Ziarul de Duminică

Tăcerea e ca marea/ de Stelian Ţurlea

Tăcerea e ca marea/ de Stelian Ţurlea

Tăcerea e ca marea/ de Stelian Ţurlea

Autor: Stelian Turlea

16.12.2011, 00:06 73

Stelian Ţurlea

Îmi ies din minţi

Editura Crime scene

De mai bine de un an întreaga media ne bombardează cu cazuri de tineri, adolescenţi sau chiar copii care se droghează cu etnobotanice, părăsesc şcoala, ajung în spitale sau mor. România se află pe locul patru la consum de etnobotanice, după Marea Britanie, Germania şi Olanda: zeci de morţi într-un an, câteva mii de internaţi, aproape un milion de dependenţi. Legile care interzic comerţul cu astfel de droguri au apărut târziu şi sunt aproape ineficiente. Romanul de faţă desprinde câteva cazuri din cumplita realitate, cu adolescenţi care nu reuşesc să scape tentaţiilor, cu poliţişti care nu reuşesc să pună capăt traficului, cu traficanţi care n-au alt gând decât profitul. Un roman poliţist în a cărui acţiune e imposibil să nu te implici.

Stefan Zweig

Amoc.

Obsedatul (Jucătorul de şah)

Editura RAO

Traducere din limba germană de Eugen Relgis. Volumul cuprinde două povestiri dintre cele mai cunoscute ale autorului. În prima, "Amoc", un tânăr medic povesteşte cum în jungla din Malaysia, viaţa îi este dată peste cap, când o femeie necunoscută dezlănţuie în el nebunia şi dragostea. În cea de-a doua, "Obsedatul", pe un pachebot de lux, un străin îl înfruntă pe Mirco Czentovic, campionul mondial de şah. Dar împrejurările în urma cărora străinul a ajuns la acest nivel al jocului sunt îngrozitoare. E vorba despre experimentele naziştilor, interogatoriile, izolarea absolută, aflat în pragul nebuniei, creierul uman ajunge să-şi dezvolte capacităţi ciudate. A ajuns obsedat.

Anna Carey

Eve

Editura Leda

Traducere din limba engleză de Bogdan-Alexandru Sasu şi Shauki Al-Gareeb. Cartea descrie o aventură petrecută în anul 2032, la 16 ani după ce un virus mortal a ucis aproape întreaga populaţie a Pământului. În ultima noapte petrecută în şcoala de fete unde este elevă, eroina descoperă ceea ce se întâmplă în realitate cu absolventele - şi soarta cumplită care le aşteaptă.

Evadează şi pleacă într-o călătorie presărată cu piedici, în căutarea unui loc în care să poată supravieţui. Pe drum îl întâlneşte pe Caleb, un băiat rebel şi dur, care trăieşte în sălbăticie. Separată de bărbaţi întreaga viaţă, Eve fusese învăţată să se teamă de aceştia, dar Caleb îi câştigă treptat încrederea… şi inima.