Eveniment

Tudorel Andrei, preşedintele Institutului Naţional de Statistică: Deficite în comerţul exterior cu produse agroalimentare

Tudorel Andrei, preşedintele INS

Tudorel Andrei, preşedintele INS

Autor: Tudorel Andrei

24.02.2021, 00:03 424

1. Statistica comerţului exterior cu produse, domeniu cheie în statistica oficială

Caracteristicile comerţului exterior cu mărfuri pentru orice ţară sunt deter­minate în mod direct de  activităţile de pro­ducţie din ţară şi de cererea internă a po­pulaţiei şi mediului de afaceri. Esen­ţiale pentru evaluarea comerţului ex­te­rior cu mărfuri al unei ţări sunt cunoaş­terea volumului producţiei na­ţionale, a volumului şi structurii expor­turilor şi im­porturilor, dimensiunea soldului schim­burilor de mărfuri, dar şi caracteristici privind dinamica acestor indicatori la nivelul unei perioade de timp.

Importanţa comerţului exterior al unei ţări este dată şi de frecvenţa da­te­lor statistice publicate de oficiile de sta­tistică din fiecare ţară. Astfel, lunar sunt publicate, prin comunicate de pre­să, date statistice privind volumul ex­porturilor, importurilor şi soldului co­mercial (excedent/deficit) la nivel total, dar şi în structură pe categorii de mărfuri defalcate în conformitate cu Clasificarea Standard de Comerţ Inter­naţional (CSCI, rev. 4). Datele statistice din comunicatele de presă lunare sunt com­pletate cu alte date statistice refe­ritoare la comerţul exterior cu mărfuri ce sunt publicate trimestrial şi anual.

Datele statistice privind comerţul exte­rior cu mărfuri sunt folosite in ana­liza activităţilor de comerţ exterior dintr-o ţară, în ansamblu, dar şi în raport cu una sau mai multe ţări. Prelucrarea da­te­lor specifice la nivelul unei perioade mai mari de timp oferă informaţii pen­tru ca­rac­te­riza­rea unor aspecte particu­lare pri­vind  ca­pacitatea unei eco­no­mii de a pro­du­ce anu­mi­te categorii de pro­duse pen­tru piaţa internă, res­pectiv externă, mă­sura în care ce­re­rea inter­nă pen­tru anu­mite pro­duse este aco­perită din pro­duc­ţia proprie, respectiv mă­sura în care apar ne­ce­sa­re impor­turi de mărfuri  dintr-o altă ţară, implicit în ca­zu­rile în care astfel de im­porturi sunt desti­na­te re­ex­portului că­tre alte ţări, etc. Pe baza cal­culului asu­pra balanţei comerciale sunt ur­mă­rite deopotrivă excedentul şi de­ficitul. Deficitul este analizat în mod special întrucât acest indicator devine im­por­tant pentru caracterizarea echi­li­bre­lor macro­economice dintr-o eco­no­mie.

În cele ce urmează vor fi evaluate anumite aspecte legate de comerţul exterior cu mărfuri al României cu  trei ţări UE aflate în proximitatea ţării noastre: Ungaria, Polonia şi Bulgaria. Datele statistice referitoare la activitatea de comerţ exterior cu mărfuri a României cu fiecare dintre cele trei ţări vor arăta deze­chilibre majore între exporturile şi im­por­turile de măr­furi din perioada ultimilor treizeci de ani. După ten­din­ţele de lungă durată descrise de seriile de date folosite rezultă că, problema majoră în comerţul exterior de mărfuri cu fie­care dintre cele trei ţări, dar în special cu Ungaria şi Polonia, nu este atât cea a existenţei acestor dezechilibre între ex­porturile şi impor­turile de mărfuri, cât mai ales ten­dinţa de accen­tuare a acestora în timp. La nivelul ulti­milor ani, Ungaria şi Polonia reprezintă, cel puţin la produsele agroalimentare, ţările în raport cu care ţara noastră acumulează printre cele mai mari deficite co­merciale.

La nivelul anului 2019, fără a ţine seama de eventualele reexporturi (expor­turi din ţara noastră la mărfuri provenite dintr-o ţară anume care au o ţară de origine) România a înregistrat deficite comerciale la produse agroa­limentare mai mari de 100 milioane în raport cu şase ţări (Germania, Ungaria, Polonia, Ţările de Jos, Belgia si Brazilia).

