Economia verde

Pagina verde. Sustenabil este să ai marfa cât mai aproape de magazin, să transporţi pe distanţe cât mai mici şi să te aprovizionezi de la producători locali. Să investeşti în reciclare şi ambalaje prietenoase cu mediul!

26.06.2024, 00:07 Autor: Mirabela Tiron

Trebuie să fim conştienţi de impactul asupra mediului  inclusiv prin produsele ce sunt livrate în piaţă Pe partea ce ţine de „E“- mediu se pot face investiţii în reciclare, în ambalaje eco-friendly şi un lanţ logistic de nearsourcing.

Companiile mari au făcut paşi importanţi pentru a se alinia la standardele de sustenabilitate (ESG), iar focusul  în strategia de sustenabilitate l-au reprezentat în mod deosebit investiţiile ce ţin de mediu, de la cele în reciclare, până la aprovizionarea de la furnizori locali pentru a reduce amprenta de carbon.

„Investim în zona de „E“,  de mediu, de cum avem grijă de planetă. Acolo facem o mulţime de lucruri, în special reciclare. Suntem unul dintre marii reciclatori de plastic rigid în acest moment, cu 13 unităţi în întreaga lume şi capacitate de reciclare în intervalul de 320.000 - 330.000 de tone“, a spus Hagspiel Karl, corporate strategy, sustainability & circular economy la ALPLA în cadrul ZF ESG Summit 2024.

Compania a investit aproximativ 50 de milioane de euro în fiecare  an în ultimii cinci ani. Mai mult, ALPLA are în plan să dubleze capacitatea în următorii doi ani şi va ajunge astfel la intervalul de 600.000 sau 700.000 de tone în ceea ce priveşte capacitatea de reciclare.

Şi Alexandra Şica, IR & sustainabilty manager la Teraplast, a spus că este foarte important să fim conştienţi de impactul asupra mediului, inclusiv prin produsele puse în piaţă.

„Venim  dintr-o zonă de producţie şi este foarte important să fim conştienţi de impactul nostru. Acest lucru înseamnă oameni şi procese care să ghideze compania în controlul fluxurilor, în politici de mediu, inclusiv în politica de dividende“.

Lanţul reciclării şi al valorificării deşeurilor nu funcţionează în România aşa cum ar trebui, ceea ce îi împinge pe cei care operează facilităţi de  reciclare să importe deşeuri din Europa, potrivit ei. „Noi importăm o foarte mare parte din deşeul PVC rigid pe care îl reciclăm. Îl aducem din vestul Europei mai ales, pentru că în România nu avem cantităţile necesare“, a spus Şica. Cantitatea de PVC rigid care ajunge la reciclare în România este încă foarte mică, nu pentru că nu avem legislaţie, ci pentru că undeva nu se închide cercul, există lacune.

Pe de altă parte, Christophe Weller, acţionar fondator şi CEO al COS, unul din cei mai importanţi furnizori de soluţii de amenajări şi mobilier din piaţa locală, spune că  pentru reducerea amprentei de carbon procurarea produselor la nivel local (nearsourcing) ar fi foarte importantă.

„Ne-ar plăcea să găsim partenerii potriviţi în România, deci ne uităm la parte­ne­riate cu fir­me locale care să furnizeze mobilier standard, scaune, birouri. Mocheta momentan vine cu camionul şi nu avem alte soluţii dar încercăm să ne asigurăm că aceste produse sunt eficiente în termeni de amprentă de carbon. El a mai precizat că vrea să îşi încurajeze partenerii, Steelcase sau Interface, să producă în România. „Ne concentrăm şi pe waste management. Ne uităm la packaging şi la gestionarea deşeurilor pentru a nu afecta mediul înconjurător. Lucrăm la a construi o cale prin care companiile să gestioneze deşeurile, când vor să schimbe mobilier sau mocheta“.

Sustenabil este să ai marfa cât mai aproape de magazin, să transporţi cât mai puţin.

Mario Creţu, director corporate şi mediu la Carrefour România, spune că au fost făcuţi paşi importanţi în acest sens şi că peste 80% din marca proprie Carrefour din România este făcută de furnizori locali.“

Sustenabilitatea poate să fie un avantaj competitiv pentru companii dar este nevoie de investiţii pe termen lung şi de o strategie

„Dacă vorbim despre ESG, vorbim despre investiţii. Toată lumea trebuie să facă investiţii, unele care nu se pot recupera într-un timp foarte scurt. Dar ei trebuie să fie competitivi, să facă business şi peste 5-10 ani“, a spus Costică Mişaca, ESG Director,  Sphera Franchise Group, operatorul lanţurilor de restaurante KFC, Pizza Hut şi Taco Bell în România.

Pe partea de ESG sunt multe  reglementări în piaţă, cea mai pregnantă fiind directiva nouă, de sustneaiblitate, care a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2024 şi care duce o serie de schimbări, potrivit Monicăi Movileanu, ESG Platform Leader şi lider al departamentului de consultanţă contabilă şi pieţe de capital (CMAAS), PwC Audit.

O campanie editorială Ziarul Financiar realizată cu susţinerea

Raiffeisen Bank