ZF Deschiderea de astăzi

ZF Deschiderea de astăzi la Bursă. Surpriză. Cel mai mare broker de la BVB vede corecţie în perioada următoare după maximele istorice. Costin Brumă, Swiss Capital: Creşterile de preţuri trebuie să fie justificate şi de analiza fundamentală a investiţiei

13.06.2024, 00:07 Autor: Eduard Ivanovici

Sectorul bancar continuă să livreze rezultate financiare solide ♦ Prin contrast, în industria energetică, Hidroelectrica a venit cu o corecţie a bugetului ♦ „Poate că pe timpul verii vom vedea o stagnare a acţiunilor de pe piaţa principală“.

Acţiunile listate la Bursa de Valori Bucureşti, care au atins recent maxime istorice prin prisma evoluţiei indicelui principal BET, susţinute de dinamica OMV Petrom şi Banca Transilvania, ambele la valori record, ar putea avea un episod de corecţie spre toamnă pe fondul apropierii alegerilor prezidenţiale şi parlamentare.

„Poate că pe timpul verii vom vedea o stagnare a acţiunilor de pe piaţa principală, urmând ca în toamnă, odată cu alegerile prezidenţiale şi parlamentare, să vedem iarăşi o activitate mai mare. Să nu uităm că se vorbeşte continuu de o schimbare a taxării în 2025 şi acest lucru poate avea un efect negativ asupra pieţei“, atrage atenţia cea mai mare casă de brokeraj de la BVB. Costin Brumă, broker la Swiss Capital – companie cu tranzacţii intermediate în valoare de 3,5 miliarde de lei în primele cinci luni din an –, spune că, de altfel, corecţia se află deja pe buzele participanţilor la piaţă, întrucât recentele evoluţii trebuie să fie susţinute, la rândul lor, de fundamente, precum indicatori PER (raport capi­talizare/profit net), perspective şi rezultate financiare.

„Bineînţeles, trebuie să vină şi o corecţie pentru că aceste creşteri de preţuri trebuie să fie justificate şi de analiza fundamentală a investiţiei. Dacă ne uităm la rezultate, deocamdată, sectorul bancar pare să stea bine. În sectorul energetic, am văzut la Hidroelectrica o corecţie a bugetului cu 30%, un dividend redus la 9 lei. Lucrurile acestea ar trebui să se reflecte şi în preţul acţiunilor“, consideră brokerul.

Reprezentantul Swiss Capital a fost prezent la ediţia de miercuri 12 iunie a ZF Deschiderea de Astăzi. Emisiunea poate fi urmărită de luni până vineri, de la 09:30, pe zf.ro şi paginile de YouTube şi Facebook ale Ziarului Financiar. Podcastul este transmis pe Spotify.

De obicei, perioada verii implică o activitate mai slabă la BVB. Totuşi, în săptămânile următoare vor continua să intre în conturile investitorilor dividendele distribuite de companii din profitul pe 2023, cu potenţial impact asupra cotaţiilor.

„Nu este vorba doar de taxele şi impozitele de capital sau pentru dividende, ci vorbim şi de creşterea TVA sau a  impozitelor pe venituri. Lucrurile acestea se vor reflecta în profiturile companiilor şi în preţul acţiunilor“, afirmă Costin Brumă.

Pe 6 iunie, zi care a marcat cel mai recent maxim istoric consemnat de BET, bursa locală a ajuns la o capitalizare record de circa 360 mld. lei, în creştere cu aproxi­mativ 50 mld. lei de la începutul anului.

De atunci, indicele de referinţă a pierdut peste două procente pe fondul corecţiilor ex-dividend ale principalilor emitenţi din structura sa.

„Este interesant că investitorii instituţionali, fondurile de pensii, şi-au mai redus din participaţii pe fondul pe fondul atingerii anumitor praguri datorită creşterii preţurilor acţiunilor deţinute, fapt pozitiv pentru Bursa locală.“

De altfel, continuă Costin Brumă, era de aşteptat ca, odată atinse maximele normelor de investiţii, fondurile să înceapă să îşi reducă din poziţii. În plus, deciziile celor mai mari investitori de la BVB ar putea ajuta piaţa românească de capital să fie promovată la statutul de piaţă emergentă în indicii MSCI, chiar dacă şansele sunt mici în 2024-2025, adaugă brokerul.

 

 


BVB Arena este programul Bursei de Valori București creat pentru a descoperi și promova companiile antreprenoriale românești de succes. Proiectul dedicat antreprenorilor români, a fost lansat în 2017 și în cele 6 ediții a strâns peste 1.200 de companii nominalizate în program și 20 de companii semifinaliste și finaliste care au folosit instrumentele puse la dispoziție de BVB. Valoarea totală a celor 37 de runde de finanțare de acțiuni și emisiuni de obligațiuni la BVB derulate de cele 20 de companii a depășit suma de 236 milioane de euro.

Companiile finaliste din Program au oportunitatea de a interacționa cu alte companii românești de succes și de a beneficia de programul de mentorat care le oferă informații utile despre elaborarea strategiei de business și accesul la capitalul necesar pentru a-și duce compania la nivelul următor. În final, ele vor face parte din BVB Arena și vor primi recunoașterea pe care o merită.

Înscrie-ți compania pe www.bvbarena.ro sau recomandă-ne o afacere locală în care ai încredere. BVB Arena. Antrenăm capitalul românesc.
O campanie editorială Ziarul Financiar realizată cu susţinerea
BVB Banca Transilvania Evergent