În urma raporturilor comerciale cu mărfuri agroalimentare cu Ungaria şi Polonia,  ţara noastră a acumulat un deficit de aproape 1,6 miliarde euro. Acest deficit foarte mare cu cele două ţări, poate fi ajustat, dar numai într-o mică măsură, dacă ţinem seama de faptul că o serie de mărfuri agroalimentare ce sunt importate din cele două ţări reprezintă reexporturi ale României.

 

2. Un sfert din deficitul acumulat din comerţul exterior cu mărfuri cu Ungaria şi Polonia este reprezentat de produsele agroalimentare

În treizeci de ani de comerţ exterior cu mărfuri cu trei ţări din regiune, Bulgaria, Ungaria şi Polonia, ţara noastră a înregistrat un deficit comercial de peste 52,5 miliarde euro. Mai mult de 31,7 miliarde euro reprezintă deficitul comercial rezultat din comerţul exterior cu produse cu Ungaria şi 22,6 miliarde din relaţiile comerciale cu Polonia. Dintre cele trei ţări din regiune, numai cu Bulgaria ţara noastră a înregistrat la nivelul întregii perioade un excedent de peste 1,8 miliarde euro. În această parte a lucrării nu vom realiza o analiză a structurii deficitului pe categorii de produse, ci vom aprofunda problema deficitului rezultat exclusiv din comerţul cu produse agroalimentare care face obiectul acestui studiu. 

Din totalul deficitului comercial de mărfuri cu Ungaria din perioada 1990 – 2019, de peste 31,7 miliarde euro, în jur de 28% a revenit deficitului comerţului exterior cu produse agroalimentare, ceea ce reprezintă un fapt cel puţin curios, dacă nu chiar şocant, având în vedere faptul că România este cel putin egală cu Ungaria şi Polonia în ceea ce priveşte producţia de produse agroalimentare. De data mai recentă, în anul 2019, România a înregistrat un deficit comercial în raport cu această ţară de peste 2,7 miliarde euro, din care peste 860 milioane euro din comerţul cu produse agroalimentare, ceea ce reprezintă mai mult de 30% din totalul deficitului cu mărfuri cu această ţară.

În relaţia comercială cu Polonia, ţara noastră a înregistrat un deficit comercial pe parcursul ultimilor treizeci de ani de peste 22,6 miliarde euro, din care 5,6 miliarde din comerţul cu produse agroalimentare, reprezentând un sfert din deficitul total înregistrat cu această ţară din activitatea de comerţ exterior total  cu mărfuri. În anul 2019, deficitul total a fost de peste 2,7 miliarde, din care peste 720 milioane din comerţul cu produse agroalimentare, acesta reprezentând peste un sfert din deficitul comercial total din acel an.

 

3. Alte detalii privind deficitele în comerţul exterior cu mărfuri cu Ungaria şi Polonia în perioada 1990 – 2019

Extinderea concurenţei pe piaţa internă şi eliminarea restricţiilor vamale pentru mărfurile realizate în ţările membre UE şi armonizarea cadrului legal din ţară cu cel al piaţei unice au dus, după anul 2007, la creşterea volumului şi diversificarea importurilor de produse pentru desfăşurarea proceselor de producţie a agenţilor economici cu capital românesc, străin sau mixt sau pentru satisfacerea cererii interne a populaţiei, în condiţiile în care capacităţi de producţie interne importante nu au rezistat concurenţei în primii ani ai economiei de piaţă din cele mai diverse motive. În plus, în mod firesc, ca urmare a creşterii veniturilor populaţiei, s-a schimbat structura cererii interne a populaţiei, prin creşterea cererii pentru produse de calitate superioară, iar aceasta nu a putut fi satisfăcută în totalitate din producţia internă, chiar şi în condiţiile în care se presupune că aceasta ar fi crescut. În aceste condiţii, aşa cum rezultă şi din graficele din figura 1, au crescut aproape continuu  deficitele comerciale din schimburile externe de produse cu Polonia şi Ungaria.

In raporturile comerciale cu Bulgaria s-a menţinut un oarecare echilibru între exporturile şi importurile de mărfuri, chiar dacă, în anumiţi ani din perioada de postaderare s-au înregistrat deficite, acestea fiind însă în limite rezonabile. 

În primul rând, este de subliniat faptul că deficitele comerciale acumulate de România în raport cu Ungaria şi Polonia au crescut substanţial după anul 2007. Astfel, dacă până în anul 2006, deficitul comercial mediu anual estimat la 128 milioane euro în raporturile comerciale cu Ungaria şi în jur de 177 milioane euro în cazul Poloniei, acestea au crescut foarte mult în perioada 2007 – 2019. În aceste condiţii, la nivelul acestei perioade, deficitele au sporit la o medie anuală de aproape 2,3 miliarde euro în comerţul exterior cu Ungaria şi la peste 1,5 miliarde euro cu Polonia.

În al doilea rând, trebuie remarcat că în cazul schimburilor comerciale cu Ungaria, creşterea deficitului după aderare a fost unul brusc, în timp ce în relaţiile comerciale cu Polonia deficitul a crescut în ritm continuu de la un an la altul. Pe fondul acestor evoluţii, România a înregistrat deficite comerciale mari, dar relativ egale cu fiecare dintre cele două ţări în anul 2019

În al treilea rând, trebuie relevat că în perioada de postcriză 2008, care s-a întins în acest caz, pe parcursul a cinci ani, pe fondul încetinirii ratelor de creştere a importurilor, s-a reuşit o reducere a deficitelor comerciale în raporturile comerciale cu Ungaria şi Polonia. Dar, după cum vom constata, aceasta este numai o ameliorare conjuncturală a deficitelor comerciale cu fiecare dintre cele două ţări.

În al patrulea rând, se distinge faptul că începând cu anul 2014, deficitele anuale înregistrate cu fiecare dintre cele două ţări s-au înscris pe o traiectorie negativă. Astfel, în anul 2019, deficitul comercial al României rezultat din relaţia comercială cu Ungaria a crescut cu aproape 50% faţă de valoarea deficitului  înregistrata în anul 2014. Deficitul din relaţia comercială cu mărfuri cu Polonia din anul 2019, de 2,7 miliarde euro, s-a dublat faţă de cel consemnat în anul 2014. Deficitele înregistrate în anul 2019 rezultate din raporturile comerciale cu Polonia şi Ungaria au fost cu mult peste deficitul mediu anual calculat pentru întreaga perioadă 2007 – 2019. Astfel, în cadrul schimburilor comerciale cu Ungaria, deficitul anului 2019 este cu peste 40% mai mare decât media acestei perioade şi cu peste 80% mai mare în cazul Poloniei.

 

4. Evoluţii pozitive după aderare la producţiile de cereale

Pentru evaluarea rezultatelor acumulate din comerţul exterior cu produse agroalimentare, vom porni de la menţiunea că primii zece ani ai perioadei de tranziţie sunt caracterizaţi în principal prin refacerea proprietăţii asupra terenurilor agricole ce au fost cooperativizate în perioada 1949 – 1962. Prin restituirea terenurilor agricole s-a revenit în mare măsură la structura suprafeţei terenurilor agricole din perioada interbelică, iar „celelalte bunuri care făceau parte din patrimoniul fostelor CAP au fost fie împărţite după criterii discutabile (animale în special), fie vândute sau demolate (clădirile)“1. Începând cu anul 2000, prin sprijinul masiv acordat agriculturii prin intermediul fondurile europene de preaderare şi al celor de aderare, s-a urmărit adaptarea exploataţiilor agricole la noile condiţii ce caracterizează piaţa unică europeană. Prin Politica Agricolă Comună se urmăreşte „concilierea a două obiective: modernizarea agriculturii, pentru creşterea producţiilor şi randamentelor, pentru a stimula dezvoltarea industriilor alimentare puternice şi competitive industriei alimentare şi asigurarea continuităţii agriculturii familiale.“

Rezultate imediate ale suportului financiar european s-au concretizat, în principal, prin creşterea substanţială a producţiilor agricole vegetale, în special la cereale si seminte. Pe parcursul ultimilor douăzeci de ani s-a redus contribuţia agriculturii la formarea PIB (un lucru firesc dacă avem în vedere că în majoritatea ţărilor din Uniunea Europeană ponderea acestui sector la realizarea produsului intern brut este una mica) şi a continuat diminuarea ponderii populaţiei ocupate în agricultură în totalul populaţie ocupate. Cu toate acestea, ponderea acestei populaţii este cu mult mai mare decât cea înregistrată in oricare alta ţară a Uniunii Europene (în anul 2019, ponderea populaţiei agricole în total populaţie ocupată  a fost 19,1% în România, 9% în Polonia, în Ungaria ponderea a fost chiar mult mai mică, 4,7%). Cu toate că agricultura a înregistrat o serie de rezultate pozitive în folosirea suprafeţelor agricole, materializate în principal prin ameliorarea producţiilor agricole, în special la porumb, grâu şi seminţe, România a înregistrat deficite importante la comerţul cu produse agroalimentare.  

 

5. Deficitele în comerţul cu produse agroalimentare cu Bulgaria, Ungaria şi Polonia pe parcursul perioadei 1990 – 2019

În cele ce urmează, vom prezenta unele caracteristici privind comerţul cu produse agroalimentare al României cu cele trei ţări din regiune, respectiv Bulgaria, Ungaria şi Polonia. În timp ce în ţările menţionate, cu care ne comparăm, pe parcursul perioadei s-au înregistrat excedente în comerţul cu produse agroalimentare, România, cu excepţia a numai doi ani din această perioadă, a marcat în fiecare an deficite.

Datele statistice cu privire la exporturile şi importurile de produse ale României cu fiecare din cele trei ţări, arată că ţara noastră a acumulat, fara exceptie, deficite comerciale în comerţul cu produse agroalimentare. Dintre cele trei ţări, deficitul cel mai consistent la nivelul întregii perioade 1990 – 2019 este consemnat în relaţia comercială cu Ungaria, acesta fiind de peste 9,1 miliarde euro (57,2% din deficitul acumulat din relaţia comercială cu cele trei ţări la nivelul perioadei). În relaţia comercială cu Polonia, s-a înregistrat un deficit la grupa de produse agroalimentare de peste 5,6 miliarde euro (35,3%). Deficitul acumulat din comerţul exterior cu produse agroalimentare cu Bulgaria a reprezentat circa 1,2 miliarde euro (7.5%).

Aderarea în 2007 la Uniunea Europeană a însemnat şi o redefinire a condiţiilor în care s-au realizat schimburile comerciale cu ţările membre. Trei aspecte esenţiale trebuie menţionate în acest sens: (a) eliminarea tarifelor vamale între statele membre; (b) armonizarea reglementărilor la nivelul pieţei unice, (c)reducerea costurilor de transport al produselor realizate la nivelul ţărilor membre, de la punctul de producţie la cel de desfacere.  În aceste condiţii au crescut semnificativ exporturile României în ţările membre ale Uniunii Europene şi reducerea acestora cu alte pieţe fost tradiţionale. În egală măsură, după aderarea României, cele trei avantaje, deşi adăugate şi celorlalte ţări membre în relaţia comercială cu ţara noastră,  s-au repercutat, din pacate, doar in ceea ce priveste importul în perioada imediată ce a urmat anului 2007, nu şi în sfera exportului.

În aceste condiţii, aderarea României la Uniunea Europeană a avut un impact major asupra exporturilor, importurilor şi deficitului comercial rezultat din comerţul exterior cu mărfuri, atât la nivelul economiei, cât şi în cazul particular al produselor agroalimentare. Anii premergători aderării, dar mai ales începând cu 2007, a marcat o creştere a volumului importurilor şi exporturilor României cu fiecare dintre cele trei ţări, dar preponderent a importurilor. După cum arată datele statistice, importurile ţării noastre au fost mai mari decât exporturile, exclusiv în raport cu Ungaria şi Polonia. Astfel, dacă pentru perioada 1990 – 2006, deficitul comercial cumulat din schimburile comerciale de mărfuri cu Ungaria s-a ridicat la 2,17 miliarde euro, după 2007, ca urmare a reorientarii geopolitice a relaţiilor noastre comerciale, cu preponderenţă spre statele membre ale Uniunea Europeană, în chiar primul an de la aderare, România a înregistrat un deficit comercial de aproape 1,9 miliarde euro, ceea ce reprezintă mai mult de 87% din deficitul acumulat pe parcursul întregii perioade 1990 - 2006. În raport cu Polonia, începând cu anul 2007, au crescut atât exporturile dar mai ales importurile de produse agroalimentare. Pe fondul creşterii importurilor României din Polonia, într-o măsură mult mai mare decât al exporturilor către această ţară, într-o perioadă foarte scurtă, după aderare, au sporit considerabil deficitele comerciale din comerţul cu produse agroalimentare, şi, din păcate, nu numai pentru această categorie de produse. Dacă pănă în anul 2007, din relaţia comercială cu produse agroalimentare cu această ţară s-a acumulat o datorie de 3 miliarde euro, acelaşi deficit s-a acumulat, după aderare, într-o perioadă foarte scurtă, de numai trei ani.

Potrivit datelor din tabelul 1, deficitele medii anuale înregistrate de România din comerţul exterior cu produse agroalimentare în perioada 2007 – 2019 au sporit foarte mult în raport cu valorile înregistrate în perioada 1990 – 2006: acestea au crescut de peste şapte ori, în cadrul schimburilor comerciale cu produse agroalimentare cu Ungaria, de peste douăsprezece ori în cazul Poloniei şi de peste douăzeci şi cinci ori în cazul Bulgariei. Aceste evoluţii s-au înregistrat urmare a unei dinamici explozive a  importurilor de produse agroalimentare ale României din ţările susmenţionate, cu mult peste cea a exporturile ţării noastre în aceste ţări. Dinamica importurilor din perioada de după aderarea la UE,  este, în bună parte, explicată prin creşterea moderată a producţiei naţionale şi prin cererea internă a populaţiei care nu a putut fi satisfăcută prin producţia proprie. Mai mult, aşa cum vom arăta în cele ce urmează, aceasta se datorează şi structurii producţiei interne de produse agroalimentare, iar din acest motiv România a avut şi are un număr redus de categorii de produse la care a înregistrat un excedent pe parcursul unor perioade mai mari de timp. Din păcate, aşa cum arată datele statistice, chiar şi în cazul acestor ţări, produsele la care s-au înregistrat excedente fac parte  din categoria materiilor prime agricole de origine vegetală şi animală, produse cu o valoare adăugată mică, care au un grad de prelucrare redus la nivelul agenţilor economici din ţară. Un alt aspect interesant ce trebuie semnalat se referă la faptul că deficitele acumulate de România în relaţiile de comerţ exterior cu Ungaria şi Polonia sunt concentrate în jurul unui număr redus de categorii de produse, majoritatea dintre acestea fiind produse agroalimentare cu un anumit grad de prelucrare, nefiind din categoria materiilor prime.

La treizeci de ani de la începuturile economiei de piaţă în România, problema majoră, cel puţin în relaţia comercială cu mărfuri cu Ungaria şi Polonia, nu se referă la deficitul total acumulat, ci, mai ales la creşterea an de an a dimensiunii acestuia.

Într-o economie deschisă, bazată pe cerere şi ofertă, deficitele comerciale acumulate de o ţară pot fi  un rezultat al creşterii cererii interne a populaţiei şi agenţilor economici nesatisfăcută din producţia proprie, şi/sau, în egală măsură,  a modificarilor de structură, nefavorabile intensificării relaţiilor comerciale externe (exporturi/ importuri). Într-o bună măsură, structura exporturilor pe categorii de produse agroalimentare este o reprezentare fidelă a structurii producţiei proprii şi a disponibilităţii industriei agroalimentare pentru prelucrarea materiilor prime obţinute în producţia agricolă vegetală şi în zootehnie. În acest sens, reamintim, cu titlul de exemple, ca în relaţia comercială cu Ungaria şi Polonia, importăm cantităţi mari de mărfuri din categoria celor care sunt prelucrate şi exportăm produse agricole din categoria materiilor prime cu valoarea de piaţă redusă.

Pe fondul unei capacităţi reduse de prelucrare a materiilor prime obţinute atât în domeniul producţiei vegetale şi animale, România a importat tot mai mult, an de an, produse agroalimentare, în special din ţările membre. Ungaria şi Polonia figurează printre ţările cele mai importante în ceea ce priveşte ponderea volumului importurilor noastre de aceste produse. Astfel, s-a înrăutăţit continuu balanţa comercială cu produse agroalimentare cu fiecare dintre cele trei ţări. Mai mult, chiar dacă dezechilibrul dintre exportul şi importul cu Bulgaria nu este unul constant, totuşi, cu începere din anul 2015, România a înregistrat în fiecare an deficit. In plus, nu numai pe total, dar şi în cazul comerţului exterior cu produse agroalimentare, aderarea la Uniunea Europeană, în pofida aşteptărilor, a generat un impact puternic în ceea ce priveste deficitul comercial cu Bulgaria, Ungaria şi Polonia. Înca de la începutul aderării la UE, din anul 2007, deficitul comercial cu produse agroalimentare a crescut faţă de anul 2006 de peste 3,7 ori în relaţia cu Ungaria şi de aproape 1,6 ori în schimburile comerciale cu produse agroalimentare cu Polonia. Dacă în perioada 1990 – 2006, deficitul mediu anual pentru aceste categorii de produse a fost în relaţia comercială cu Ungaria de 84 milioane euro, iar cu Polonia de peste 31 milioane euro, după aderare, cele două deficite medii anuale au crescut foarte mult. Astfel, în raport cu Ungaria, deficitul mediu anual a crescut la aproape 600 milioane euro, iar în raport cu Polonia la aproape 400 milioane euro. Trebuie remarcat, totodată, că în relaţia comercială cu Polonia creşterea anuală a deficitului, cel puţin începând cu anul 2011, este una continuă, ritmurile de creştere anuală fiind cuprinse între 4% şi 25%. În schimburile comerciale cu produse agroalimentare cu Ungaria, evoluţia deficitului anual din perioada 2007 – 2019 este caracterizat prin  variaţii mari de la un an la altul. Pe fondul acestor evoluţii, în anul 2019, s-au înregistrat cele mai mari deficite comerciale în raport cu cele două ţări, acestea fiind de peste 860 milioane euro în raport cu Ungaria şi de peste 720 milioane euro în raport cu Polonia.

