ZF Investiți in România

ZF Investiţi în România! Un proiect ZF şi CEC Bank. Melinda Mureşan, SmartWrap: Piaţa din România consumă anual circa 30.000 de tone de folie stretch pentru paletizare, din care doar 10% sunt folii de înaltă performanţă. Se irosesc mulţi bani şi se consumă prea mult plastic

01.07.2024, 00:06 Autor: Alex Ciutacu

Compania românească investeşte 250.000 de euro într-un centru mobil de testare prin care să promoveze foliile de înaltă performanţă direct în curtea clientului Cifra de afaceri s-a ridicat la 5,7 mil. euro în 2023.

Doar 10% din consumul de folie stretch pentru paletizare al pieţei din România este reprezentat de folie de înaltă performanţă, în timp ce restul pieţei utilizează folii de calitate medie, ceea ce înseamnă costuri mai mari şi un consum prea mare de plastic, a explicat Melinda Mureşan, director general şi acţionar majoritar la SmartWrap, în emisiunea ZF Inves­tiţi în România!, realizată în parte­neriat cu CEC Bank.

„De curând am făcut un studiu cu TG Europe, partenerul nostru strategic pe foliile de înaltă perfor­manţă, de unde reiese că piaţa are un consum anual de circa 30.000 de tone de folie stretch pentru paletizare, din care doar 10% sunt folii de înaltă performanţă. Restul pieţei consumă în continuare folii mediocre, ceea ce înseamnă că se irosesc foarte mulţi bani şi se consumă mai mult material plastic decât este necesar“.

Furnizorul local de ambalaje flexibile SmartWrap a vândut anul trecut 2.000 de tone de folii stretch pentru paletizare din cele circa 30.000 de tone consumate de piaţă, iar în 2024 vrea să ajungă la 3.000 de tone. Însă compania nu pune accent pe cantitate, în contextul în care foliile de înaltă performanţă vin cu o matematică diferită.

„Dacă un ambalaj standard este undeva la 1,6-1,7 euro/kg la intrarea în piaţă, în funcţie de fluctuaţii, a­tunci ambalajele de înaltă perfor­manţă sunt undeva la 2,5-2,7 euro/kg. În schimb, se reduce consumul, la clienţii la care facem teste găsim un consum în medie de 600-700 de grame per palet, iar noi reducem la 180 de grame per palet, deci dife­renţa este de 300%“.

Principalii consumatori de folii stretech pentru paletizare sunt companiile din FMCG, industria alimentară, îmbuteliatorii, dar şi companii din alte sectoare de activitate. Aceştia caută în mod activ eficientizare şi reducere de costuri, însă de cele mai multe ori nu au suficient timp pentru a regândi soluţia de înfoliere pe care o folosesc.

Ca răspuns la această realitate a mediului de business, SmartWrap a încheiat un parteneriat cu TG Europe, parte a grupului Thong Guan din Malaezia, pentru un centru mobil de testare a stabilităţii paleţilor. Anul acest, SmartWrap a avut centrul mobil de testare timp de o săptămână şi a mers cu el în sediile potenţialilor clienţi pentru a-i convinge să treacă la folii de înaltă performanţă.

„Sunt trei astfel de camioane care deservesc toată Europa. În afară de Anglia şi Spania, unde distribuitorii au camionul lor propriu, nimeni nu are şi atunci te înscrii pe o listă şi aştepţi. (...) Atunci când poţi merge în curtea clientului rata de succes este aproape de 100%“.

De aceea, Melinda Mureşan a decis că SmartWrap va achiziţiona investi 250.000 de euro pentru ca TG Europe să construiască un astfel de utilaj, un centru mobil de testare, care ar trebui să ajungă în România până la finalul anului.

„Suntem singuri din Europa de Est care vor avea asemenea camion. Interesul este mare în Occident, sunt foarte multe solicitări, noi ne-am declarat intenţia şi acum căutăm soluţiile şi finanţările şi sperăm că vom avea camionul până la finalul anului“.

Folia de înaltă performanţă pe care o promovează SmartWrap este produsă tot de partenerul din Malaezia, iar antreprenoarea nu vede o oportunitate pentru a produce o astfel de folie pe plan local, întrucât Europa duce lipsă de materii prime.

„Teoretic am putea să aducem tehnologia şi să producem aici, dar practic materiilel prime cele mai potrivite sunt tot din Asia sau din SUA. Şi dacă aducem tehnologia mai aproape, nu vom putea aduce materiile prime aproape. În Europa sunt materii prime de calitate standard şi medie, tocmai de aceea avem o piaţă mare de folie stretch pe calitate standard şi medie în Europa, pentru că acestea sunt materiile prime“.

Odată ce va avea propriul centru mobil de testare, SmartWrap va putea ieşi în ţările din jurul României cu distribuţia unor astfel de soluţii, mai exact în Bulgaria, Ungaria sau Republica Moldova.

Compania SmartWrap s-a numit anterior M&M Product, iar în 2024 împlineşte trei decenii de existenţă. Firma a trecut printr-o schimbare de identitate în 2020 în cadrul unui proiect de transformare susţinut de BERD, atât din punct de vedere al finanţării, cât şi al consultanţei.

Furnizorul operează o platformă la Râşnov, unde are producţie şi depozitul central, precum şi trei puncte de lucru regionale, în Bucureşti, Craiova şi Bacău. Circa 30-35% din ce comercializează într-un an vine din producţie proprie din platforma de la Râşnov.

„Continuăm să producem folie termocontrolabilă din polietilenă, o investiţie pe care am făcut-o şi megem înainte cu ea“.

Pe lângă ambalaje, compania obţine circa 4-5% din cifra de afaceri din distribuţia de utilaje dedicate înfolierii.

Compania SmartWrap a înregistrat în 2023 o cifră de afaceri de 5,7 mil. euro, în scădere cu peste 20% pe fondul fluctuaţiilor preţurilor materiilor prime. Pentru 2024 compania ţinteşte o cifră de afaceri mai mare cu 20%, dar volume mai mari cu 50%. Numărul de angajaţi este de 39 de persoane în prezent.

O campanie Ziarul Financiar și CEC Bank