ZF 24

Aproape o treime dintre primăriile din România au aplicat la Programul de iluminat public ecologic

Aproape o treime dintre primăriile din România au...

Autor: Otilia Serescu

14.08.2020, 11:15 92

Aproape o treime dintre primăriile din România au aplicat la Programul de iluminat public ecologic. Sunt alocaţi până la un milion de lei pentru acest program, pentru fiecare unitate administrativ-teritorială, anunţă, vineri, Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP).

„În urmă cu peste două săptămâni, Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor a dat startul înscrierii primăriilor din România în programul destinat iluminatului public ecologic în oraşele şi comunele din ţara noastră. Astfel, din data de 24 iulie 2020 (data începerii înscrierilor) şi până astăzi, peste 800 de UAT-uri au depus proiecte pentru obţinerea finanţării nerambursabile de 90%, asigurată prin Administraţia Fondului pentru Mediu. Înscrierile continuă şi în următoarea perioadă, respectiv până la data de 22 septembrie”, conform sursei citate.

Programul este multianual, iar bugetul stabilit pentru anul în curs este de 384 milioane de lei.

Prin intermediul acestuia localităţile vor putea înlocui corpurile de iluminat public care au consum ridicat de energie electrică cu corpuri de iluminat cu LED.

Totodată, administraţiile locale vor putea achiziţiona şi sisteme de dimming/telegestiune care permit reglarea fluxului luminos.

„De când am dat startul înscrierilor a fost o adevărată avalanşă de dosare depuse de oraşele din ţară pentru trecerea de la iluminatul clasic, poluator, la cel ecologic. Succesul acestui program, în premieră în lista AFM, depăşeşte aşteptările noastre iniţiale. Tocmai de aceea ne gândim foarte serios să suplimentăm suma alocată programului, mai ales că ne permitem să facem asta: anul acesta, AFM are cel mai mare buget din istoria sa - 2,8 miliarde de lei. Vrem ca toate primăriile care au un proiect viabil să primească, prin AFM, 90% din costul acestor investiţii. Suplimentarea bugetului programului va avea nespus de multe rezultate pentru întreaga ţară: fiecare proiect finanţat va duce la scăderea cu până la 40% a consumului de energie electrică din oraşul care obţine finanţarea. Or, asta înseamnă costuri mai mici pentru localităţi, mai puţine emisii de gaze cu efect de seră şi, indirect, scăderea facturii naţionale la electricitate. Invit şi restul primăriilor să depună proiecte pentru a porni investiţii masive în iluminatul public ecologic, în cât mai multe oraşe din ţară. Cât priveşte suplimentarea bugetului acestui program, această decizie va fi luată imediat după închiderea perioadei de înscriere şi în funcţie de numărul de proiecte depuse până în 22 septembrie”, a declarat ministrul Mediului, Costel Alexe.

Localităţile care au maximum 4.000 de locuitori pot primi până la 500.000 de lei pentru un astfel de proiect, în timp ce UAT-urile care au peste 4.000 de locuitori pot accesa, prin AFM, suma de 1.000.000 de lei.

Echipa Administraţiei Fondului pentru Mediu a început deja evaluarea dosarelor depuse şi, în următoarele săptămâni, va publica prima listă a localităţilor admise în program.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO