CEO-ul de la VTB Bank, una dintre cele mai mari bănci din Rusia, asigură că era dominaţiei dolarului se apropie de sfârşit şi că yuanul, moneda naţională a Chinei, avansează ca importanţă pe scena mondială. Beijingul poate grăbi acest lucru dacă lasă cursul mai liber.
„China înţelege că nu va deveni cea mai mare putere economică mondială dacă nu lasă cursul liber“, a spus Andrei Kostin. Banca sa este controlată de la Moscova. VTB este prima instituţie de credit rusească care a lansat transferuri de yuani în şi din China pentru a ocoli blocajele ridicate de SUA în sistemul internaţional de plăţi, pe care îl controlează, contra Rusiei după ce aceasta a atacat Ucraina. Pentru că nu mai are acces la dolari, Rusia a devenit dependentă financiar de yuan şi de băncile chinezeşti.
În acelaşi timp, Moscova şi China conduc o coaliţie de economii emergente care vor dedolarizarea economiei mondiale. Însă dolarul este încă un rege puternic. Rezistenţa la recesiune şi la dobânzi ridicate a economiei americane îl propulsează în sus. Iar acest lucru creează haos pe unele pieţe. Chiar şi pentru unele companii din China dolarul este o monedă de refugiu. Spre exemplu, după cum scrie site-ul specializat pe piaţa fructelor de mare seafoodsource.com, există exportatori chinezi care încearcă să se protejeze de un eventual plonjon al yuanului păstrându-şi o parte din venituri în dolari în conturi în străinătate.
Întreprinzătorii chinezi fac acest lucru deoarece sunt semne că guvernul lor vrea un yuan slab în condiţiile în care evită să-şi schimbe politicile şi să lanseze fonduri de stimulare pentru a schimba motorul de creştere economică, înlocuind investiţiile de stat cu consumul. Riscul devalorizării yuanului este real, se arată într-o opinie publicată de Financial Times. Acolo se trage şi un semnal de alarmă: „dacă se creează presiuni asupra monedei chineze, consecinţele economice şi politice vor fi vaste“. Autorul opiniei, George Magnus, este fost economist şef la UBS şi acum cercetător specializat pe China la Universitatea Oxford.
Speculaţiile recente cu privire la o devalorizare semnificativă a yuanului, al cărui curs de schimb este încă riguros controlat, par destul de fanteziste, având în vedere că China are un excedent comercial mare în producţie şi un excedent al balanţei de plăţi de aproximativ 2% din PIB. Şi probabil că indicatorul este subestimat, crede Magnus. Cu toate acestea, surplusul Japoniei este mai mare, iar acest lucru nu a împiedicat yenul să sufere o cădere rapidă. Moneda chinezească i-ar putea urma exemplul. Dolarul puternic este parţial motivul. În China, povestea principală constă în scăderea persistentă a ratelor dobânzilor către zero, în circumstanţele economice şi financiare interne şi a unei enigme politice. Trebuie remarcat faptul că nu apare nicio utilitate sau beneficiu dintr-o depreciere accidentală sau indusă a yuanului, care – dacă s-ar întâmpla aşa – ar avea consecinţe economice şi politice grave.
Din punctul de vedere intern, exporturile nu au nevoie de un astfel de ajutor având în vedere poziţia puternică a Chinei în comerţul exterior. De asemenea, ar fi greşit să se descurajeze în continuare importurile şi consumul atunci când sunt necesare schimbări semnificative în politicile de distribuţie şi venituri pentru a consolida cererea internă. Guvernul ar trebui să anunţe sprijin fiscal ţintit pentru consumul gospodăriilor, finanţat prin retragerea sprijinului de la companii şi entităţi de stat, neutralizând astfel una dintre cauzele pentru care capital părăseşte ţara, cel puţin temporar.
Dar aceasta ar implica o schimbare de politică, ceea ce guvernul probabil nu va face. Dacă un astfel de sprijin fiscal este limitat şi predomină relaxarea monetară, un yuan mai slab va agrava dezechilibrele financiare profund înrădăcinate ale Chinei şi tendinţa sa endemică de supraproducţie şi de a exporta.
Acest lucru ar exacerba, la rândul său, fricţiunile comerciale existente în sectoare noi, cum ar fi maşinile electrice şi echipamentele pentru tranziţie energetică, şi sectoare mai vechi, cum ar fi oţelul, metalele şi construcţiile navale.
O politică percepută ca fiind de depreciere a monedei ar provoca fără îndoială reacţii ostile din partea SUA – în special sub o nouă administraţie Donald Trump – şi a UE. Nici guvernul Chinei nu ar saluta efectele unui şoc de depreciere a monedei. Amintirile despre haosul financiar din 2015 în care o ajustare greşită a yuanului a produs o presiune valutară semnificativă şi un exod al capitalului sunt încă proaspete în memorie. Şi totuşi, un astfel de scenariu s-ar putea întâmpla.
Liderii Chinei intenţionează să relaxeze politica monetară, scăzând cerinţele pentru rezervele bancare şi dobânzile. Cu excepţia cazului în care inflaţia din China va creşte în mod sustenabil, ceea ce pare imposibil având în vedere dezechilibrele de durată dintre ofertă şi cerere, dobânzile nominale se îndreaptă, treptat, către zero.
Aceste circumstanţe ridică în privinţa Chinei o nouă aşa-numită „trilemă Mundell-Fleming“, numele venind de la cei doi economişti care susţineau că o ţară poate alege doar două dintre aceste opţiuni: un curs de schimb ancorat, o politică monetară independentă şi fluxuri de capital deschise. China a optat până acum pentru o ancorare flexibilă şi pentru independenţă monetară. În ultimele luni, guvernul a acţionat pentru a întări controlul valutar şi a cerut băncilor de stat să intervină pentru a sprijini yuanul. În săptămânile şi lunile următoare, sunt de aşteptat reduceri ale ratelor dobânzilor într-o economie care rămâne în pragul deflaţiei, odată cu diminuarea cererii de consum intern.
Condiţii financiare slabe, scăderi suplimentare ale preţurilor unor active, cum ar fi cele imobiliare, şi randamentele slabe ale investiţiilor ar exacerba probabil ieşirile de capital neînregistrate, în ciuda controalelor. În aceste condiţii, este probabil ca yuanul să se deprecieze. Însă mulţi alţi analişti cred că Beijingul se pregăteşte să deprecieze de-a dreptul moneda într-un nou episod de război economic. Poate că se pregăteşte chiar şi de un război în toată regula, ţinta fiind Taiwanul. Rezervele masive de aur constituite de banca centrală a Chinei şi diversificarea rezervelor sale valutare poate fi un indiciu în acest sens.
Dar şi rubla se depreciază. Pe pieţe se speculează că pentru a stopa prăbuşirea yenului, ajuns la minimul ultimilor 34 de ani, banca centrală a Japoniei a ars din rezerve aproape 60 de miliarde de dolari săptămâna trecută. Oficial, banca a avertizat recent că nu exclude intervenţii deoarece deprecierea monedei va afecta preţurile. Şi cum BCE va începe, cel mai probabil, să taie dobânzile de politică monetară mai devreme decât Fed şi o va face mai energic pe parcursul anului, este de aşteptat ca euro să se deprecieze şi el.
În teorie, o monedă mai slabă este bună pentru exportatori deoarece face produsele mai ieftine pe pieţele internaţionale. Însă scumpeşte importurile, ceea ce creează probleme mai mari în vremuri cu inflaţie, în care consumatorul este prudent. De asemenea, devin mai scumpe importurile de utilaje şi materii prime necesare producţiei, modernizării şi creşterii competitivităţii. În plus, deprecierea monedei naţionale face mai scump serviciul datoriilor în valută.