 

6. În loc de concluzii

Din păcate, rezultatele ce au fost prezentate mai sus ne arată că problema deficitului din comerţul exterior cu produse agroalimentare nu este una de conjunctură, ci este o problemă structurală. An de an, România a acumulat deficite cronice din comerţul exterior cu produse agroalimentare. Singurele excepţii de la această regulă au fost la nivelul anilor 2013 şi 2014, când ţara noastră a înregistrat excedente. Din păcate, în relaţia comercială cu Polonia şi Ungaria, nici în aceşti ani nu s-au înregistrat excedente.

Cel mai bun argument al faptului că situaţia actuală din comerţul exterior cu produse agroalimentare are cauze structurale este reprezentat de alura graficelor ce sunt prezentate în figura 3 care ne arată că deficitele comerciale anuale cu Ungaria şi Polonia înregistrate încă de la începutul tranziţiei se înscriu, în cazul fiecărei ţări, pe un trend ascendent al dezechilibrului balanţei comerciale cu aceste ţări.

În cele ce urmează, folosind datele statistice disponibile în publicaţiile statistice din România şi din cele trei ţări, precum şi din site-ul Eurostat şi ale altor organizaţii internaţionale pentru caracterizarea unor aspecte importante ale agriculturii din România şi din cele trei ţări vor fi aduse argumente privind cauzele structurale care au dus la perpetuarea dezechilibrelor dintre exporturile şi importurile de mărfuri agroalimentare ale ţării noastre cu fiecare dintre aceste ţări, şi nu numai. 

Începem prin a sublinia că, dintre cele patru ţări, România înregistrază cea mai mare discrepanţă între ponderea populaţiei ocupate în agricultură şi ponderea agriculturii la crearea Produsului Intern Brut. Astfel, în cazul României, în anul 2019 ponderea populaţiei ocupate în agricultură a fost mai mare de 19%, iar ponderea agriculturii în PIB a fost de numai 4,1%. Se obţine astfel o diferenţă între cele două ponderi ce este egală cu 14,9 pp. În schimb, în cazul Ungariei situaţia este diamentral opusă celei din ţara noastră. În cazul acestei ţări, ponderea populaţiei ocupate în agricultură în acelaşi an a fost egală cu 4,7%, aceasta fiind foarte apropiată de ponderea agriculturii în PIB, ce a fost egală cu 3,4%. Se obţine astfel o diferenţă mică de numai 1,26 pp. Polonia a avut o pondere a populaţiei ocupate în agricultură egală cu aproape 9%, pe când valoarea celui de al doilea indicator, repectiv ponderea agriculturii la formarea PIB a fost 2,3%, obţinându-se, în cazul acestei ţări, o diferenţă între cele două ponderi de 6,7 pp, cu mult mai mică decât în cazul ţării noastre. În Bulgaria se constată o diferenţă de 3,3 pp, în condiţiile în care ponderea populaţiei ocupate în acest sector a fost de 6,5%, iar ponderea acestui sector în PIB a fost de 3,2%. De unde oare provine această diferenţă netă între România şi cele trei ţări, în ceea ce priveşte ponderea populaţiei ocupate în agricultură în total populaţie ocupată faţă de ponderea agriculturii la formarea PIB? Cauzele pot fi dintre cele mai diverse, dar urmărind datele prezentate în Anuarul statistic al României ediţia 20193 observăm că, din totalul populaţiei ocupate în agricultură de aproape 2 mil., circa 35% sunt lucrătorii familiali neremuneraţi (contribuţia acestei categorii la dezvoltarea pieţei produselor agroalimentare este una nesemnificativă), iar 54,5% sunt lucrătorii pe cont propriu (categorie cu o contribuţie directă mică la funcţionarea pieţei agroalimentare).

În concluzie, putem spune că o bună parte din populaţia ocupată în agricultura ţării noastre ce este  estimată în statistica oficială, desfăşoară activităţi care asigură preponderent numai autoconsumul, fără a contribui la creşterea pieţei naţionale a produselor agroalimentare. 

În condiţiile aplicării noilor reglementări din statistica socială  preconizate de Comise, Eurostat, începând din acest an, privind revizuiri ale conţinutului metodologic al  populaţiei ocupate, acest indicator va suferi modificări notabile în cazul ţării noastre. Astfel, populaţia ocupată urmează a fi ajustată într-o măsură, posibil seminificativă, prin relocarea unor părţi importante din cele două categorii incluse în populaţia ocupată în agricultură, altor categorii ale populaţiei către alte categorii ale populaţiei, precum populaţia inactivă, şomeri etc. Indiferent de categoria în care vor fi relocate persoanele incluse în categoriile lucrători familiali neremuneraţi şi lucrători pe cont propriu acestea vor desfăşura activităţi agricole pe mai mult de 28% din suprafaţa agricolă utilizată a ţării şi nu vor aduce beneficii economice substanţiale în afara satisfacerii nevoilor proprii, deci a producţiei pentru autoconsum. În conformitate cu statisticile europene, ţara noastră are ponderea cea mai mare a exploataţiilor agricole  care realizează producţie în cea mai mare parte pentru autoconsum şi nu pentru a fi oferită pieţei de produse agricole pentru a satisface cererea internă a populaţiei şi a industriei agroalimentare sau pentru export.

Pe parcursul primilor zece ani ai tranziţiei, potrivit politicilor aplicate s-a refăcut proprietatea asupra terenurilor agricole, proprietate ce a fost afectată radical în perioada economiei planificate. Dacă, cel puţin la nivelul perioadei actuale, agricultura în ţările cu producţii agricole importante s-a dezvoltat în jurul fermelor de dimensiuni medii, în schimb, în România cele mai multe exploataţii agricole sunt incluse în categoria celor de mici dimensiuni, cu o suprafaţă agricolă de până la cinci ha. În anul 2016 România deţinea o treime din numărul total de exploataţii agricole la nivel european, şi nu întâmplător, ponderea exploataţiilor ce realizau mai mult de jumătate din producţie pentru autoconsum a fost egală cu 70% din numărul total de exploataţii din ţară. Experienţa unor ţări europene ne arată că problema reducerii ponderii explotaţiilor de dimensiuni mici în numărul total de exploataţii este una care necesită timp şi măsuri sustenabile. Un exemplu în acest sens este cel al Franţei, ţară ce avea în anul 1960 mai mult de cinci milioane exploataţii agricole, iar numărul acestora s-a redus la numai şase sute de mii în decurs de aproape şaizeci de ani. 

Dacă în primii zece ani s-a refăcut proprietatea terenurilor agricole, de dimensiuni mici sau mari, tot în această perioadă a tranziţiei s-au distrus infrastructura de irigaţii, capacităţi importante de producţiei din domeniul zootehnic şi din cel al industriei agroalimentare. Atitudinea privind dezvoltarea sistemului de irigaţii în perioada economiei socialiste la nivelul României a fost diferită dacă ne raportăm la ce s-a întâmplat în Ungaria şi Polonia, tot aşa cum s-a întâmplat cu consevarea sau dezvoltarea acestuia în perioada de tranziţie. În România, în perioada economiei socialiste, s-a investit mult în echiparea suprafeţelor agricole cu sisteme de irigaţii, dar această infrastructură a fost dezafectată în cea mai mare parte  pe parcursul perioadei de tranziţie. Astfel, dacă în anul 1989, cel puţin în evidenţele statistice era înregistrată o suprafaţă amenajată pentru irigat de peste 3 milioane ha4 şi o suprafaţă irigabilă de 1,26 milioane ha5, aceasta reducăndu-se la numai 136 mii ha în 2018. Potrivit Strategiei naţionale de reabilitare şi extindere a infrastructurii de irigaţii din România „În prezent, România dispune de o suprafaţă amenajată pentru irigat de cca 3.1 milioane ha, dar care nu este în totalitate viabilă din punct de vedere economic, suprafaţa efectiv irigată variind mult de la an la an în funcţie de precipitaţii şi de starea tehnică a amenajărilor de irigaţii. La nivelul anului 2016 amenajările de irigaţii erau într-un stadiu avansat de degradare şi pe 75% din suprafaţa acestor amenajări, irigaţiile nu erau funcţionale, iar cele funcţionale erau  ineficiente din punct de vedere al consumului de apă şi energie şi costisitoare pentru fermieri“6.

