea mai teribilă dintre închideri. "
*) Raluca Sterian-Nathan, "Suflet tatuat". Editura Humanitas,colecţia Memorii-jurnale. Traducere din limba franceză de MariaRaluca Hanea, prefaţă de Samuel Pisar, postfaţă de AndréBercoff.
