Ziarul de Duminică

Te voi răpi la noapte! (V). Pablo/ de Stelian Ţurlea

Print Mail

05.05.2011, 23:23 90

O urâse pe vară-sa Antonia, care era cu siguranţă nebună, Pabloera convins de asta de când învăţase alfabetul şi lumea se apucasesă-i spună Piciul, Chiquito, Mocito, iar ea nu-l scotea dinPequeñito, apelativ care-l enerva la culme, norocul lui că ea nureuşise să convingă pe nimeni să-i spună aşa. Se dădea mamavitregă, nu-i ceruse nimeni asta şi nici n-avea cum să fie, Pabloabia o accepta ca vară de-al doilea. Dar n-avea voie să spunănimănui că o urăşte, cu atât mai mult Tatarabuelei care ar sufericumplit şi Pablo nu urăşte nimic mai mult pe lumea asta decât s-oamărască pe Tatarabuela.

Nu-i plăcuse Antonia de la zece ani, când se instalase în casalor de lângă benzinăria moştenită de tată la şoseaua principală.Tata Diego încercase să-i explice odată de ce apăruse Antonia încasă, că trebuie să-şi ajute rudele la ananghie, dar Pablito nuînţelesese nimic. Peste noapte Antonia devenise o altă voce atatălui Diego, îi raporta tot ce se întâmpla în repetatele luiabsenţe şi, la fel ca el, se certa des cu mama Esmeralda. LuiPablito nu-i plăcea deloc, a început s-o urască în clipa în care elîşi convinsese mama să-i cumpere un casetofon şi multe discuri, iarAntonia şi tata Diego s-au împotrivit. Dar mama tot i le-acumpărat, încântată că fiul are o pasiune, fireşte a urmat unscandal, apoi mama i-a cumpărat un aparat mai performant, cu altscandal, apoi o combină care de-abia avea loc în dormitorul lui,spre furia tatălui cărpănos, asta credea Pablito şi atunci, şiacum. Atunci vor fi izbucnit certurile interminabile dintrepărinţi, îşi aminteşte că el dădea muzica la maximum, să nu-i maiaudă strigând unul la celălalt, iar tata Diego năvălea în dormitorcerându-i să oprească muzica. Pablo se făcea că nu-l aude, mamaEsmeralda îi ţinea întotdeauna partea, tata Diego se înfuria şipleca din casă trântind uşile, mama Esmeralda izbucnea în bocetecumplite pe care le îneca cu un pahar de anis şi când sticla segolea aproape că adormea în fotoliu, oricât de tare ar fi răsunatdin dormitorul fiului cântecele ritmate care nu încetaseră o clipă,şi atunci apărea nu se ştie de unde Antonia care se punea pemorală, făcând-o să plângă şi mai tare pe mama Esmeralda. Pablosimţea că leşină când îşi auzea mama plângând, îşi acopereaurechile cu amândouă mâinile, se refugia în camera lui şi dădeamuzica mai tare, şi mai tare, să nu mai audă nimic, să alungeplânsetele, o ura pe Antonia că o chinuia pe mama Esmeralda, ar fivrut s-o vadă plecând pentru totdeauna din casă. Dar nimic nu seîntâmpla după gândurile lui. Taică-său revenea repede, Pablo auzealumea spunând că o fi Diego un beţiv incurabil şi un afemeiat, darmăcar are grijă de nevastă şi de copil, are o familie exemplarăşi-şi ţine afacerea cu bine. Benzinăria aflată la şoseauaprincipală aducea bani frumoşi, mai ales după moartea lui Franco şidupă Olimpiada de la Barcelona, când Spania s-a deschis cu totulturiştilor şi nu mai aveai unde să arunci un cort în lunile devară. Iarăşi lucruri pe care Pablo încă nu le înţelegea, el ştiadoar că tata Diego pleca tot mai des de-acasă şi mama spunea căumblă după femei, Antonia o contrazicea şi mama începea să plângătot mai tare şi să bea. După o dispariţie dintr-astea tata Diegos-a întors pe neaşteptate, beat şi teribil de nervos, bufnea şiînjura tot timpul. Pablo avea vreo doisprezece ani, s-a retras îngrabă să-şi pună muzică, tata Diego s-a înfuriat şi mai tare, asmuls firele combinei din priză şi a călcat în picioare câtevaCD-uri, sfărâmându-le, mama Esmeralda a vrut să-l oprească, tataDiego a pălmuit-o, Pablito vedea prima oară aşa ceva, înmărmurise,dar tata Diego nu se oprea, a dat-o pe mama Esmeralda cu capul depereţi. Pablito a sărit între ei, să-şi apere mama, tata Diego l-apocnit şi pe el, atunci Pablo a apucat bâta de baseball pe care oprimise de ziua lui şi o ţinea la capul patului, să se apere devârcolaci, şi l-a lovit pe tata Diego. Uluit, cu falca sângerândă,acesta a rămas o vreme în cumpănă, ca şi băiatul care tremura cavarga în faţa lui, i-a smuls bâta şi a vrut să lovească, dar Pabloo luase deja la fugă prin încăperile mari, era vară, zăpuşeală,toate uşile şi ferestrele deschise larg, şi când a simţit că-lîncolţeşte pe băiat, tata Diego şi-a luat avânt să-l pocneascăzdravăn, Pablito s-a aruncat pe podele, tata Diego s-a împiedicatde el şi din inerţie a căzut pe fereastră de la etajul întâi,zdrobindu-se de dalele curţii. Când a venit poliţia era mort, darla fel şi mama, înţepenită într-o poziţie incredibilă lângă toculuşii. Pablo continua să tremure ca varga, ghemuit într-un colţ. Nua reuşit să spună nimănui ce se petrecuse, dar era convins căpărinţii muriseră din cauza lui. Când a văzut-o pe Antoniaîntorcându-se acasă, cine ştie pe unde fusese, şi-a spus căpărinţii lui muriseră din cauza lui şi a Antoniei. A început s-ourască şi mai mult după ce conclavul familiei, în frunte cuTatarabuela, a hotărât ca amândoi să rămână mai departe în casa delângă benzinărie, iar Antonia, care era socotită destul de mare şide responsabilă, să aibă grijă de Pici. N-avea niciun rost săprotesteze. Cum n-avea niciun rost să-i spună mai târziuTatarabuelei că Antonia se dă mama lui vitregă în faţa tuturor.Trebuia să rabde, să înghită şi să urzească pe îndelete răzbunarea.Antonia şi iubitul ei de-atunci au pus mâna pe benzinăria de cares-a ales praful, asta a înţeles Pablo. Ea n-avea vreme să se ocupede afacere, era pe atunci învăţătoare şi prinsă cu şcoala, iar elumbla prin lume vânzând asigurări, cum făceau pe vremuri comisvoiajorii, şi mai avea pe deasupra şi grijă de un copil dintr-ocăsătorie destrămată, crescut de rudele lui, şi chiar n-avea cum săse ocupe de benzinărie, care fusese lăsată pe mâna unui mecanic şiăsta a prăduit tot. Până-n ziua în care Antonia şi iubitul ei auvândut-o. Pablo a bănuit din prima clipă că-i durea-n şpiţ debenzinărie, nu voiau decât banii, îl auzea pe comis cum făceaplanuri, că vor investi în cutare firmă şi se vor umple de bănet,cu care vor cumpăra altă casă şi mai mare, după ce-or s-o vândă pecea în care şedeau. Dar Antonia a rămas fără niciun ban, pentru că,după ce au vândut benzinăria, comis voiajorul s-a pierdut în lumeşi n-a mai auzit nimeni de el, noroc că nu vânduseră şi casa. Pabloo socotea şi mai vinovată de tot răul şi plănuia să se răzbune. Saumăcar să facă în aşa fel încât să nu mai depindă de ea. Şi într-ozi a dat foc la casă, nu-şi mai aminteşte cum, sigur a fost ogreşeală, nu asta voia, când a văzut cât de repede cuprindflăcările pereţii de lemn s-a înspăimântat, a coborât val-vârtej dela etaj, dar uitase să ia cheia de la intrare, uşa era încuiată,aşa că s-a închis în pivniţă, trăgând cu putere după el uşa masivăde fier. În pivniţă era răcoare şi pătrundeau anevoie zgomotele, leauzea ca pe nişte păreri. După multe ore a vrut să iasă afară, darnu putea atinge uşa fierbinte a pivniţei, iar mai târziu împingeaîn zadar în ea, de parcă cineva o blocase de partea cealaltă. Afost convins c-o să sfârşească acolo, de foame şi de sete. S-agândit că tot Antonia era de vină, ca de toate nenorocirile care ise întâmplaseră de câţiva ani. Gândul ăsta i-a dat puteri noi, aîmpins şi tot împins în uşă până a reuşit s-o întredeschidă, aînceput să strige după ajutor, a strigat şi a strigat până a auzitzgomote şi câţiva necunoscuţi au venit să-l scoată. În jur nu eraudecât ruine fumegânde. Trecuseră două zile de la incendiul carefăcuse casa una cu pământul, benzinăria scăpase ca prin urechileacului. Tatarabuela a decretat că Pablo e iubit de Dumnezeu, pentrucă a scăpat cu viaţă şi a hotărât ca el şi Antonia să trăiască dinclipa aceea în casă cu ea. Lui Pablo nu i-a plăcut decât că Antoniaa încetat să se mai dea mama lui vitregă.

De atunci trecuseră şase ani, împlinise douăzeci şi încă maicredea că o urăşte. Dar îi era şi milă de ea, că nu reuşise nimicîn viaţă. Îşi pusese în cap să se facă actriţă, credea c-o să aparădin cer un impresar care-o să cadă în fund în faţa talentului ei şin-o să mai găsească în toată Spania femeie mai cuvenită pentru unrol ce i s-ar potrivi mănuşă numai ei. Degeaba îi explicase el,Pablo, cum e cu filmele, n-avea răbdare să se uite la vreunul pânăla capăt, aşa că abandonase gândul s-o mai pregătească pentruviitoarea ei carieră, în care nu credea nici cât mai credeaTatarabuela, mintea cea mai lucidă din câte cunoştea el pe lume.Fusese alături de ea cu vreo doi ani în urmă, când lansase unspectacol de cabaret la clubul lui Alfonso, cântase două săptămâniîn deschiderea spectacolului ei, se strângea lumea ca la balamuc,erau rockurile cele mai bune pe care le ştia. Dar s-a plictisitrepede, totul era o improvizaţie obosită, culesese doi băieţicare-i fuseseră aproape, unul pentru tobe şi altul pentru chitarace-i ţinea isonul, dar n-avea niciunul vână, poate de ăl cu tobeles-o alege ceva, dar chitaristul era slab rău, habar n-avea ceapăruse pe piaţă şi de-abia reuşea să ţină ritmul cu el, simţea cumi se urcă sângele-n cap, dar nu-i zicea nimic. A găsit un pretextsă scape de amândoi şi a început să dea sfoară-n ţară că vrea săfacă o trupă care să aibă succesul lui Miranda de Angel, săadune lumea ca Mago de Oz, să vibreze ca Heroes delSilencio ori Platero y Tu, să fie iubită caSaratoga sau Pan de Higo. Nu găsise pe nimenipotrivit şi se gândea să plece la Barcelona sau la Madrid să cauteacolo, o să meargă cu bateristul, până la urmă hotărâse să-lpăstreze, avea stofă. Dar nu putea aştepta la nesfârşit, aşa căşi-a găsit o ocupaţie şi s-a făcut peste noapte DJ. Ar fi trebuits-o facă mai demult. Îi plăcea. Se simţea ca un regizor de film, nuse mai simţise aşa dinainte să ardă casa de lângă benzinărie, cândvedea filme după filme toată noaptea şi se imagina regizor iscusitca Almodovar sau Woody Allen. În lumina năucitoare a discoteciifăcea ce voia cu actorii-clienţi care se mai şi îmbătau destul derepede, îi ducea pe căile dorite de el, nici măcar nu-şi dădeauseama că ajungeau de plastilină în mâinile lui. Era încântat.Maldăre de boxe puse în pericol de volumul dat la maximum, maldărede boxe puse în pericol de mulţimea aţâţată de ritm, pâlpâirealuminilor înnebunitoare în care străluceau ca de aur şi argintbraţele dezgolite, pletele şi pulpele bronzate, amestec apăsător deparfumuri şi sudoare, bucurie care te făcea să sări în sus şi săurli, ca pe stadion, băieţi cu părul oxigenat, pipiţe în delir careuitau că veniseră să fie agăţate, o lume incredibilă în care el nuera numai stăpânul platanelor, ci al sălii întregi. Părea chiar maisimplu decât să ajungă regizor, pasiunea lui secretă de care nuvorbea nimănui. Învârtea platanele şi se simţea asemenea luiDJ Sammy, care pusese Spania pe harta muzicii de dans, alintatFrankie Wilde sau Porno DJ, căruia Brian Adams i-a scris un cec înalb pentru remixul piesei Heaven, vândută în versiunea luiDJ Sammy mai bine decât originalul. Nici măcar n-avea nevoie să fieîmpins din spate de nevastă ca acela, el, Pablito, se simţea dejape drumul cel bun. Ar mai vrut să fie ca Julius O'Riordan, JudgeJules pe scenă, îi plăcuse atât de mult Spania încât învăţase limbaaproape perfect şi de un sfert de veac trona în topul DJ-ilor, deşiapar cam o mie de DJ tineri pe an. Sau ca genialul Paul Van Dyk, cumai multe premii decât are miriapodul picioare. Sau RichardQuitevis, DJ Qbert, american din California, supranumit JimiHendrix al platanelor, cel mai bun DJ din 1991 până azi, şi desprecare prietenii lui spun că orice truc ai inventa, dacă-l vede făcuto dată, îl poate reproduce, chiar îmbunătăţit! În mod sigur el,Pablito, o să scrie cândva o carte despre experienţa de DJ, n-osă-i fie greu, mai trebuia să adune ceva întâmplări, pusese pehârtie câteva gânduri, avea şi titlul, Filosofia sexului,categoric şi-o vor smulge din mâini toţi cei care acum se bâţâiauîn faţa podiumului pe care trona el, ca un zeu al muzicii. Era unzeu al muzicii, ştia bine, de când învăţase alfabetul şi primise îndar casetofonul şi casetele cu muzica leşinată a anilor '80din care era convins că mai puţin de o piesă dintr-o sută maimerită acum atenţie, dar pe vremea aia nu-şi dădea seama, ascultaorice, la nesfârşit, chiar şi noaptea, la căşti, când se sătura defilme.

În săptămânile în care a cântat la club, înlocuind-o pe Antonia,s-a petrecut întâmplarea pe care regretă că n-a spus-o nimănui. Aapărut într-o seară o femeie care semăna foarte tare cu mama lui.Trecuseră aproape zece ani de când murise, dar nu putea s-o uite:aceiaşi ochi negri cu scânteieri galbene, aceleaşi buze mari,acelaşi păr unduit pe umeri. Doar că femeia de-acum era slăbănoagăşi înaltă ca un băţ. Avea picioare foarte frumoase. Apăruseîmbrăcată în roşu aprins, cu pantofi roşii cu tocuri cui atât deascuţite că înţepau podeaua, mergea legănat, păşea rar, de parcă arfi fost obosită sau mai degrabă ar fi vrut să atragă toateprivirile. Reuşise. Sărea atât de mult în ochi că nu era din lumeacu care Pablo se obişnuise, încât chiar şi dacă n-ar fi semănat cumama Esmeralda tot s-ar fi holbat la ea. Nu voia să se holbeze, aşacă a schimbat ritmul şi a început să cânte o melodie drăcească şinouă, la care era nevoit să privească şi corzile pe care le ciupea,dar ea parcă înţelesese, Pablo a zărit-o cu colţul privirii cum apocnit aproape imperceptibil din degete, semn că-i plăcea ritmulşi-l ştia şi şi-a legănat şoldurile în ritmul muzicii, Pablo nu maivăzuse aşa ceva, era fantastică. A aruncat o ocheadă orchestrei,apoi i-a ignorat pe toţi şi s-a aşezat la o masă la care şedeaudeja patronul şi un bărbat necunoscut, amândoi s-au ridicat înpicioare până s-a aşezat ea. Nu mai fusese vreodată în bar, darparcă era de-a locului de când lumea, zâmbea şi privea sfidător înjur, fără să observe ceva anume, şi atunci i-a amintit cel mai multlui Pablo de mama lui în zilele ei bune.

N-au discutat mult, sosise Antonia, s-a oprit şi ea câteva clipela masa lor, Pablo era uimit că nu-şi aminteşte, era imposibil să-iuiţi chipul. Pe urmă au plecat şi a mai văzut-o pe străină dupăcâteva zile, dacă n-ar fi fost înălţimea ei, nici n-ar firemarcat-o, era complet schimbată, îşi răsese pletele şi aveaţeasta lucioasă ca a lui Sinead O'Connor în vremurile ei bune şiîmbrăcase un fel de salopetă neagră mulată, ca de ninja, Pablose-aştepta să se-nvârtă la bară, dar n-a făcut decât să priveascălung sala, apoi a dispărut. Era imposibil ca Antonia să nu şi-oamintească, în seara aceea ele două chiar au stat de vorbă. E sigurde asta, pentru că era furios că trebuie să zdrăngăne la chitară înloc să stea el de vorbă cu ea. Antonia s-o fi ramolit sau ascundeceva sau e invidia femeiască, pentru că în mod sigur, chiar şi rasăîn cap, era mult prea frumoasă şi Antonia sigur nu putea să suporteaşa ceva.