În schimb, în Polonia şi Ungaria, cu un regim climatic mai favorabil decât cel din ţara noastră, în perioada economiei de comandă investiţiile în aceste echipamente au fost de dimensiuni mult mai mici decât cele din ţara noastră, acestea fiind totuşi conservate pe parcursul perioadei de tranziţiei: Ungaria avea în 1990 în jur de 200 mii ha echipate cu instalaţii de irigat, iar acestea au crescut la 230 ha în 2018; în Polonia, în anul 1990 au fost înregistrate în jur de 300 mii ha de teren agricol echipat cu instalaţii, dar care s-a redus într-o proporţie mică pe parcursul perioadei de tranziţie, ajungând în 2018 la 271 mii ha7.

Un alt astect important ce trebuie subliniat are în vedere productivitatea muncii redusă în agricultura ţării noastre. Din păcate, productivitatea muncii în agricultură, calculată ca raport între valoarea adăugată brută a agriculturii şi populaţia ocupată în agricultură, este cu mult mai mică în România în raport cu valorile similare ale acestui indicator în cazul Ungariei şi Poloniei.  Productivitatea muncii în agricultura ţarii noastre în 2019, estimată la 4793 euro/persoană, este cu 70% mai mică decât cea din Ungaria şi cu aproape 40% mai mică dacă ne comparăm cu Polonia. În schimb, dacă ne comparăm cu Bulgaria productivitatea muncii din acest sector de activitate este mai mare cu 40% în ţara noastră8.

În România se înregistrază cel mai mare dezechilibru între productivitatea muncii în industrie şi productivitatea muncii în agricultură. Raportul dintre productivitatea calculată în industrie şi agricultură în cazul ţării noastre este favorabil industriei mai mare de 5,3 ori decât cea din agricultură, ceea ce arată că între cele două sectoare există diferenţe nete neregăsite la aceiaşi magnitudine în alte ţări UE, implicit în Polonia, Ungaria şi chiar Bulgaria (1,1 în cazul Ungariei, 3,5 al Poloniei şi 4,6 al Bulgariei).  

Cum am menţionat anterior, comparativ cu Ungaria şi Polonia, ţara noastră are cel mai mare dezechilibru între valoarea producţiei vegetale şi zootehnice. Mai mult, la noi se constată un volum redus al serviciilor agricole în domeniul producţiei agricole. În România ponderea producţiei vegetale în producţia agricolă a fost în 2018 egală cu 28,6%, a celei zootehnice 69,6% şi a serviciilor 1,8%. În Ungaria ponderea producţiei vegetale a fost de 56,2%, a celei zootehice de 37,9%, iar cea a serviciilor 5,9%. În cazul Poloniei s-au înregistrat un echilibru între producţia vegetală (51,4%) şi producţia zootehnică (46,5%).

Chiar dacă, înregistrăm deficite comerciale la majoritatea categoriilor de produse agroalimentare, totuşi există şi anumite categorii la care, odată cu aderarea la Uniunea Europeană s-a trecut de la deficite, unele chiar cronice, la excedente care sunt sustenabile pe perioade lungi de timp. Două categorii pot fi remarcate în acest sens: „Cereale“ (cod 10) şi „Tutun şi înlocuitori de tutun“ (cod 24). Nu întâmplător, urmare a refacerii proprietăţii asupra terenurilor agricole, odată cu aderarea României, prin folosirea fondurilor UE de aderare s-au redresat într-o perioadă scurtă de timp producţiile agricole vegetale, în special producţia de cereale. Astfel, dacă înainte de aderare, România înregistra deficite importante la  comerţul exterior cu cereale, începând cu 2007 la această categorie de produse s-au înregistrat în fiecare an excedente substanţiale. Această categorie de produse reprezintă una dintre cele cinci categorii de produse, specificate în articolele mele anterioare, care au asigurat în ultimii cinsprezece ani reducerea întrucâtva  a dezechilibrelor/ deficitelor în balanţa comercială cu aceste ţări. În cazul categoriei de produse „Tutun şi înlocuitori de tutun“, categorie la care România a înregistrat deficite mari pe parcursul perioadei 1990 - 2006, după aderarea la UE, în fiecare an, exporturile au fost cu mult mai mari decât importurile, contribuind astfel din plin la reducerea deficitului balanţei comerciale cu produse agroalimentare. 

NA: Conţinutul acestui articol reprezintă punctul de vedere al autorului şi nu al instituţiei din care face parte

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO